Cronica romanului Încotro
ne îndreptăm de Pavel Nedelcu
(Editura Litera, 2022)
Pavel Nedelcu (născut în 1993) este traducător, critic
literar și prozator, afiliat grupului LiterNautica. A câștigat mai multe
concursuri de proză, dar cel mai important premiu al său este de departe
Premiul al II-lea la concursul „Primul roman” organizat de editura Litera, în
urma căruia i-a apărut și romanul de debut, intitulat Încotro ne îndreptăm, despre care va fi vorba și în cele ce
urmează.
Trebuie spus de la început că acest roman nu este unul
ușor de parcurs, fapt pe care îl sugerează inclusiv autorul în ale sale Instrucțiuni de utilizare a produsului,
plasate la începutul cărții, în care spune clar: „1. Fiecare produs livresc are propriul ritm de consum. 2. În cazul
acestui produs, se recomandă utilizarea, prin citire, a nu mai mult de zece
pagini pe zi”. Ce face ca acest roman să fie greu de parcurs, sau mai
curând greu de digerat? În primul rând faptul că este unul în mare parte
conceptual, amintind de romanele postmoderniste în care naratorul intervine la
tot pasul în partitura actantului. Aș zice chiar că Pavel Nedelcu, abuzează de
acest joc narativ în relația cu personajul său, numit mai mult sau mai puțin
întâmplător, Franz, furându-i acestuia, atât prim-planul, cât și orice formă de
demnitate, aruncându-l în derizoriu și transformând întregul roman într-o mare
șaradă literară, cititorul fiind condamnat la o înfrățire până la îngemănare cu
confuzia.
Sau aproape întregul roman, întrucât în ultimele 20-30 de
pagini acesta schimba la 180 de grade maniera narativă, trecând într-un
registru 100% serios, profund psihologic, în care toate episoadele aparent
luate în răspăr anterior, capătă o haină nouă, aceea a concretenței,
cititorulu-i dezvăluindu-se toate piesele lipsă ale puzzle-ului în care se
transformase romanul până în acel moment. De asemenea, în aceste pagini finale
se dezvăluie și faptul că, acea aruncare în derizoriu invocată mai sus, nu este
altceva decât o metaforă. Și nu spun acest lucru pentru a da „spoilere”, ci pentru a le oferi
cititorilor o eventuală cheie de lectură și mai ales pentru a-i invita la a
avea răbdare cu jocul narativ devenit aproape maniacal al autorului.
Și totuși, despre ce este vorba în romanul lui Pavel
Nedelcu, Încotro ne îndreptăm? Pentru
că nu aș vrea ca potențialii cititori să rămână cu impresia că ar avea de a
face doar cu un roman exclusiv conceptual, în care doar jocurile naratorului
rămân în picioare la final. Nicidecum. Ci avem înaintea noastră, în primul
rând, o lecție de viață, o retrospectivă, ce-i drept, caleidoscopică, în sensul
în care imaginea este spartă într-o mie de cioburi ce se amestecă aparent
haotic între ele, a unei vieți trăite sub semnul eșecului personal, sau mai
bine zis a sub zodia negării sau a uitării de sine, personajul principal al
romanului, trăindu-și viața într-o perpetuă transmutare dintr-o identitate în
alta. Am putea vorbi, firește, fără ocolișuri, despre nebunie, mai ales că în
toate romanele mari, dedublarea este asociată nebuniei (vezi Dublul de Dostoievski, Straniul caz al doctorului Jakyll și al
domnului Hyde de Robert Louis Stevenson, sau din literatura română, Am ucis pe Dumnezeu de Carol Ardelean).
Dar parcă nu ar fi drept și nici 100% adevărat, pentru că „nebunia” lui Franz nu
este decât rodul, ce-i drept, găunos, al modului în care părinții lui înțeleg
să-i „gestioneze” viața în copilărie (iar aici aș face o trimitere și spre
romanul, Dicționarul Robert de nume
proprii de Amalia Nothomb). Am putea vorbi, de asemenea, și despre o formă
foarte agresivă de depresie. Dar ar fi tot um mod de a ocoli adevărul. Dar până
la urmă, tot trebuie să punem degetul pe rană și să-i spunem pe nume: traumă.
Și iarăși, pentru a nu da mai multe spoilere,
mă voi opri aici cu această scurtă cronică.
Dacă până la falia narativă mai sus ilustrată, aș fi fost
tentat să spun că avem de a face cu un debut cel puțin interesant, dacă nu
chiar de-a dreptul straniu, după ultima parte a romanului, pot spune cu mâna pe
inimă că Pavel Nedelcu a reușit un debut de-a dreptul fulminant, chiar dacă
vorbim, în esență, despre un roman tulburător.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu