„Să prețuim viața și să ne molipsim de ea”

Cronica volumului de poeme Plin de adevăr de Artiom Oleacu

(Casa de pariuri literare, 2022)

 

Artiom Oleacu (născut în 1986, la Chișinău) este poet, dramaturg și actor. A absolvit Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, specialitatea actorie, precum și un masterat în dramaturgie și scenaristică. Din 2011 este actor la Teatrul Național „Satiricus Ion Luca Caragiale”. În 2015 a câștigat concursul de Dramaturgie organizat de Uniunea Teatrală din Republica Moldova. Ca poet, a frecventat atelierul „Vlad Iovița” și cenaclul „Republica”. În 2019 a câștigat premiul „Alexandru Mușina” pentru debut în poezie, în urma căruia i-a apărut volumul de debut, Miere pentru toate exponatele, la editura Tracus Arte, în anul 2020. Au urmat volumele: Spinner (Editura Prut Internațional, 2021) și Plin de adevăr (Casa de pariuri literare, 2022). Asupra acestuia din urmă vă voi apleca în cele ce urmează.

Artiom Oleacu este unul dintre puținii poeți tineri pe care i-am urmărit constant și pe care i-am citit integral (în materie de volume publicate). Așa se face că inevitabil, am citit și analizat acest nou volum și prin prisma celor anterioare. Și pot spune că îl văd ca pe o închidere a unui cerc, ca pe o completare a unei trilogii, pe care aș numi-o, orientativ, „În căutarea lui Artiom”. Și spun aceasta pentru că, dacă în Miere pentru toate exponatele, acesta poartă un război interior, încercând să facă pace între „Artiom cel Mic” și „Artiom cel Mare”, adică să scape de traumele și angoasele din copilărie, iar în Spinner, își reglează conturile cu tatăl său, care îl părăsește la naștere, în noul volum, Plin de adevăr, încearcă să se oglindească, să se descopere pe sine, în ochii celor două prezențe feminine din viața sa, iubita și mama. Ceea ce este însă foarte interesant, este faptul că, la nivel de atmosferă, nu se mai simte acea tensiune angoasantă, ci totul este învăluit în pace și liniște, chiar dacă nu totul este roz. Însă și pentru micile momente în care viața este grea, poetul caută mai degrabă soluții decât vinovați.  

Ce-i drept, volumul se deschide cu un prolog, ce precede cele 53 de poeme numerotate, în care îl aflăm pe Artiom tot într-o stare de angoasă, dar una perfect asumată, semn că decizia de a lupta mai mult cu sine însuși a fost deja luată: „când ești gol ca un pahar de apă/ nu poți scrie poeme/ dar poți juca personaje/ și eu asta fac/ îmi închipui că sunt amărâtul ăla din film/ căruia toți îi spun/ de ce ești atât de plat jegosule/ când nu ai nimic de povestit/ nu povesti/ acum ar prinde bine o smecherie/ o săritură peste un scaun/ o mișcare invizibilă de obiect/ ori o lovitură”.  

Poemele dedicatei mamei sunt învăluite într-o aură de duioșie, dar și de neputință în fața bolii acesteia: „început de pandemie/ sunt cu mama/ înainte de a intra/ în supermarket/ mama/ se împiedică/ și cade/ cade cade cade/ acasă ne întoarcem/ fără cumpărături/ mama se întoarce/ fără ochelari”; „pui mamei la calculator/ filmul preferat/ cu unul dintre cei mai mari/ actori ruși/ despre care îți vorbea/ proful la actorie/ cam prin 2005/ îi încălzești ciorba/ îi amintești să ia pastilele/ îi aduci un pahar cu apă/ ieși din cameră/ ca să nu auzi scâncetul ei/ când își face injecțiile/ îți dai seama că acest căcat/ se întâmplă cu multă lume/ și poate n-ar trebui să scrii/ despre asta dar la naiba/ acest căcat chiar se întâmplă/ cu multă lume/ și tu trebuie să scrii despre asta”.

Când vine însă vorba despre iubită, lucrurile se complică puțin, în sensul că stările sunt cumva contradictorii, oscilând între tristețe, când aceasta nu îi este aproape: „mai frumoasă/ decât poezia mea/ erai tu/ așezată lângă mine/ cu eșarfa pe genunchi/ îmbrăcată/ într-o rochie de primăvară/ cu oja roșie/ și ecranul spart al smartfonului/ care mi-a amintit/ că sunt singur acasă”; și o duioasă exaltare, atunci când distanța nu pare să mai fie o problemă: „azi am chef să fac ceva pentru tine/ ziua să mâncăm sarmale/ noaptea să ne batem cu pernele/ dimineața să ne trezim fericiți”. De altfel, însuși poetul își asumă această dualitate emoțională, de tipul rece vs. cald, declarând într-un poem: „uneori dragostea mea/ pentru tine/ e ca un șarpe ce poartă/ un colier cu biluțe de mercur/ alteori ca un pahar/ cu lapte înainte de culcare”.

Și nu întâmplător am vorbit despre asumare mai sus, ci pentru că întreaga poezie din acest volum gravitează în jurul ideii de asumare a tot ce se întâmplă în viața poetului, fie că depinde sau nu de el. Și tocmai această asumare este cea care îl apropie pe poet de adevăr (apropos de titlul volumului), iar adevărul pentru el înseamnă ceea ce ar trebui să însemne pentru toată lumea: iubire, frumos, firesc, liniște interioară, pace sufletească. Iar unul dintre semnele faptului că a ajuns, măcar și numai în parte la o stare de pace, este altruismul de care dă dovadă, împărtășindu-le și cititorilor micile sale rețete de „mângâiere”: „pentru mine acum e/ imaginea aia cu fata care privește cerul/ e o imagine bună/ e o imagine foarte/ foarte bună/ dar asta am înțeles-o foarte târziu/ din această cauză scrisul meu e atât de neghiob/ pentru că am înțeles acest lucru mult prea târziu/ atunci când înțelegem cât de frumos a fost/ e mereu mult prea târziu/ și mereu e trist/ atunci când înțelegi viața/ mult prea târziu/ am fost și rămân nefericit/ la fel de nefericit/ poate chiar mai nefericit decât noi toți/ decât ei toți/ pentru că eu/ nu am băut nici măcar un gram de alcool/ pentru că eu/ nu am fumat nici o afurisită de țigară/ dar am o mângâiere/ am o amintire frumoasă/ eu/ tu/ și fata aia care privea cerul plin de adevăr/ în nopțile fără sfârșit/ pline de adevăr/ deci/ să-i prețuim pe cei dragi/ să prețuim copacul și floarea/ să prețuim noaptea/ să prețuim viața/ și să ne molipsim de ea/ să rămânem cu ea/ plini de devotament/ (plini de devotament)”.

Așadar, Plin de adevăr poate fi socotit volumul de poeme de maturitate al lui Artiom Oleacu (deși maturitatea estetică o atinsese deja din Spinner), în sensul că acum face dovada unei maturități atât la nivelul sentimentelor și al dozării lor în poezie, cât și la acela al înțelegerii vieții, dimensiuni absolut esențiale pentru orice poet. Altfel spus, de acum înainte, indiferent despre ce va mai scrie Artiom Oleacu, vom știi dinainte că va fi o poezie bună, pentru că va fi o poezie matură, inspirată din viață, o viață trăită asumat și înțeleasă ca atare.