Cronica volumului de poezie O cană de noviciok la bătrânețe de Lena Chilari
(Editura Tracus Arte, 2020)
Lena Chilari s-a născut în 1995 în satul Pepeni, raionul
Sîngerei, Republica Moldova și este absolventă a Facultății de Litere din Cluj
Napoca. A publicat poezie în revistele Steaua și Echinox și pe platformele
literare O mie de semne, Fabrica de poezie și Noise Poetry. În anul 2020
câștigă premiul „Regele Dimineții”, în cadrul concursului de debut în poezie
Alexandru Mușina. În urma acestui premiu, îi apare volumul de debut, O cană de noviciok la bătrânețe,
publicat de editura Tracus Arte.
Titlul volumului, care este o parafrază după expresia „o
cană de apă la bătrânețe”, în care apa, lichidul vital, este înlocuită cu noviciokul,
o otravă deosebit de puternică, folosită și astăzi în spațiul rusesc inclusiv
ca armă politică pentru eliminarea adversarilor, denotă încă din start faptul că
avem de a face cu o poezie puternică, reacționară, chiar politică, idee ce va
fi confirmată și în cele trei poeme din deschiderea volumului, având fiecare
dintre ele rol de artă poetică.
De ce trei arte poetice? Pentru că trei sunt și palierele
pe care Lena Chilari își direcționează poezia: lupta cu sine însăși, revolta împotriva
societății cutumiare și a clasei politice corupte și relația tensionată cu
familia sa. Ceea ce este interesant, este faptul că cele trei culoare nu sunt
nicidecum liniare, ci se împletesc între ele, sau mai bine zis, nu se pot
despărții unele de altele, formând un ghem încurcat al suferinței. Drept pentru
care vor apărea împreună în fiecare dintre cele trei arte poetice: „astăzi am aflat că manuscrisul meu de poeme/
va fi publicat/ însă mai mizerabilă de acum nu voi mai fi niciodată/
plânsă&singură&neputincioasă/ cum nu fac niciun ban pe scris/ și nu
aduc onoare familiei prin măritiș/ am 25 de ani și încă locuiesc cu ai mei/ fiindcă
nu am adunat destul cât să mă pot muta singură/ nu am făcut diferență pe lumea
asta/ și plâng și râd de parcă e ultima dată/ l-am sunat pe băiatul pe care
l-am iubit și m-a respins/ să îi mulțumesc că m-a făcut să scriu/ cu un
semestru în urmă/ m-am blestemat că am scris despre sine/ și nu mai mult despre
violență&homosexualitate&corupție&societatea bolnavă/ din care
provin// am primit trei trandafiri de la un băiat/ pe care nu îl cunosc/ și am
plâns la iconiță că nu m-am sinucis nici azi/ l-am sărutat pe tatăl meu care
m-a crescut/ și am ascultat oftatul mamei mele pentru care sunt/ o dezamăgire//
am ambiție&energie&hărnicie&iubire& grijă/ ofer ceea ce îmi
lipsește și nu mă pot opri din scris/ sau din plâns/ astăzi am aflat că penibilul
meu volum de poeme/ va fi publicat/ într-un email ce mi-a greșit numele de
familie/ și pentru care nu contez în niciun fel/ bună ziua mai multă lume în
care nu voi fi înțeleasă/ bună ziua mai multă lume pentru care tot rămân/ un
absolut nimeni/ bună ziua pentru cei care o să mă considere/
isterică&sinucigașă&nedemnă& de litere/ în loc să ajungo voce sau o
râvnită schimbare/ sau măcar o fiică demnă de mândrie”;
„îmi aștern pieptul
la vedere ca să fiu mângâiată/ iar Helena dă cu zaruri peste mine/ eu nu uit
cine sunt de unde vin & unde mă duc/ - bătrânele pe care le observi nu sunt
decât niște fiice/ pe care le poți otrăvi imediat”;
„nu am fost atentă/
când au schimbat cheia/ de la ușă/ părinții mei își varsă/ veninul pe tărâmuri
străine/ iar eu fac litere și nici măcar/ nu reușesc să bat la ele/ a absența
mamei/ b bani/ c chilari/ d de ce dracu sunt aici/ e elena după bunica/ f
fratele meu/ g grigore/ h hrană/ i „ia la dânsa, intelijenta”/ î împrumut/ j
jale jenă/ k 600 de km distanță/ l ludmila e/ m mama mea/ n numele neamului/ o
oricum sunt o dezamăgire/ p pentru ea/ q/ r/ s/ t tata te iubesc/ numai până
aici am putut ajunge/ pentru voi”.
Din aceste trei poeme se pot vedea foarte clar atât
intențiile poetice ale Lenei Chilari, anume să se războiască cu toată lumea și
mai ales cu sine, dar nu de dragul războiului ci doar pentru a afla răspunsuri
la întrebările sale existențiale, cât și inflexiunile vocii sale, care
oscilează perpetuu între revoltă, deznădejde, o formă de ură vădit disimulată,
care nu este nimic altceva decât forma ei de a se pune la adăpost în fața unui
lung șir de dezamăgiri pe care le-a trăit încă din primii ani de viață și o dragoste
pură pe care nu o manifeată vizibil decât față de cei inocenți, în cazul ei
față de tatăl său, și cum se va vedea ulterior, față de bunica sa, de micuța
Helena și de micuțul Pavel, nepotul ei care moștenește numele tatălui său.
De bună seamă că cititorul va fi observat din citatele de
mai sus că între poetă și mama ei (cel puțin cea ilustrată în carte) există o
puternică tensiune, care va fi reinvocată și pe parcursul celorlale poeme din
volum, comportând o gamă largă de forme de manifestare. Însă povestea conflictului
va fi cumva elucidată, in sensul că i se vor descoperi inclusiv valențele
simbolice, ceea ce înseamnă că lucrurile nu trebuiesc luate ad literam, ci în sens parabolic,
metaforic, prin intermediul următorului poem: „mamele supreme își dau/ sângele lupilor/ mamele sterpe își scuipă/
ovulele pe gură/ mamele sufocante taie/ aerul odraslelor/ mamele loveless
plâng/ pentru că nu au fost iubite/ de mamele lor”.
Sunt de asemenea foarte puternice și poemele politice, în
care Lena Chilari critică acerb maniera coruptă, violentă și plină de cutume resentimente
- „fiecare femeie liberă și frumoasă este prostituată”-, în care se face
politică în spațiul ex-sovietic, mai cu seamă în România, Republica Moldova, dar și în Bielorusia. Este
de-a dreptul surprinzător cum o fată de numai 25 de ani poate vedea atât de
lucid criza politică în care se află aceste țări, ba mai mult, cum ajunge ea să
proiecteze de-a dreptul profetic, viitorul copiilor ce trăiesc în această
paradigmă politică toxică: „copiii
inocenți ce ies din imbecili ignoranți ajung/ în depresie/ și se sinucid”.
Însă poemul care, în opinia mea, sintetizează cel mai
bine crezul poetic al Lenei Chilari din acest moment al debutului, și totodată
reflectă cel mai fidel structura sa psiho-emoțională și existențială, este pieta, al cărui nume trimite la
celebrele reprezentări din arta renascentistă cu coborârea lui Iisus Hristos de
pe cruce, secvență ce surprinde paroxismul durerii Maicii Sale, dar care,
pentru cei ce cred în înviere, reprezintă sădirea speranței în acest unic
miracol al omenirii: „copilul zglobiu pe
care-l țin în brațe/ e fiul meu nenăscut/ îl hrănesc cu spini moi din iubirea/
maternă moștenită/ și mă rog la zei să nu-l nenorocesc/ arunc peste el apa/
sfântă a lacrimilor amare a tuturor/ sfinților vii și-i doresc/ viață continuă
unde tălpile să-i calce/ pământul și după/ treizeci și trei de ani împliniți”.
Lena Chilari debutează așadar în forță, cu un volum de
mici dimensiuni dar de o densitate a temelor și a emoțiilor de-a dreptul
copleșitoare, afișând o atitudine în egală măsură războinică dar și iubitoare,
și afirmându-se ca o voce proaspătă, activă și acidă, ce vine ca un duș rece
pentru cei care, cu un vers al său, „dorm
prea mult”. Noviciokul din titlu vine să otrăvească astăzi ignoranța,
lașitatea, conformismul și în general lâncezeala celor care trăiesc de pe azi
pe mâine, doar pentru ei înșiși.
Bonus: câteva poeme de Lena Chilari, în recitarea sa:
https://soundcloud.com/edituratracusarte/lectura-din-vol-o-cana-de-noviciok-la-batranete-de-lena-chilari-editura-tracus-arte?fbclid=IwAR0rgZDG_pPVEM_wY0gNXRJqDgT8L2u_ymqIXRH3JCEJusLSlRSQGuDNHf4
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu