Cronica volumului de debut în poezie, formula lucrurilor simple de Alexia
(Editura Tracus Arte, 2025)
Alexia (pseudonimul literar al Alexiei Plăcintă, născută în 2005, la Suceava) este poetă, fost secretar al Casei de Poezie „Light of ink” din Suceava. A susținut lecturi la FILIT Iași, Institutul Blecher, Matca și în cadrul Festivalului Internațional „Poezia e la Bistrița”. Este prezentă cu poezii în revistele Tomis, Bucovina literară, Expres cultural, dar și în antologia, Casa de Poezie (Ed. Vinea, 2023). În anul 2024 a obținut Marele Premiu în cadrul Concursului Național de Poezie „Nicolae Labiș” iar în 2025, Premiul I în cadrul Concursului Național „Rețeaua literară”. În urma câștigării celui din urmă, i-a apărut la editura Tracus Arte, volumul de debut în poezie, formula lucrurilor simple. Asupra acestui volum de debut mă voi apleca și eu în cele ce urmează.
Volumul Alexiei, purtând acest titlu aparent împrumutat din catalogul cărților de dezvoltare personală, formula lucrurilor simple, care sugerează ideea că ar putea livra cititorului posibile răspunsuri ultime, definiții sau formule magice de reușită în viață, este structurat pe două secțiuni, prima purtând un nume inspirat din opera poetică a lui Răzvan Țupa, Corp domestic, și al doilea, amintind de Jose Saramago, Intinderea morții (posibilă parafrază după Intermitențele morții).
Aș spune că avem aici de a face cu o împărțire perfect logică, tânăra poetă referindu-se în primul ciclu poetic, nu atât la trup, propriu-zis, cât mai degrabă la viața exterioară, la viața socială, la modul în care corpul, ca înveliș al sufletului, interacționează cu alte corpuri, ca alte învelișuri ale altor suflete, iar în al doilea ciclu, dedicându-și poezia, nu morții în sine, cât mai curând vieții interioare, accentul căzând pe intimitatea sufletului, moartea fiind aici doar o ilustrare a faptului că sufletul este cel care definește atât existența umană din această lume, cât și pe aceea ce începe după despărțirea sufletului de trup. Cât despre titlul volumului, formula lucrurilor simple, aș zice că este un mod prin care poeta sugerează că viața poate fi și simplă, atunci când ajungi să o înțelegi în esența ei.
Spuneam mai sus că prima secțiune este dedicată relațiilor sociale, modului în care oamenii, în primă fază, prin interfața corpurilor lor, interacționează unii cu ceilalți. Descoperim aici o serie de poeme în care atmosfera este predominant una tensionată, tensiune care vine atât din frica de necunoscutul reprezentat de „ceilalți”, cât și din stresul generat de „necesitatea” de a fi mereu atent la împlinirea, îndeplinirea și respectarea tuturor constructelor sociale, în mare parte false și ipocrite, deci, lipsite de orice formă de esență, dar care riscă să îți modifice esențialmente eul. Cu alte cuvinte, asistăm la o luptă perpetuă între aparențe și esențe, și totodată la o luptă strașnică pentru supraviețuirea sinelui: „când te uiți la cineva care nu există/ prezența o simți în corp granit îndoit cu nisip/ pe călcâie reverberează senzația de fulger// ai după ureche semnul unei flori neculese/ nemeritate pentru că n-ai născut un băiat// în tine numai un rest/ spuma deasupra apei/ o iei cu lingura/ o arunci în canalizare/ și asta te aduce mai aproape/ de omul primitiv care iubește/ instinctul de apărare// formula lucrurilor simple/ accese de furie semne de bună purtare pe spate/ semnul unei flori neculese nemeritate în spatele urechii// salvează de la înec/ acest corp domestic”; „spațiu curb/ gesturile n-au greutate/ perturbatori deghizați// spațiul dintre/ ultimele artificii// caut sursa umbra/ cu o singură latură// n-a fost real/ vocea ta în vocile altora/ atâta căldură/ ușile unui autobuz/ fără pasageri// aici unde se stă la rând cu zilele/ pedeapsa - un preșcolar cu degete roșii// străduința unei mame/ un copil în brațe simte/ fiecare respirație cu aceeași/ greutate dau o/ acadea copilului/ la coadă la psihiatrie// mă simt realizată/ o să-mi treacă/ un joc de-a viața”.
A doua secțiune însă, deși poartă în numele său moartea, preamărește, de fapt, viața, sau mai bine spus, nemurirea sufletului, acel ceva ce se zbate constant să rămână autentic, să nu se lase modificat de noianul de constructe sociale false și falsificatoare, să reziste până la capăt ca ultim bastion de siguranță al celor mai intime trăiri și sentimente ale omului, ca unic depozitar al credinței și al iubirii, ca unic garant al umanității. Avem și aici o stare de tensiune, dar este diferită față de cea din prima parte a cărții, pentru că este o tensiune strict interioară, generatoare de izvoare de lacrimi interioare, dar totodată și de gheizere de iubire: „afișarea neuronilor/ nescalpați/ de principii morale// fântână interminabilă/ în resursele consumate ale pământului// similitudini grețoase/ între boli adiacente și stare de stat// rugăciunea străbate/ membranele tale hipersensibile/ poți să mori încă o dată”; „degeaba alergi cu sângele în palme/ odată tata putea controla tendințele/ suicidare din fiecare// trebuia să decizi libertatea colectivă/ citești că mintea omului/ nu poate construi chipuri noi// e o reasamblare a celor văzute/ simți apropiere pentru/ creaturile hidoase/ din acvariile supermarketului// plângi pentru că/ tatăl tău e un om rău/ și tu-l îmbrățișezi/ cu atâta căldură”.
Spre final aș vrea să spun câteva cuvinte și despre maniera estetică și stilistică abordată de către Alexia. Și aici aș spune în primul rând faptul că avem de bună seamă de a face cu o poezie foarte lucrată, foarte șlefuită. Se simte la tot pasul grija extremă pentru fiecare cuvânt adăugat, pentru fiecare rezonanță sugerată prin fiecare imagine folosită sau prin fiecare alăturare sau asociere de imagini. Tehnică care, pe de o parte imprimă poeziilor o oarecare atmosferă sobră, poate chiar rece, dar o răceală ce vine din acea tensiune evidențiată mai sus, dar pe de altă parte ajută la identificarea esențelor pe care poeta își propune să ni se expună prin intermediul liricii sale, ca pe un ghid util în vederea ajungerii mai ușor la formula lucrurilor simple fără de care existența umană se complică inutil, până la pierderea definitivă a direcției, a identității, a sensului, a vieții.
Comentarii
Trimiteți un comentariu