Întotdeauna alta, altul, alții

Cronica volumului de versuri Sînt alta de Svetlana Cârstean

(Editura Nemira, 2021)

Poeta Svetlana Cârstean s-a născut în anul 1969, la Botoșani. A debutat în volum individual în anul 2008 cu Floarea de menghină pentru care a primit Premiul pentru Debut în Poezie al Uniunii Scriitorilor, Premiul pentru Debut al revistei România Literară, Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” - Opera Prima și Premiul Radio România Cultural pentru Poezie. Cea de-a doua carte de poezie, Gravitație (Editura Trei), îi apare după o pauză de șapte ani, în 2015. Un an mai târziu a publicat volumul experimental Trado (Editura Nemira), în colaborare cu scriitoarea suedeză, Athena Farrokhzad, pentru care primește din nou Premiul Radio România Cultural. Poezia ei a fost tradusă în suedeză, norvegiană, polonă și daneză.

Sînt alta, carte apărută la începutul acestui an, tot la editura Nemira, este cea de-a patra ei apariție editorială și aș îndrăzni să spun încă de acum, cea mai puternică, atât din punct de vedere al conținutului, cât și din acela al construcției. Volumul este structurat pe trei secțiuni, care pot fi și privite ca unități de sine stătătoare, dar care se și întrepătrund la răstimpuri creând adevărate puncte de tensiune.

Încă din poemul cu care se deschide volumul, și care funcționează ca un „prolog”, fiind independent de cele trei secțiuni, poeta ne introduce în tema pe care urmează să o dezvolte și anume alteritatea existențială, aplicată atât propriei persoane, după cum ne indică și titlul volumului, dar și celorlalți, dacă nu cumva putem vorbi chiar despre o alteritate a relațiilor dintre sine și semeni, fie ei rude, cunoștințe sau simple puncte de tangență ocazională.

În prima secțiune, poeta vorbește aparent doar despre sine, dar nu la modul narcisist sau egoist, ci mai curând despre căutarea de sine, aceasta fiind și prima formă a alterității. Dar pentru a se regăsi pe sine, ea se caută atât în ceilalți, mai exact în modul în care presupune că o văd ceilalți, se caută în proiecțiile pe care și le-a făcut despre sine sau în melancolia ce o cuprinde gândindu-se la ceea ce a fost. Dar până la urmă își dă seama că toate aceste piste false sunt doar niște oglinzi, iar ea este dincolo de orice oglindă: „mereu e o oglindă între mine și mine/ și numai ce văd fără să mă uit în oglindă/ sînt eu”.

Cea de-a doua secțiune este dedicată mai pregnant alterității relației cu ceilalți, fiind și cea în care atmosfera este cel mai greu de digerat, cuvintele cheie fiind „pericolul” și „regulile”.  

În fine, cea de-a treia secține pare a fi dedicată mamei și patriei, aceste două motive poetice insinuându-se încă din primul poem al ciclului: „sînt din generația copiilor care își doreau cu disperare să/ cînte bine imnul patriei/ din cea a copiilor care au crezut că a avea o patrie e la îndemână/ că s-au născut cu o țară și-o mamă în inventarul lor”; dar analizate prin prisma conceptului de alteritate, atât mama cât și patria se dovedesc a fi alte fațete ale existenței poetei: „Cu mama mea în bucătărie./ Cu mama mea în parc./ Cu mama  mea în timp ce fac dragoste cu tine. Cu mama mea/ în timp ce fac dragoste cu alții. Ea nu e o icoană/ Ea e o prezență continuă./ Cum s-o las singură”; „poți oare înțelege o țară privind numai pe una dintre/ ferestrele ei/ poți cunoaște oare o familie iubind numai pe unul dintre copiii ei”.

Spuneam mai sus că cele trei secțiuni se întrepătrund la răstimpuri creând adevărate puncte de tensiune, puncte ce reprezintă în egală măsură și chei de lectură pentru o înțelegere cât mai concretă a volumului. Acestea se formează prin repetarea unor versuri sau a unei sintagme dintr-un ciclu în altul, sau pur și simplu de mai multe ori pe parcursul volumului: „cei care știu ce e frumusețea/ nu se rănesc unii pe alții”, „Sînt în pericol”, „ale mele dintru ale tale/ ale tale devin ale mele/ și invers” și bineînțeles, sintagma-emblemă, cea care dă și titlul volumului, „sînt alta”. Aceste construcții, privite nu individiual, ci în relație de „pătrat”, devin cheia de boltă a întregului volum, întrucât pe de o parte surprind alteritatea stărilor de spirit ale poetei, care oscilează perpetuu între a da credit frumuseții, blândeții, altruismului, umanului din om, sau a rămâne mereu în gardă, mereu vigilentă, mereu în defensivă, iar pe de altă parte, descriu armonia existențială pe care o oferă în viața fiecăruia, contrariile care se atrag. De altfel, chiar atmosfera generală a poemelor denotă o stare de tensiune perpetuă între stări contrare, între teamă și încredere, între durere și liniște sufletească, între dragoste și resentimente, lăsând însă cumva să se înțeleagă, în mod subliminal, că emoțiile pozitive câștigă în lupta cu cele negative.

De remarcat de asemenea și faptul că prin intermediul acestui volum, poeta s-a eliberat și de anumite tabuuri tematice și de limbaj pe care de altfel le camuflase destul de bine în cele trei volume anterioare, în care nu abordase natura umană decât prin prisma laturii sale sufletești, a sentimentelor sau a stărilor psihice, lăsând într-un con de umbră trupescul, senzualitatea și sexualitatea. Din fericire, ele au fost reabilitate cu brio în acest volum, în care natura umană este întoarsă pe absolut toate părțile ei, pusă față în față cu sine însăși și condamnată să se accepte așa cum este, în numele alterității și în cele din urmă al firescului. De altfel, maniera în care poeta vorbește astăzi despre sexualitate este una perfect firească, lipsită de orice fel de emfază falsă și inutilă. Iar acest lucru denotă în primul rând faptul că Svetlana Cârstean a trecut la un alt nivel de maturitate artistică, acest nou volum reprezentând doar punctul de desprindere din vechea manieră de a înțelege poezia și puntea spre o nouă paradigmă poetică, pe care aș denumi-o drept una a echilibrului absolut.

Sînt alta se prezintă astfel drept un volum al unei noi vârste poetice, al unei noi înțelegeri a poeziei, un volum deosebit de puternic, a cărui forță vine din armonizarea tuturor vectorilor poetici, un volum ce va avea fără îndoială un puternic ecou, ce se va reflecta inclusiv în scrierile acelora dintre confrații de breaslă care se vor apleca cu atenție asupra lui.