Sic tranzit gloria mundi

Cronica romanului Singur de Leonard I. Voicu

(Editura Ex Ponto, 2021)

 

Leonard I. Voicu (născut la București, în 1962) a absolvit Facultatea de Medicină Veterinară a Institutului Agronimic „Nicolae Bălcescu” din București. În 1991 se stabilește în Canada, la Montreal, unde își continuă studiile de specialitate, obținând un masterat în Microbiologie și Imunologie la Universitatea din Montreal. Este poet și prozator. Debutează cu volumul de versuri Zori de zi (editura Destine, 2011). Au urmat volumele: Singur și departe (poezie, editura Singur, 2011), Drumul (nuvele, Destine, 2013), Iubiri (poezie, Destine, 2014), Funia Roșie (nuvele, Antim Ivireanul, 2016), Surorile (roman, Beta, 2018) și Singur (roman, Ex Ponto, 2021). Este președinte al Asociației Canadiene a Scriitorilor Români și al Cenaclului literar Mihai Eminescu din Montreal, precum și redactor-șef al revistei Repere Literare din Montreal. În cele ce urmează mă voi apleca asupra celui mai recent roman semnat de Leonard I. Voicu.

Romanul Singur, apărut în anul 2021, la editura Ex Ponto din Constanța, deși de mici dimensiuni, și având un conflict aparent familiar, tratează sau cel puțin pune pe tapet o serie de probleme existențiale cât se poate de serioase, care din păcate au ajuns să definească lumea în care trăim.

Actanții principali ai romanului sunt Radu și Lucian, doi români stabiliți în Canada (autorul pare încă prins, după 30 de ani de la data stabilirii sale în Montreal, de tema aceasta a imigrantului român în Canada), care după toate probabilitățiile fuseseră cândva prieteni buni, deși nu ni se spune când ar fi fost semnalat apogeul prieteniei lor, dar care acum se străduiesc, mai ales Lucian, să păstreze aparențele unei prietenii reciproce. În fond, Lucian îl disprețuiește pe Radu, dar vine la întâlnirile cu el doar pentru a-și hrăni orgoliul personal, vom vedea imediat de ce. De altfel, aceasta este și una dintre temele romanului, falsa prietenie.  

Radu a fost un copil foarte chinuit, născut din doi oameni nedemni de numele de părinți, care a crescut la un orfelinat în orașul Bușteni. Apoi și-a întemiat o familie, dar a fost părăsit și de soție și de copii, rămânând din nou singur și în pragul depresiei, cel mai probabil acestea fiind rezultatele proastei gestionări a traumelor din copilărie. Cel puțin așa ni-l prezintă autorul la începutul romanului, sau mai bine spus, în prima secvență principală a acestuia. Nu aflăm nimic despre auspiciile sub care a ajuns el în Canada și nici cu ce anume se ocupă aici. Doar despre faptul că de acum are în jur de 50 de ani, dar încearcă să pară mai tânăr prin modul de a se îmbrăca și comporta cu cei din jur și în special cu femeile, și că recent a suferit un transplant de inimă care nu doar că i-a salvat viața, ci i-a și schimbat-o radical, după cum vom vedea puțin mai târziu. De cealaltă parte, amicul său, Lucian, pare să-l fi prins pe Dumnezeu de un picior, cum spun românii. Deține în Montreal o afacere care îi merge din plin, aducându-i atât o mulțime de bani cât și statut social și mai ales, un sentiment de împlinire, dus însă la extrem, în sensul că acesta ajunge să se comporte ca un mic zeu căruia toată lumea trebuie să i se închine, inclusiv soția sa, care aparent îi este supusă și credincioasă, și care își hrănește orgoliul din necazurile celor mai slabi decât el, acesta fiind și motivul pentru care merge la întâlnirile cu Radu, pe care îl pune mereu să-i povestească despre viața lui de la orfelinat, special pentru a-i răscoli suferințele. Așa ne este prezentată viața lui Lucian în prima parte a romaului.

Știu, am folosit de prea multe ori cuvântul „aparent” și sintagma „după cum vom vedea mai târziu”. Dar nu întâmplător. Ci pentru că în a doua parte a romanului, paradigma existențială a fiecăruia dintre cei doi prieteni (să-i numim totuși așa, fie și în virtutea faptului că Radu chiar îl consideră prieten pe Lucian) se schimbă la 180 de grade. Radu începe o relație cu o tânără chelneriță originară din Republica Dominicană, relație care deși debutează sub semnul „aventurii de-o noapte” se transformă într-o iubire reală și reciprocă. Mai mult decât atât, efectele transplantului de inimă încep să își facă simțită prezența, acesta transformându-se, întru câtva, în cel care i-a donat inima, un fost soldat american, victimă a războiului din Afganistan, pasionat de natură, balet și mersul pe bicicletă, pasiuni ce se transferă și la noul proprietar al inimii. În schimb, Lucian își prinde soția în brațele altui bărbat, ceea ce îl face să cadă de sus, de foarte sus, și să ajungă să conștientizeze că nu banii și confortul material sunt totul pe lumea aceasta.

Am putea spune că dincolo de Radu și Lucian, personajul principal al acestui scurt roman este schimbarea. Vedem cum viața aceasta este atât de imprevizibilă, cum nici răul, nici binele, nici suferința, nici singurătatea, nici împlinirea, nici confortul, nici banii, nici puterea nu sunt eterne și nici suverane. Radu devine o dovadă a faptului că nu întotdeauna un om care, din diferite motive, își începe viața greșit, este condamnat fatalității de a și-o rata până la capăt, iar Lucian ne arată că „scaunul” confecționat din bani câștigați imoral sau amoral (într-o discuție cu Radu acesta recunoaște că fiind om de afaceri nu se gândește niciodată la moralitate) are picioarele foarte subțiri și poate sucomba oricând, iar căderea este cu mult mai rea cu cât distanța până la „muritori” este mai mare.

De asemenea, romanul lui Leonard I. Voicu mai aduce în discuție și alte probleme atât din trecut cât și din prezent (pentru că sunt sigur că s-au perpetuat), cum ar fi modul în care sunt tratați copiii în orfelinatele din România, supuși la adevărate orori: înfometarea, înjosirea, lovirea repetată, ba chiar și violul/ pedofilia, care uneori au drept consecințe sinuciderea sau implementarea unui handicap psihologic de care copilul poate nu va scăpa toată viața (șansa lui Radu fiind desigur acel transplant de inimă, care i-a schimbat inclusiv tarele psihologice).

Așadar, romanul Singur, după cum se poate vedea nu este doar despre singurătatea propriu-zisă ci mai cu seamă despre căile prin care se poate ajunge la singurătate. Și prin aceasta poate funcționa și ca un „îndreptar” de genul „Așa DA/ Așa Nu”, sau ca un semnal de alarmă pentru cei care se identifică fie cu Radu, fie cu Lucian.