La 17 ani în anii '80, așteptând o lume nou-nouță

Cronica volumului Ziua în care a murit John Lennon de Gelu Diaconu 

(Casa de editură Max Blecher,  2019) 

Gelu Diaconu este poet, prozator și jurnalist cultural (realizatorul site-ului o mie de semne). A publicat volumele de poezie: Antipoeme (2008), Resurse interioare (2012) ,Blues (2013), Resurse umane 

(2016), și Mother (2018), și romanele Fabian (2006), Sebastian (2018) și Oblivion (2019, exclusiv online). În anul 2019 a publicat la Casa de editură Max Blecher, cel mai recent volum de poeme, intitulat Ziua în care a murit John Lennon. 

Volumul este conceput sub forma unui jurnal intim ținut la vârsta de 17 ani, în care poetul își fixează în bolduri de memorie, ca pe niște insecte în insectar, cele mai profunde trăiri ale sale de la acea vârstă, începând cu sentimentul de frustrare pentru lipsa de sens a vieții sale, generat, în parte, și de lipsa de tact pedagogic a părinților săi: "nu cunosc pe nimeni/ cartierul mi-e încă străin/ și-n general/ habar n-am ce rost am pe lume// tata zice că nu sunt bun de nimic/ fiindcă nu-s în stare să-l ajut/ la reparatul mobilei/ mama urlă că n-are aragazul instalat/ și nu poate să își pună oalele la fiert// (...)// e bine să nu ai nimic de făcut/ deși imi pun deja problema/ că la 17 ani ar trebui să am un sens în viață// mă gândesc că am tot timpul/ să o iau de la capăt/ cărțile nu îmi spun mare lucru/ & în general e o mare plictiseală"; trecând prin criza mistică, generată de confuzia spirituală propagată de ateismul științific: "încă nu știu ce relație am cu Dumnezeu/ prietenilor le spun că sunt ateu/ și că nu cred în îngeri păzitori"; și culminând firește cu primii fiori ai dragostei: "i-am spus fata-din-cabina-telefonică/ iar visurile au început să vibreze/ că spirala incandescentă a reșoului de 2000 de wați".

Foarte important este în "jurnalul" lui Gelu Diaconu faptul că acțiunea se petrece în plină "epocă de aur", în anii '80, pe când comunismul părea că nu are să mai predea vreodată ștafeta unui alt regim politic. Sunt acei ani de lipsuri materiale extreme, dublate însă și de o sumă de lipsuri culturale ce se resimțeau la fel de acut. Tinerii erau ahtiați să facă rost prin orice fel de mijloace de casete sau viniluri cu muzica celor de la Beatles,  Queen,  AC/DC, Led Zeppelin sau Rolling Stones. Iar în materie de cărți, într-un peisaj cultural dominat de Vasile Alecsandri, Calistrat Hogaș și Adrian Păunescu, un poet ca Mircea Ivănescu era considerat paria, iar eventualii  săi cititori primeau același stigmat: "proful de româna seamănă cu un jeleu roz/ ne pune să facem analize literare/ și să memorăm poezii de v. alecsandri/ nu reușesc să fac nici una/ nici alta// într-o zi tata mi-a adus de la topografie/ un vraf de cărți/ am găsit printre ele/ un volum de "poesii nouă" semnat m. ivănescu/(...)/ mi-a plăcut așa mult/ încât m-am oferit să-i recit câteva poezii/ jeleului roz/ pe măsură ce-i dădeam înainte/ culoarea jeleului se schimba în roșu/ mi-a zis că asta nu e poezie/ & m-a întrebat cine mai este și m. ivănescu ăsta/ am luat notă proastă/ ceea ce m-a făcut să-l urăsc/ pe v. alecsandri". 

Interesant este că, deși Gelu Diaconu adoptă de la un capăt la celălalt al volumului un ton autobiografic și confesiv, povestea lui capătă aerul unei povești universale, ca și cum el nu ar fi fost decât un "specimen" al categoriei "adolescent comunist dezorientat și resemnat", menit să ilustreze situația întregii sale generații. De altfel, el chiar se referă în câteva rânduri la întreaga sa generație, pe care o consideră ratată și fără niciun viitor (din fericire, în acest sens s-a înșelat), și în numele acestei generații el poartă o corespondență cifrată cu extratereștrii, rugându-i "să arunce odată nucleara/ și lumea să o ia în sfârșit/ de la capăt". 

Așadar, în cartea sa, Ziua în care a murit John Lennon, Gelu Diaconu reproduce simultan portretul unui tânăr de 17 ani, al unei generații "ratate" și al unei epoci obsedante, definită prin lipsa unor repere culturale și spirituale reale, ce nu anunța nimic bun. Maniera minimalistă și oarecum degajată în care acesta reproduce peste ani trăirile sale din adolescență lasă să se vadă și luciditatea omului matur de astăzi care a reușit să discearnă, privind prin prisma tuturor evenimentelor politice, sociale și culturale desfășurate de atunci și până astăzi, mersul și rostul propriei sale vieți.  

De bună seamă, volumul este impecabil realizat si din punct de vedere literar, Gelu Diaconu demonstrând încă o dată, dacă mai era nevoie, că este un poet matur, ce știe să mânuiască cu măiestrie armele stilisticii și ale esteticii literare și să jongleze fără emoție cu meandrele poeziei contemporane.