Radiografia lui Azi

Cronica volumului Note din secolul kitsch de Antonia Mihăilescu

(Editura Tracus Arte, 2020)

 

Antonia Mihăilescu, născută în anul 1999, este studentă la Facultatea de Teatru - secția Regie, în cadrul Universității Naționale de Artă „George Enescu” din Iași și membră a Casei de Poezie Light of ink din Suceava. Începând din anul 2017, câștigă mai multe concursuri importante de poezie și dramaturgie. Este prezentă în antologiile Casa de Poezie, Cea mai nouă poezie (Zilele de Poezie „Constantin Virgil Bănescu”) și LicArt. În anul 2020, ca urmare a câștigării premiului Alexandru Mușina în cadrul Concursului de debut în poezie Alexandru Mușina, îi apare la editura Tracus Arte, volumul de debut, Note din secolul kitsch. Cartea a fost nominalizată la Premiul Național de Poezie "Mihai Eminescu" - Opera Prima. 

Volumul este structurat pe patru cicluri poetice, precedate de un poem cu rol de prolog, ce poartă chiar numele volumului, și care poate fi socotit un rezumat al acestuia, în sensul în care conține în sine germenii ce urmează să rodească în poemele ce vor urma: intimitate și sexualitate exhibate, ilustrarea haosului ce a pus stăpânire pe lumea citadină, atmosfera total neortodoxă ce „vestește” sărbătoarea Crăciunului și, în general, decăderea umană strajnic fardată de ipocrizie și „accesorii” kitsch. Altfel spus, o radiografie la minut a lumii în care trăim cu toții.

Poemele din primul ciclu poetic, denumit, Hachiko, după numele unui câine – personaj de film devenit un simbol al rezistenței prin devotament în fața nebuniei lumii, descriu orașul și oamenii din jur, prin ochii unui „observator” ce oscilează perpetuu între lumea reală: „orașul nu e în toată firea nu-i merg rotițele rondul de flori clocește pui de zombi” și cea virtuală, care se transformă într-o „insulă de salvare” unde totul este frumos: „îngerii facebook te salvează raiul are flori din pixeli grădina maicii domnului e facebook”. De asemenea ar fi de punctat și faptul că unul dintre lait motivele acestei secțiuni este noaptea: „pe întuneric scrii cel mai bine”, „noaptea e o zi filtrată prin cafea”, „good night sweet dreams”, „night forever”,  care poate fi înțeleasă atât în sensul ei propriu, cât și în acela de noapte a minții, care pare să fi pus stăpânire pe oraș și pe locuitorii acestuia.

Numele celui de-al doilea ciclu poetic, Corpus diaboli, este, la prima vedere, cel puțin bizar. Spun aceasta pentru că inevitabil el vine în contrast flagrant cu sintagma „Corpus Cristi”, folosită în cadrul liturghiei catolice în momentul împărtășirii credincioșilor cu azima ce reprezintă trupul lui Iisus Hristos, iar privind strict din perspectivă religioasă, formula utilizată aici ar putea fi lesne percepută ca o blasfemie. Numai că în poezie și în artă în general, lucrurile trebuiesc privite în primul rând din perspectiva simbolului, a contextului și a meta(con)textului. Iar în cazul Antoniei Mihăilescu este cât se poate de clar că a folosit această sintagmă în deplină cunoștință de cauză, tocmai pentru a evidenția contrastul, antiteza dintre lumea sacrului și cea a profanului care a ajuns să domine societatea actuală, oamenii „împărtășindu-se” cu tot ceea ce vine în sens opus ideii de sacru, de la droguri, alcool, tutun, junk food, și sex în cele mai „diverse” forme de manifestare, trecând prin porția zilnică de noxe și emisii toxice, și până la „stupefiantele” cele mai puternice, care sunt iluziile/ deziluziile, suferința din dragoste și tristețea dusă până în pragul deznădejdii.

Din punct de vedere estetic, cel de-al treilea ciclu poetic este cel mai haotic, dar într-un sens asumat, desigur, fiind alcătuit în mare parte din poeme alcătuite la rândul lor din flesh-uri „fotografice”, aparent fără nicio legătură între ele, dar care nu fac altceva decât să descrie în mod subliminal mișcarea browniană de stări, senzații, gânduri, idei și sentimente ce se desfășoară intermitent în mintea și sufletul poetei, care poate fi la rândul ei o metonimie a societății din care face parte. Faptul că așa stau lucrurile o dovedește din plin, poate cel mai coerent poem din această secțiune, handmade: „perdeaua trasă cu forța. parchetul rece îți intră în vene ai timp să te așezi irisul absoarbe culoarea tavanului// când pui mâinile pânza se încarcă atingi cu teamă gardul electric la contactul cu pielea te aruncă pe cealaltă parte unde dai de alt gard electric care te aruncă înapoi cu cracii în sus// ești mingea de ping-pong între paletele handmade la fiecare lovitură primești o recompensă ăsta e punctul tău forte”.

În cel de-al patrulea și ultimul ciclu poetic, denumit nu întâmplător Crăciun negru, poeta reia toate temele abordate anterior, dar le transpune într-o altă lumină, aceea a asumării morții față de lume, ilustrată foarte sugestiv în cuvintele, „cine nu-i rudă cu moartea nu-i ruda mea”.  Ea înțelege că singura șansă de a te ridica cumva deasupra haosului din jur este să te raportezi la el ca și cum nu mai ești parte din el, ca și cum nu te mai poate atinge, nu te mai poate influența, ca și cum ai fi murit. Însă nu în sensul morții biologice, ci al unei morți metafizice, menită să deschidă drumul spre o transfigurare a sinelui, spre o renaștere spirituală, iar din acest punct de vedere, însuși titlul secțiunii acesteia poate fi înțeles ca o naștere în negativ, în răspăr față de lumea rămasă captivă în meandrele profanului. 

            Ceea ce este interesant de urmărit în poezia Antoniei Mihăilescu este modul în care aceasta reușește să transmită un mesaj puternic, făcând trimiteri la teme psihologice, sociale și chiar mistice, folosindu-se de o estetică și un discurs poetic mai curând derutante, atât prin faptul că frizează adeseori logica frazării, cât și prin infuzia de cuvinte socotite îndeobște indecente, dacă nu chiar obscene. Și totuși, cred că tocmai la nivelul limbajului trebuie căutată cheia acestei dileme; întrucât este cât se poate de clar că poeta nu uzează de deplinătatea spectrului lexical în mod gratuit, ci mizează pe această carte tocmai pentru a descrie cât mai exact paradigma socială în care trăim și mai ales pentru ca mesajul ei să ajungă la un număr cât mai mare de receptori.

             Note din secolul kitsch este un debut în egală măsură curajos și puternic, iar Antonia Mihăilescu se profilează deja ca o poetă vocală, îndrăzneață, și surprinzător de matură, dată fiind vârsta ei, aceasta fiind printre cele mai tinere poete din noua generație ce se pregătește să ia cu asalt cetatea poeziei române.