Cronica volumului Cortina. Eseu în șapte părți de Milan Kundera
(Editura Humanitas Fiction, 2023)
Volumul de eseuri, Cortina. Eseu în șapte părți reprezintă o alambicată, subiectivă, dar splendidă și mai ales foarte originală istorie a romanului, marca Milan Kundera. Acesta analizează istoria romanului sau mai bine spus o rescrie din temelii, lăsând cu totul deoparte factorul cronologic, și mizând în exclusivitate pe analiza esteticii și a mutațiilor estetice pe care le suportă romanul de-a lungul evoluției sale.
Pentru că este un eseu foarte dens și totodată foarte ramificat, mi-a fost absolut imposibil să scriu o cronică în adevăratul sens al cuvântului, așezată, închegată, scolastică, cu început, cuprins și încheiere. Dar nici nu am putut să trec nepăsător peste el, fără să extrag măcar câteva idei principale. În cele ce urmează le voi expune, în câteva scurte paragrafe mai mult sau mai puțin independente.
Pentru Milan Kundera este foarte important contextul național în care apare un roman, făcând o deosebire clară între literatura marilor națiuni/ culturi și cea a țărilor mici, considerate fie marginale, fie sateliți ai marilor imperii atât politice cât și culturale.
Un factor major în receptarea și mai ales răspândirea romanului îl are și limba în care acesta a fost scris. De exemplu, Kundera este convins că dacă Kafka ar fi scris în cehă și nu în germană, el nu ar fi ajuns niciodată scriitorul care a revoluționat arta romanului.
Pentru Milan Kundera romanul a avut trei principali fondatori, trei corifei, trei creatori de mituri romanești, dintre care unul este astăzi complet necunoscut, și anume Henry Fielding, cu al său „Tom Jones. Povestea unui copil”. Ceilalți doi sunt încă celebri Francoise Rabelais cu „Gargantua și Pantagruel” și Miguel de Cervantes cu „Don Quijote”. Foarte interesante sunt argumentele lui Kundera pentru fiecare dintre aceștia.
Pe lângă cei trei magi ai romanului, dacă îi pot numi așa, Kundera mai arată un devotament nețărmurit pentru o serie de romancieri central europeni, mai mult sau mai puțini prezenți în listele cititorilor de astăzi: Robert Musil, Witold Gombrowicz, Danilo Kiš, Hermann Broch și bineînțeles Franz Kafka.
La fel de interesant este și rezerva pe care Kundera o manifestă față de autori considerați colosali cum ar fi Victor Hugo, precum și de distanța pe care o ia față de literatura rusă: Dostoievski este amintit de doar 2-3 ori, fugitiv, fără niciun accent pus pe opera lui.
În schimb este fascinată relația pe care el o stabilește între literatura central-europeană și cea sud-americană, arătând un profund respect față de o serie de romancieri sud-americani, precum Gabriel Garcia Marquez, Ernesto Sabato, Julio Cortazar sau Carlos Fuentes.
Și ca un motiv de mândrie pentru noi, românii, este faptul că Milan Kundera nutrește un mare respect și față de doi autori români, ce-i drept, pe care i-a cunoscut și asimilat ca autori francezi: Emil Cioran și Eugene Ionesco.
Dar dincolo de eventuale liste de sutori și titluri pe care cititorul și le poate face citind acest amplu eseu eseu al lui Kundera, este de analizat cu atenție țesătura motivelor romanești pe care o țese autorul, privind tragicul, comicul, memoria, uitarea, tinerețea, realismul, fantezia.
Altfel spus, Milan Kundera ne oferă un regal de conexiuni, trimiteri, referințe și analogii care te vor ține cu sufletul la gură, chiar dacă avem de a face cu un eseu, nu cu o operă de ficțiune (poate tocmai de aceea apare în inprintul Humanitas Fictiona).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu