Emoții, stări și poezie, condensate la cutie!

 

Cronica volumului de poeme Cutii (debut) de Cătălina Bălan

(Editura Paralela 45, 2019)

 

Cătălina Bălan este o tânără scriitoare originară din Republica Moldova, stabilită în România încă din anii studenției. A absolvit în anul 2017 secția franceză a Facultății de Științe Politice în cadrul Universității din București, iar în anul 2019 Masterul de Diplomație în Economia Internațională, în cadrul Academiei de Studii Economice, București. A debutat la vârsta de 13 ani în Stare de Urgență, un proiect publicistic nonconformist al unor oameni de artă din România și Republica Moldova. De atunci, scrie poezie, proză, critică literară și eseuri politice, publicând în revistele Observator Cultural, Contrafort, Revista la Plic și altele. Este prezentă în mai multe antologii din România, Republica Moldova, Franța, Belgia și Elveția.

Anul 2019 nu a fost pentru ea doar anul absolvirii studiilor de master, ci și anul debutului absolut, cu volumul de poeme, Cutii, apărut în colecția Avanpost la Editura Paralela 45. 

Stucturat pe două secțiuni majore și bine delimitate, Cutii și Orașul, iubirea și ce mai rămâne din ea, volumul adună la un loc două perioade distincte din viața poetei, imortalizate sub forma unor poeme 100% confesive, asumat lipsite de matefore explicite, gândite mai degrabă ca o serie de scurte flashuri anamnetice, învăluite în stări diverse și generatoare, de asemenea de emoții diverse. Cele două perioade sunt, copilăria, gravitând în jurul familiei și al casei părintești, „depozitată” în poemele din Cutii, din care voi reda aleatoriu următoarele poeme reprezentative: „am adunat diverse cutii și compartimente/ pe unele nu le voi mai deschide niciodată/ la altele revin obsesiv, sistematic”; „de existența cuvântului geamandură am aflat/ jucând spânzurătoarea cu irina constantin,/ colega mea din școala generală/ și am pierdut/ eu nu fusesem niciodată la mare”; „în casa asta de nebuni/ unde zgomotele trec dintr-o cameră în alta/ eu nu pot să plâng nici când sunt singură/ eu nici nu știu dacă sunt sau nu”; și perioada adolescenței, marcată de primele iubiri, primele suferințe în dragoste și de explorarea unui oraș nou, Bucureștiul, care se va transforma în decorul insolit al celor mai contradictorii stări de agregare ale minții și inimii, în poemele din cea de-a doua parte a volumului, din care voi reda, de asemenea, câteva texte: „iar tu mă vei iubi așa/ cu durerea mea latentă și tandră// sunt tânără/ încă mai produc dentină/ acel strat protector atât de necesar/ la o adică, de ce nu m-ai iubi?”; „am pornit la drum deja obosiți/ ne-am făcut loc unul altuia cu îngăduință/ din frică am ajuns împreună/ niște corpuri străine între atâtea altele/ ne plimbăm cu solidaritatea a doi anticorpi/ față în față cu orașul străin// stăteam alături/ atât de tineri și de nesiguri/ faptul în sine/ era prea mult”; „semafoarele astea luminează ca beculețele de crăciun/ viața cronimetrată se va sfârși în curând/ comoditatea/ teama/ limitele/ îngrămădirea/ orașul/ ne-au făcut să comprimăm totul/ gândim mic să poată încăpea mintea/ în spațiile alocate”.

Poemele Cătălinei Bălan sunt în mare parte minimaliste, remarcându-se în primul rând prin condensarea amintirilor sau stărilor evocate în doar câteva cuvinte sau imagini, și în al doilea rând prin claritatea discursului, aceasta optând pentru debarasarea de orice stratageme literare complicate ce ar fi riscat să îngreuneze transmiterea mesajului și a emoției. Iar dacă tot am pomenit de emoții, trebuie spus că în paginile acestui volum se regăsesc mai toate nuanțele existente în gama stărilor sufletești: melancolie, candoare, duioșie, iubire, tristețe, frustrare, neputință, durere, revoltă, resemnare, semn că poeta a trăit din plin fiecare clipă a vieții.

Cu acest volum de debut, Cătălina Bălan și-a adjudecat un culoar favorabil în maratonul poeziei, și o poziționare de moment în primul eșalon al debutanților din generația tânără și foarte tânără.