Dialoguri despre viață, la bordul navei-mamă

Dialoguri despre viață, la bordul navei-mamă

Cronica volumului de poeme Pink Pong de Claus Ankersen & Andrei Zbîrnea

(Editura frACTalia, 2019)

 

În anul 2019, la editura bucureșteană,  frACTalia, a apărut un volum de patru ori „inedit”. Este vorba despre cartea de poeme Pink Pong, iar ceea ce o face atât de inedită sunt următoarele aspecte: este un dialog poetic desfășurat între poetul danez Claus Ankersen și poetul român Andrei Zbîrnea, dar atât de bine sudat încât este foarte dificil să definești cu exactitate cine ce anume a scris (cu siguranță fragmentele cu tentă politică mioritică sunt semnate de Andrei Zbîrnea); este o ediție trilingvă: română, engleză și daneză, de traducere și retroversiune ocupându-se Iulia Stoichiț, Daniela Micu și Claus Ankersen; este printre foarte puținele volume de poeme cu un pronunțat caracter S.F.; și este poate singurul volum tribut dedicat trupei Pink Floyd, referințele la aceasta regăsindu-se atât în mod direct, prin menționarea numelui trupei într-un poem, cât și subtil, prin titlu, copertă și personajul WALL –E (împrumutat de la studiourile Disney-Pixar), o trimitere la albumul The Wall, unul de referință în istoria trupei.

Atmosfera tipică unui roman S.F. se insinuează încă de la primul poem: „Și navele spațiale au venit/ o flotilă după alta/ dispuse în formă de săgeată/ navigând spre marginea ochilor/ dinăuntru invizibile/ clopote tubulare inversate”; și tot din primul poem, mai exact din „coada de cometă” a acestuia, acel grafo-poem-minimalist: „ACUM/ ESTE/ ACUM”, primim și confirmarea că această atmosferă S.F. nu este decât un înveliș pentru a masca sau poate pentru a proteja adevărata temă pe care cei doi poeți își propun să ne-o împărtășească: eternul ACUM, adică viața pe care trebuie să o trăim cât mai „în prezent” cu putință.

Dar înainte de a dezvolta această temă, parcurgând cele 36 de poeme ce alcătuiesc acest volum, propun să facem cunoștință cu cele trei personaje ce vor traversa această „galaxie epică”. Primul personaj este nava-mamă, o metaforă a instinctului de conservare, a sentimentului de acasă, a protecției, a stabilității și de ce nu a reticenței față de nou: „nava-mamă se teme de începuturi/ nava-mamă lasă neatinse oceanele ce/ se varsă în praf de stele/ (...)/ nava-mamă e paravanul de care aveam nevoie/ nava-mamă păstrează și funcția de antrepozit/ de dragul vremurilor în care nu puteai scăpa/ de mugetul orașelor de câmpie”; al doilea este WALL - E, „e prietenul tău în momentele de cumpănă/ chiar dacă - mai tot timpul – are ceva de vociferat”, altfel spus, sfătuitorul, prietenul intim, de suflet; iar al treilea este mașinistul: „mașinistul trece inofensiv mașinistul/ e noua versiune a lui/ WALL – E/ versiune pe care mai toate hypermarketurile/ o oferă la promoții lunare”, altfel spus, omul practic, omul bun la toate, absent când vine vorba de idei și dezbateri dar prezent când este ceva de făcut.

Revenind la conținutul intrinsec al volumului, la înțelesul de fond al poemele, în Pink Pong  #3 găsim atât un foarte frumos imn al inimii: „În mijloc, inima/ când toate războaiele s-au sfârșit/ la ultima predare/ lumina strălucitoare a coroanei/ se va unii cu puterea/ roșu sângerie, devenind o iubire”; cât și un set de 6 (+1) „fericiri moderne” (decalogul modern este și el prezent mai pe la mijlocul volumului), cheia pentru o viață mai bună: „1. Recunoașteți condiția. Ieși la suprafață din flăcările reacției/ 2. Ieși afară din tine. Observă și fii martorul agoniei/ 3. Râzi în fața absurdului. Lumină arsă neagră”/ 4. Iartă-te pe tine însuți. Să accepți iubirea nu e ușor/ 5. Identifică gândul sau sentimentul. Cântărește-l imaginându-ți-l, invocând opusul/ 6. Simte beneficiul, scaldă-te în echilibrul abia ieșit la iveală/ Lasă-ți inima să strălucească verde și roz/ Bună! Nu există ceva precum timpul”.

            În mod interesant, tema timpului revine nu peste multe pagini, în Pink Pong #5, de data aceasta într-o expunere ceva mai largă, ce va oferi un pont generos cu privire la raportarea pe care trebuie să o avem față de binomul timp-eternitate: „Timpul este scurt. Și noi îl irosim./ Il irosim irosim irosim/ suferind din cauza lui, timp/ sângerând din urechile noastre, scurgându-se/ printre buzele noastre, pălăvrăgeală angoasantă/ timp, acest cadou de coșmar inexistent/ al unui spirit nebun devenit/ escroc și abil, de fiecare dată/ își ascunde planul puțin mai bine/ ascunzându-și fața în umbra/ numărului digital, verde/ nuclear condus spre eternitate/ în prezent vedem doar/ cum zboară din strânsoarea noastră, zgâriind/ cuie spintecând prin dușumea/ sculpând linii în cărămida peretelui din temniță/ adânc în muntele din celula minții”; pont tradus în practică prin versurile din Pink Pong #11: „Întorcând spatele promisiunilor mele/ să apreciez fiecare moment/ să-l trăiesc/ acest dar indincibil/ al vieții/ al rătăcirii acestei planete”.

            Poemul Pink Pong #16 ne prezintă una dintre fațetele societății românești, bineînțeles una dintre cele mai puțin luminoase: „mulți copii au ales tramvaiul pentru vacanța/ intersemestrială mulți copii refuză să cedeze locul/ navei-mamă cei mai mulți copii intonează deșteaptă-te/ române în tramvai pe stomacul gol elevii formează un desant spre/ muzeul de geologie în vama veche WALL – E e departe de/ a fi fericit pentru fiecare chibrit pe care îl aprindem/ WALL – E e nevoit să emită o nouă factură”. Așadar, valori morale alambicate, sărăcie, birocrație și un sistem social disfuncțional. O altă fațetă, la fel de tristă, în ciuda atmosferei pseudo-glosy epatată, ni se dezvăluie și în Pink Pong #23: „Nave spațiale silențioase. Săli de bal goale/ confetti, baloane, funde/ schimbul ocazional, pierdut/ de-a lungul unei canapele în/ sala-mamă unu. Picioare. Sâni. Pomeți/ Roboți/ dansând pe muzică. Afară explozii/ silențioase ale punctului/ silențios verde albăstrui/ întârziat pentru ultima dată/ nelalocul lui”. Așadar, party!!! Asta-i România! Asta-i lumea în care trăim! Oare chiar asta este?

            Cu siguranță nu aceasta este România, nu aceasta este lumea în care trăim, iar acest fapt va fi clarificat inclusiv de către cei doi poeți prin intermediul pink-po(ng)emelor lor. Acestea, și alte câteva, sunt doar o serie de pamflete S.F., amare și greu digerabile despre neorânduielile sociale și personale cu care trebuie să luptăm pentru a readuce la viață o lume cel puțin decentă, o lume, până la urmă, firească.

Din fericire, atmosfera din finalul volumului, din Pink Pong #36 este una relativ optimistă, chiar dacă aventura galactică a navei-mame, a lui WALL – E și a mașinistului se sfârșește, ca orice poveste inventată. Sau tocmai de aceea. Pentru că sfârșindu-se povestea, poate începe viața. De altfel, doar despre viață și despre nimic altceva este vorba în acest ping-pong poetic româno-danez și onirico-lucid.

Cât privește maniera poetică (și pe alocuri narativă), trebuie spus că cei doi poeți s-au jucat cât se poate de serios de-a poemul fluviu S.F., reușind să inducă  și să susțină de la un capăt la celălalt atmosfera inter-galactică și ultra-tehnologizantă specifică genului, dar arătând și că știu unde și mai ales cum să strecoare și temele serioase, astfel încât cititorul să nu rămână suspendat printre stele sau conectat la panoul de control, ci să revină și cu picioarele pe pământ, răspunzând invitației celor doi poeți la o reflecție serioasă despre scopul vieții pe pământ și modul în care este mai bine ca aceasta să fie trăită.