Haiku vs. Harakiri

Cronica volumului "Noaptea Sfântului Alcoolomeu (antologie de haikuuri)" de Octavian Perpelea 

(Editura Casa de pariuri literare,  2017) 

Recunosc, cunoscându-l pe Octavian Perpelea grație volumului său de poeme "Cu dricul pe contrasens" (editura frACTalia), în care l-am descoperit ca unul dintre puținii poeți români de satiră socială asumată, și ca unul ce jonglează natural cu "arme" ca ironia, autoironia, sarcasmul, și răspărul bine țintit, și urmărindu-l apoi pe Facebook, unde confirmă zi de zi calitățile mai sus menționate, în momentul în care am văzut titlul acestui volum de buzunar, am rămas pentru câteva secunde nedumerit: Perpelea scrie haikuuri? Dar după primele pagini m-am dumirit: Perpelea, tot Perpelea!

Ce se întâmplă în "Noaptea Sfântului Alcoolomeu"? Pornind de la convingerea, întemeiată de altfel, că genul liric numit haiku, specific exclusiv spațiului și mai ales spiritului nipon, nu poate fi reprodus sub nicio formă de alte culturi, fiind definit printr-o serie destul se amplă de reguli privind atât forma (17 silabe distribuite în sistem 5-7-5) cât și fondul (nu se admit metafore, trebuiesc surprinse două medii de viață diferite) ce nu pot fi respectate decât în limba japoneză, și de la constatarea faptului că, dimpotrivă, tot mai mulți poeți din întreaga lume se declară autori de haikuuri, Octavian Perpelea realizează cea mai inedită colecție de fake-haikuuri. 

Dar acest lucru nu ar fi fost cu totul special (poate doar prin prisma faptului că ar fi fost 100% regizat), dat fiind că, în naivitatea lor, cei care se consideră autori de haikuuri, nu reușesc să scrie decât niște parodii involuntare ale genului, dacă Perpelea nu ar fi dus pariul cu sine la un alt nivel și nu ar fi inventat, tot în registrul parodic, mustind de absurd, suprarealism și intertextualitate, nu mai puțin de treizeci de scurte bio-bibliografii ale unor autori inexistenți, "culeși" din cele mai non-nipone țări cu putință, cum ar fi Belarus, Bulgaria,  Rusia, România, Republica Moldova, Peru, Cehia, Congo, Columbia etc., printre care s-au strecurat totuși (pentru a spori confuzia) și trei japonezi get-beget (semn că nici în Țara Soarelui-Răsare nu mai umblă azi haijinii cu haikuuri în coadă). 

Ineditul suprem vine însă din faptul că haikuurile atribuite fiecărui autor inventat,  reflectă pe deplin biografia acestuia. Pentru a exemplifica acest fapt, voi reda aici doar trei exemple, nu atât din rațiuni de spațiu (internetul fiind o infinită coală de hârtie), cât mai curând pentru a nu vă devoala mai mult decât ar fi necesar pentru a vă stârni interesul. 

"Franz Kubasek ( din volumul "Călătoria Dosarului în Țara Perforatorului") - Se naște în 1971, la Praga, și descinde direct din tradiția administrației cezaro-crăiești. Despre un individ ca el, Adrian Năstase ar fi spus că linge dosare, în realitate, el le pipăia, le așeza într-o ordine perfectă, le trata ca pe niște ființe casante față de care nutrea un sentiment vecin cu adorația. 

***

funcționarul îngropat 

sub hârtii simte cum 

munca îl înalță 

***

un fel de gândac pe perdea 

privesc mai atent și observ că e 

umbra mea"

Seghei Hogeakov  (haikuuri din volumul "trei fese pe zi") - Născut pe 3 decembrie 1979, la Moscova. Săgetător cu ascendent în Taur, Hogeakov ar putea fi creionat cu formula cu care Cioran l-a descris pe Diogene Cinicul: "libidinos și pur". Folosește scrisul în scop pur instrumental, că harpon pentru femei. 

***

un sfârc tânăr 

și tare se simțea singur 

atunci am apărut eu

***

din 1997 încoace 

m-am culcat cu 351 de femei

libidoul nu crede în lacrimi 

***

plouă de 24 de ore la Moscova 

blocurile sunt tot mai gri 

femeile tot mai umede

"James Dowell ( selectate din volumul "homeless 2.0") - Un adevărat Diogene al secolului XXI, James nu dă nici două flegme pe tot ce s-a cucerit de la Adam încoace în materie de igienă.  

***

adorm sub pod 

acoperit cu ziare îmi țin de cald 

știrile mondene  

***

de câteva minute mi-am băgat capul 

într-o pungă nu mai pot respira dar măcar

 arăt mai bine.

Ceea ce este încă și mai interesant la acest volum de parodii este faptul că Octavian Perpelea, rămânând fidel crezului său artistic, nu parodiază strict fenomenul alterării haiku-ului original prin meandrele imposibilei imitații, ci totdeodată pune sub semnul ridicolului o întreagă serie de metehne ale omului contemporan (indiferent de țara de baștină), majoritatea având la bază tendința acestuia de a nu se mai raporta la niciun set de valori, la nicio tradiție păstrată intactă și de a umbla prin viață fără un scop bine determinat.

"Noaptea Sfântului Alcoolomeu" se dovedește astfel a fi un mod alternativ de a dinamita noapte minții tuturor popoarelor.  Să sperăm că se va solda cu un oarecare succes, măcar pe plaiurile mioritice. 

Dar să rămânem totodată realiști.