Cronica albumului de artă
Carnetul timpului suspendat,
al artistului Marc Bourlier
(Editura Lebăda Neagră, 2020)
Marc Bourlier este un artist complex, atât ca dinamică
geografică cât și ca forme de exprimare a artei. Francez de origine, copil al
unor diplomați, el s-a născut în Vietnam (în 1947) și până la maturitate, când
s-a stabilit în Franța, a locuit pentru perioade mai lungi sau mai scurte de
timp în Asia, Africa, Madagascar și America de Sud. Aceste peregrinări l-au
ajutat să înțeleagă mai bine diferențele culturale dintre locuitorii
diferitelor continente și să își absoarbă din acestea seva creatoare. Formarea
sa profesională este una cel puțin interesantă: el a studiat fotografia și
cinematografia la Paris, a fost cameraman la o televiziune din Africa de Nord,
iar din 1973, în urma fascinației pe care a dezvoltat-o față de Picasso, s-a
dedicat picturii, experimentând mai multe stiluri și tehnici de lucru.
Asta până în anul 1995, când descoperind lemnul plutitor
pe o plajă din Normandia, se dedică în exclusivitate sculpturii, dezvoltând
chiar un stil propriu, recognoscibil. Atât în pictură cât și în sculptură, tema
centrală a lui Marc Bourlier este omul, în acest sens el declarând: „Umanul a reprezentat întotdeauna elementul
central al muncii mele. Există, în creația mea, o dorință reținută; simt nevoia
de a-i propune celuilalt o poveste care poate fi povestea sa”. Mai mult
decât atât, după mărturia artistului, umanul acesta nu este unul vag, abstract,
ci întotdeauna când pictează sau sculptează oameni, el se raportează la sine,
toate lucrările sale fiind în fond mai întâi autoportrete și abia mai apoi
reprezentări plastice ale omului universal.
Lucrările lui Marc Bourlier, atât cele din domeniul
artelor plastice cât și din cel al sculpturii au fost expuse în țări precum Franța,
SUA, Norvegia, Luxemburg, Anglia, Serbia, Slovenia, Rusia, China, Singapore și
România. De altfel, relația sa cu țara noastră este una foarte strânsă, drept
pentru care în anul 2019 el a fost invitatul de onoare al celei de-a doua
ediții a Salonului Internațional de Artă Singulară organizat de Asociația
Culturală Anarte, a cărei președinte este criticul de artă Adina Scutelnicul. Iar
o parte din creațiile sale fac parte din fondul Muzeului din Iași.
Epidemia de Sars Cov – 2 (Covid 19) ce a explodat la
începutul anului 2020, a însemnat pentru Marc Bourlier un nou început,
demararea unui nou proiect artistic. Fiind nevoit să rămână acasă, în izolare,
departe de atelierul său de sculptură, acesta s-a întors la prima sa dragoste,
arta plastică, numai că de data aceasta, a optat pentru desenul în tuș. Așa se
face că în decurs de 56 de zile (17 martie – 11 mai 2020), cât a durat
izolarea, acesta a realizat nu mai puțin de 120 de lucrări în tuș.
O selecție din cele 120 de planșe se regăsește în albumul
intitulat foarte sugestiv Carnetul
timpului suspendat, publicat la editura ieșeană Lebăda Neagră în colecția White Spot.
Rămânând fidel temei sale centrale, omul, pe care o
exlorase și exploatase din plin și prin intermediul sculpturilor sale în lemn
plutitor, el va umple toate cele 120 de planșe, cu chipuri de oameni, pe fața
cărora nu se poate citi decât un singur sentiment, dar atât de vast: uimirea.
Pot fi descoperite pe chipurile oamenilor din desenele lui Marc Bourlier o
mulțime de forme de exprimare ale uimirii. Foarte interesant este modul în care
cele două elemente, omul și uimirea, se întrepătrund în aceste desene, având de
a face, la răstimpuri cu chipuri uimite, în ochii cărora nu se văd decât alte
chipuri uimite; sau chipuri a căror pori sunt înlocuiți de alte chipuri uimite,
mai mici. De remarcat că oamenii lui Marc Bourlier, atât cei din aceste desene,
cât și cei din sculpturile antropomorfe din lemn plutitor, nu au niciun fel de
membre, ci doar chip și uneori trunchi, ca și cum, așa cum ar spune poetul
Nichita Stănescu, din om nu contează decât chipul, decât uimirea, în rest
nimic. Foarte rarele cazuri în care apar mâinile, fiind mai degrabă sugerate, nu
fac altceva decât să întărească impresia de nemișcare, de împietrire în uimire.
O uimire care, de bună seamă nu face altceva decât să trimită la o reflecție
interioară mai profundă, menită să se soldeze cu o regăsire de sine. În fond,
aceasta ar putea fi și latura pozitivă a izolării, un timp ce ni s-a dat pentru
a trăi mai mult cu noi înșine, pentru a ne regăsi, a ne redescoperi și a ne
înțelege mai bine. Un stop and go
necesar pentru a lua viața în piept cu o atitudine de oameni puternici.
Marc Bourlier Facebook
Marc Bourlier1108 Instagram
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu