Un bărbat în duhul gol

 Cronica volumului Expectativa luminoasă de Andrei Dόsa

(Editura OMG, 2020)

 

Andrei Dόsa este unul dintre cei mai activi membri ai noului val de poezie din literatura română, fiind totodată și unul dintre cei mai bine receptați de către critica de specialitate. A publicat până în prezent cinci volume de poezie: Când va veni ceea ce este desăvârşit (editura Tracus Arte, 2011 - Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu”), American Experience (editura Cartea Românească, 2013 - Premiul „Tânărul poet al anului 2013“), Nada (Editura Pandora M., 2015), Adevăratul băiat de aur (Casa de editură Max Blecher, 2017), Expectativa luminoasă (editura OMG, 2020) și un roman, Ierbar (editura Polirom, 2018). Este de asemenea traducător din limba engleză și din limba magheară și redactor la revista Poesis International.

În cel mai recent volum de poezie, Expectativa luminoasă (editura OMG, 2020), Andrei Dόsa propune un discurs poetic cel puțin inedit, mai ales privit din perspectiva unui bărbat, mai exact, el vorbește despre slăbiciunile și vulnerabilitățile celor ce îndeobște și în virtutea stereotipurilor de gen sunt gratulați cu apelativul de „sexul puternic”. Este adevărat că nu face referire decât la sine însuși, volumul fiind unul prin excelență confesiv, dar asta nu înseamnă că ceilalți nu se pot regăsi în situațiile expuse aici.

Încă de la primul poem, poetul își pune pe tapet o primă slăbiciune, și anume blocajul său emoțional în fața tăcerii apăsătoare a iubitei/soției sale, neputință ce îi crează un disconfort atât de mare încât îl propulsează virtual în vecinătatea agresivității, dar care sfârșește inevitabil sucombând în lacrimi: „Am visat că mă luptam cu tăcerea ta./ Ia-mă de mână, îți spuneam și încercam să mă lipesc/ de geaca ta ușoară de vară în culori hippie./ Iartă-mă, tăcerea mă face agresiv, competitiv./ Focul prin frecare e specialitatea mea./ Ia-mă de mână, ajută-mă să alunec/ în masele de apă compactă, lasă-mă să plâng/ lângă coralii obosiți”.

Printre celelalte „păcate” de care se face „vinovat” Andrei Dόsa în acest volum s-ar mai putea număra persistența unei minți perverse chiar și după întemeierea unei familii și desăvârșirea ei prin nașterea unui copil, nesiguranța de sine, manifestată cel mai acut în temerea de a nu fi un soț și părinte suficient de bun pentru familia sa, precum și tendința de a-și îneca aceste slăbiciuni în alcool. Dar cea mai puternică slăbiciune a lui pare a fi tendința de a fugi, de a dezerta din paradigma oficială a bărbatului și de a se refugia într-o stare de copil, care mai degrabă simte nevoia de a fi protejat decât de a proteja. Am spus că aceasta ar fi cea mai puternică, judecând după „supradoza” de tremur interior ce transcede din poemul în care își devoalează această neputință: „așa cum li se întâmplă adesea copiilor mici/ să plângă în hohote pentru o mică nedreptate/ așa cum îi ții în brațe zeci de minute până când se liniștesc// așa mă cuprinzi și tu/ fii cămașa mea purpurie de forță/ camera mea de criză căptușită cu perne/ primește convulsiile mele// știu că-i infantil și aiurea de acceptat/ când vine din partea unui bărbat dar promit/ ca după aceea să fiu mult mai înțelept și mai cumpătat/ un maestru plin de minciuni”.

Ceea ce surprinde la acest poem, dar și la întregul volum, este tonul deloc patetic în contrast cu imaginea bărbatului ce se vrea din nou copil, a bărbatului ce ar putea trece, privit prin ochii adepților stereotipurilor de gen, drept un non-bărbat. Și aceasta vine tocmai din faptul că poetul și-a asumat pe deplin condiția sa de bărbat sensibil, vulnerabil, nesigur pe el. Ceea ce este în primul rând un act de curaj și totodată o invitație adresată tuturor bărbaților de a-și asuma condiția de sex nu tocmai puternic.

Tot din această asumare se naște în acest volum și emoția ce îl parcurge de la un capăt la celălat, în diferite forme de manifestare. Iar absența oricărei tendințe spre patetic se datorează dozării optime atât a cuvintelor „sensibile” cât și a celor „tari” și în general evitării oricăror excese lexicale. Discursul poetic al lui Andrei Dόsa este unul perfect echilibrat, în acord cu deplina sinceritate de sine pe care o afișează în acest volum.

În încheiere aș dubla invitația poetului la sinceritate adresată tuturor bărbaților, lansând la rândul meu întrebarea: când v-ați simțit ultima oară slabi, chiar și atunci când ați mizat pe trucul afișării unei masculinități exagerate?