Magia și nostalgia unui demisol

 

Cronica volumului Geniului 10 de Mircea Ignat și Florin Hălălău

(Editura Vremea, 2020)

 

Mircea Ignat (născut în 1953) a absolvit Facultatea de Electrotehnică din cadrul Universității Politehnica din București în 1977, devenind în anul 2000 doctor în electrotehnică în cadrul aceleiași instituții academice. A scris peste 250 de lucrări științifice și a înregistrat 42 de brevete. Este cadru didactic asociat la Universitatea Politehnica din București, membru titular al Comitetului Român de Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii din cadrul Academiei Române.

Florin Hălălău (născut în 1967) a absolvit Facultatea de Chimie Industrială din cadrul aceleiași Universități Politehnica din București, dar a ales să îmbrățișeze (și) o carieră literară.      A debutat publicistic în anul 1993 în Adevărul Literar și Artistic, iar editorial în anul 2011 cu volumul de versuri, Asigurări de viață, apărut la editura Brumar. Au urmat volumul de poezie Obiectele din oglindă sunt mai apropiate decât par și volumul-interviu, Pe cont propriu. Un dialog cu Florin Hălălău (în colaborare cu un cristian), ambele apărute la editura Casa de pariuri literare, în 2016, respectiv 2017, precum și mai multe prezențe în antologii și reviste culturale.

Din prezentările de mai sus, s-ar părea că cei doi nu au în comun decât faptul că ambii au absolvit facultăți tehnice în cadrul aceleiași Universități Politehnica din București. Dar oare să fie acesta un motiv suficient de puternic pentru ca doi oameni cu preocupări intelectuale în principiu diferite, să-și dea mâna pentru a scrie împreună o carte? Cu siguranță, nu. Ceea ce îi leagă de fapt foarte puternic pe cei doi autori este nostalgia după demisolul imobilului din Bulevardul Geniului nr. 10, aflat chiar vis-a-vis de Palatul Regal din Cotroceni. Pe scurt, acest demisol a fost împărțit frățește, în cel mai pur sens al expresiei, de către familiile Herzan și Ignat, din 1950 până în 1959. Astfel, amintirile lui Mircea Ignat despre copilăria petrecută în Geniului 10 sunt impregnate foarte tare atât de atmosfera din sânul familiei Herzan, la care „se refugia” ori de câte ori era certat de ai lui și în care era primit ca un prinț (de altfel i se și spunea, ca formă de alint, „Pințule”), fiind servit mereu cu prejituri; familie formată din Opapa și Omama sau Tanty Lily, Tanti Evy și mai târziu medicul Florin Hălălău, altfel spus, bunicii și părinții scriitorului Florin Hălălău, care, deși nu a locuit nici măcar o zi în demisolul cu pricina, a copilărit ascultând povești despre relația dintre cele două familii. Este momentul să prezentăm și familia Ignat, formată din Nana, Mimi și Miron (Rică) Ignat, precum și din micuțul Mircea (aici câte un element despre fiecare membru al familie).

De altfel, atmosfera nu putea fi alta decât una cosmopolită, dat fiind conglomeratul de etnii, religii, istorii personale și preocupări intelectuale și nu numai, care se formase în demisolul din Geniului 10. Din punct de vedere al etniilor, răspundeau prezent, cea lipovenească, prin Nana Ignat, cea sârbă, prin Nicolae Ignat, transmisă apoi la Miron Ignat, cea poloneză și cea austriacă, prin intermediul Herzanilor veniți din Cernăuți, ca refugiați de război și bineînțeles cea românească, deși mai slab reprezentată, mai curând prin intermediul vlăstarelor mai tinere. Din punct de vedere al religiei, în demisolul din Geniului 10 conviețuiau cât se poate de pașnic ortodocși, cei din familia Ignat și romano-catolici, Herzanii. De asemenea, foarte variate erau și preocupările intelectuale și formările profesionale, având de a face cu un cadru militar, Rică Ignat, un fost avocat, Felix Herzan – Opapa, cu o fostă creatoare de modă și deținătoare de magazin de modă, Tanti Lily – Omama. Peisajul politic era în schimb unul ceva mai echilibrat, în sensul că, deși erau reprezentanți/ simpatizanți atât ai liberalilor cât și ai țărăniștilor, totuși exista un numitor comun: toți erau regaliști și toți erau anti-comuniști. Cu toate acestea, la venirea adevăratei „ciume roșii”, atât Ignații cât și Herzanii au încercat pe cât posibilul să nu atragă asupra lor atenția vigilentelor forțe de supraveghere și represiune, mai ales că și unii și ceilalți se știau vizați ca fiiind „elemente dușmănoase”, fie din cauza religiei, romano-catolicii fiind considerați mult mai „periculoși” decât ortodocșii, prin prisma relației lor cu Vaticanul/ Occidentul, fie din cauza trecutului lor profesional, care îi încadra la categoria mici-burghezi.

Poate cel mai afectat de noile vicisitudini a fost Miron Ignat, care absolvise Școala Militară Regală și era considerat un militar burghez decadent. Cu toate acestea, el nu a fost dat afară din armată imediat după venirea comuniștilor, așa cum s-a întâmplat cu cei care au refuzat să mai lupte și pe frontul de vest, împotriva foștilor aliați nemți, ci a fost „reciclat” în noul sistem, doar pentru a pregăti prima nouă generație de militari comuniști. Dar după încheierea acestui ciclu, a fost și el dat afară „ca o măsea stricată”, fiind nevoit să își schimbe și locuința și totodată să încerce o reconversie profesională.

Dar pentru Mircea Ignat, cel care a locuit, copil fiind, în Geniului 10, și care a demarat peste ani și ani, proiectul de reabilitare memorialistică a acestui imobil, mai precis a demisolului acestui imobil, amintirile legate de acea perioadă sunt mai puțin politice (de altfel, ce ar fi putut înțelege un copil de câțiva anișori), deși își amintește perfect de „șantajul” cu „Trăiască Regele!”. În schimb, își amintește perfect de atmosfera burghez-boemă din sânul familiei Herzan, unde se cânta la pian și se purtau discuții despre modă, despre „noile tendințe” propuse de revistele nemțești, Nekerman și Burda, despre iernile în care Bulevardul Geniului era un imens derdeluș, despre verile în care Gara Regală și Grădina Botanică erau locuri de joacă și de promenadă. Nu i s-au șters din memorie nici evenimentele mai puțin fericite, cum ar fi inundațiile inerente unei vieți la demisol, dar și acele amintiri au un farmec aparte, pentru că scot în evidență atmosfera de „familie unică” creată între Herzani și Ignați.

Marele merit al cărții Geniului 10, scrisă în tandem de către Mircea Ignat și Florin Hălălău este acela că invită la neuitare, că reînvie o perioadă foarte interesantă din istoria recentă a românilor, anume „schimbul de gărzi” politice, socio-culturale și ideologice dintre monarhie și comunism. Dincolo de aceasta, prezintă un frumos model de conviețuire între două familie destul de diferite, care ajung însă la o unitate foarte puternică. Și bineînțeles, propune un model de conduită culturală, oferind o sumedenie de referințe din domenii variate cum sunt muzica, literatura, moda, arta conversației, precum și din sfera științelor exacte sau a lumii cazone.

Născută ca un proiect strict personal, menit să întârzie uitarea, cartea celor doi va avea cu siguranță un destin al ei, și dincolo de granițele familiale și emoționale ale ultimilor Ignați și ale ultimilor Herzani, de pe acum continuați prin intermediul familiei Hălălău. O lectură în egală măsură emoționantă dar și surescitantă din punct de vedere intelectual, foarte potrivită pentru cei ce nu vor să-și uite istoria, dar și pentru cei ce ar trebui să înțeleagă importanța capitală a neuitării.