Cronica romanului Străveacul
și alte vremi de Olga Tokarczuk
(Editura Polirom, 2020)
Scriitoarea poloneză, Olga Tokarczuk, s-a născut în anul
1962, în Sulechow. Este o scriitoare în egală măsură apreciată de critici și
iubită de publicul cititor. Printre romanele sale se numără: Casă de zi, casă de noapte, Călătoria oamenilor Cărții, Rătăcitorii, Ultimele povestiri, Poartă-ți
plugul peste oasele morților și, bineînțeles, Străveacul și alte vremi. De-a lungul carierei sale, a fost
distinsă (de mai multe ori) cu Premiul
Nike (cea mai prestigioasă distincție literară poloneză), Man Booker International Prize, Premiul
cărții Görlitz, Premiul literaturii Usedomer, Premiul literaturii Jan Michalski,
iar ca o încununare a întregii sale cariere, în anul 2019 i s-a decernat Premiul
Nobel pentru Literatură pe anul 2018.
Străveacul și alte vremi (Prawiek i inne czasy) este
cel de-al treilea roman al autoarei, publicat în 1996, și trece în continuare
drept cea mai reușită carte a sa. A fost tradus pentru prima dată în limba
română de către Olga Zaicik și publicată în anul 2002 la editura Literatură
Universală. La începutul anului 2020, editura Polirom reeditează această
traducere, în colecția Biblioteca Polirom.
Străveacul este fără doar și poate o întruchipare metaforică
a Grădinii Edenului celei din Scriptura
Vechiului Testament. Asemenea Paradisului biblic, el nu este doar un loc, fie
el și situat în mijlocul universului, ci o dimensiune spațio-temporală de sine
stătătoare, în care timpul are alt curs, oamenii au altă percepție asupra lumii
și viața se desfășoară conform unor rânduieli primordiale de neclintit; are
granițe fizice și râuri ce marchează teritoriul interior, dar în același timp,
este cumva rupt de restul lumii văzute: „Străveacul
este un loc așezat în mijlocul universului. Să străbați cu pas rapid Străveacul
de la miazănoapte la miazăzi ți-ar lua un ceas. La fel dinspre răsărit spre
apus. Iar dacă cineva ar vrea să înconjoare Străveacul, umblând agale, privind
la toate cu luare-aminte și cumpănindu-le, i-ar lua o zi întreagă, din zori și
până-n noapte. La miazănoapte, granița Străveacului este drumul de la Taszów la
Kielce, plin de mișcare și primejdios, deoarece stârnește primejdia călătoriei.
De această graniță vede arhanghelul Rafael. Spre miazăzi, granița este marcată
de orășelul Jeszkotle, cu Biserica, respectivul Cămin pentru bătrâni și
căsuțele joase din jurul pieței noroite. Orășelul este înfricoșător, pentru că
stârnește dorința de a poseda și de a fi posedat. Dinspre orășel, Străveacul e
apărat de arhanghelul Gabriel. (...) Granița dinspre apus a Străveacului este
dată de luncile jilave, un strop de pădure și un conac. Lângă conac se află o
herghelie de cai din care unul singur costă cât tot Străveacul. Caii îi aparțin
moșierului, iar luncile, preotului. Primejdia graniței dinspre apus stă în
trufie. Această graniță o are în paza lui arhanghelul Mihail. Granița dinspre
răsărit a Străveacului, ce-i desparte teritoriile de pământurile localității
Taszów, este indicată de râul Albușa, care o ia spre moară. Iar granița umblă
de ici-colo singură printre pășuni și tufișuri de alun. Primejdia ce amenință
dinspre partea asta este prostia, ivită din gustul de a face pe deșteptul. Aici
granița este păzită de arhanghelul Uriel”.
Printre copii, întruchipări ale îngerilor, există
credința că dincolo de granițe nu este nimic, ba chiar că nici nu s-ar putea
trece granițele. Iar când granițele sunt totuși trecute, fie într-un sens fie
în celălalt, acest gest echivalează cu o violare a ordinii dumnezeiești, cu
ivirea unei spărturi în trupul magic al Străveacului, iar rânduiala, pacea și
misterul acestuia sunt spulberate și dezordinea și haosul se năpustesc galopant
asupra întregului ținut, ducându-l la pieire. Cu toate acestea, reminiscențe
ale paradisului rămân până spre final, până dispare și ultimul om cu suflet
curat, manifestându-se prin locuri misterioase ce crează în continuare materie
din nimic, sau prin aceea că vremea merilor sau a perilor se încăpățânează să
se deruleze după voia Domnului.
Primele personaje principale ale romanului sunt Michał,
morarul Străveacului și soția acestuia, Genoveva, precum și nebuna Străveacului,
Kloska. Plecarea lui Michał în război echivalează cu prima știrbire a
granițelor, și aduce după sine primele nenorociri, în universul curat al
Străveacului ivindu-se pentru prima dată ispita adulterului, avariția și
trufia. Apoi accentul va cădea pe copii acestora, pe Misia și pe Izydor, fiica,
respectiv fiul considerat retardat al cuplului de morari, precum și pe Ruta,
fiica „din flori” a Kloskăi. Iar nenorocirile se vor înmulți: război, crime,
violuri, distrugere. Povestea va continua și cu următoarea generație, cu fii și
fiicele Misiei, sfârșindu-se odată cu moartea lui Izydor, ultimul om cu suflet
curat din Străveac, cel care, la maturitate va deveni un fel de mistic,
dedicându-și viața cercetării tainelor ce sunt cuprinse în lucrurile cvadruple: „Multe
asemenea lucruri cvadruple găsi în Biblie. Unele păreau primordiale, vechi, și
dădeau naștere altora. Avea imprsia că sub ochii lui cvadruplele se înmulțeau
la infinit. Începu să bănuie în cele din urmă că infinitul însuși trebuie să
fie cvadruplu, ca numele lui Dumnezeu. I
H V H. Cei patru proroci din Vechiul Testament:
Isaia Ieremia Ezechiel Daniel. Cele patru râuri ale Edenului: Fison Gison Tigru
Eufrat. Chipurile heruvimilor: Omul Leul Boul
Vulturul. Cei patru evangheliști:
Matei Marcu Luca
Ioan. Cele patru virtuți cardinale: Bărbăția Dreptatea
Înțelepciunea Cumpătarea. Cei
patru călăreți ai Apocalipsei: Cotropirea
Uciderea Foamea Moartea. Cele patru elemente ale naturii după
Aristotel: Pământul Apa Aerul
Focul. Cele patru aspecte ale conștiinței: Percepția Senzația
Gândirea Intuiția. Cele patru
regate din Cabala: Mineral Vegetal Animal
Uman. Cele patru aspecte ale timpului: Spațiul Trecutul
Prezentul Viitorul. Cele patru
componente alchimice: Sarea Sulful Azotul
Mercurul. Cele patru acțiuni alchimice: Coagulatio Solutio
Sublimatio Calcinatio. Cele patru
litere ale silabei sfinte: A O U M.
Cele patru sefirot cabalistice: Grația
Frumosul Puterea Stăpânirea. Cele patru stări ale existenței:
Viața Moartea Timpul
Învierea după moarte (...) Și lista continua să rămână deschisă. Nu
putea fi închisă, căci s-ar fi isprăvit lumea”.
Străveacul și alte vremi se înfățișează astfel ca un roman mai degrabă
mistic, cu puternice influențe ezoterice, în care personajele nu sunt oameni
obișnuiți ci adevărate oracole prin viața cărora se manifestă voința lui
Dumnezeu. Un roman ce nu s-ar putea povesti asemenea unei narațiuni oarecare,
nu pentru că nu s-ar întâmpla fapte demne de a fi povestite, ci pentru că
fiecare faptă este încărcată de o semnificație misterioasă și mistică, iar
cititorul este răpit într-o stare de meditație, dorindu-și să pătrundă și să
înțeleagă care este de fapt, misterul Străveacului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu