Minunatele călătorii ale lui Nils Cornelius de Meister prin România, Moldova, Malta, Egipt, Belgia, Olanda, Polonia, Normandia, Germania și în interiorul casei sale, înainte și în timpul pandemiei de Coronavirus

  

Cronica volumului Aventurile unui călător naiv între mișcare și izolare de Jan Cornelius,

(Editura Lebăda Neagră, 2020)

 

Jan Cornelius este autor biling de literatură satirică atât pentru adulți cât și pentru copii, scriind atât în limba germană cât și în română. S-a născut la Reșița, a studiat la Timișoara, Stirling (Scoția) și Dusseldorf (Germania), oraș în care s-a și stabilit, după fuga din România, din anul 1977. În limba română a publicat volumele, Eu, Dracula și John Lennon (editura Humanitas, 2016) și De ce nu-s românii ca nemții (editura Paralela 45, 2019 – în colaborare cu Adina Popescu). În anul 2020, în plină pandemie de Coronavirus, îi apare la editura Lebăda Neagră din Iași, volumul, Aventurile unui călător naiv între mișcare și izolare.

După lectura primelor pagini ai putea jura că ai de a face cu un tipic jurnal de călătorie modern, în sensul în care însemnările zilnice sunt mai întâi postate pe Facebook, unde primesc negreșit feedback-ul prietenilor virtuali, „Adina Scutelnicu: E totuși un caz rar, de obicei oamenii se transformă în dobitoace” (vă las pe voi să descoperiți cărei relatări aparține acest feedback) și abia apoi trecute pe curat, în paginile unui caiet cu lacăt, ca toate caietele destinate a fi jurnale intime.

Tot după primele pagini îți poți jura că ai de a face cu un jurnal umoristic, în care autorul, șugubăț din fire, găsește de bun augur să injecteze câte o doză zdravănă de umor în absolut orice întâmplare pe care o trăiește, dar ai putea băga mână în foc pentru veridicitatea celor povestite, netrecându-ți nicio clipă prin cap ideea că autorul ar putea apela din când în când și la farmecele ficțiunii, că doar este un jurnal și nu se cade să trișezi în felul acesta. Asta până când realizezi, pe nepusă masă, că Jan Cornelius altoiește pe firul subțire (în sensul de subtil, nu de grosime) al umorului, ba mici doze de suprarealism, ca în cazul relatărilor din Grădina Botanică din Iași, ba irizări de teatru absurd, ca în scenele de la Hotelul Regency din Chișinău, ba sclipiri vesele de onirism trecut prin sita culturii, așa cum îi stă bine unui umorist cult, cea mai bună dovadă în acest sens fiind relatarea episodului în care, urcând o scară oarecare, una dintre trepte s-a transformat într-o gâscă sălbatică și l-a luat cu ea, transformându-l și pe el în Nils Holgersson, zburând apoi împreună pe deasupra Suediei.

Dar poate elementul cel mai frumos pe care autorul îl grefează pe tulpina umorului este duioșia, iar cel mai emoționant moment în acest sens este următorul: „Deși are 97 de ani, memoria mamei este surprinzător de intactă, chiar dacă acum o lună, când am vizitat-o, mi-a povestit episoade din viața ei de elevă la Einbeck, în nordul Germaniei, când în realitate, ea și-a petrecut anii de școală la Timișoara. Desigur că nu am corectat-o, e trecutul ei, nu al meu, amintirile fiecăruia sunt o treabă strict personală. Ce-ai trăit, la ce vârstă și unde anume știi tu mai bine decât oricare altul, iar vârsta e oricum o chestiune absolut relativă, tinerețea și bătrânețea se întrepătrund și uneori tinerii sunt bătrâni și bătrânii sunt tineri”.

Dar dacă Suedia nu a văzut-o decât într-un moment de vis, autentic sau contrafăcut în uzinele ficțiunii (nici nu mai contează), despre restul călătoriilor relatate în carte, nu avem niciun motiv să credem că ar fi inventate. Este cât se poate de clar că Jan Cornelius este un neobosit călător, iar faptul că nouă, cititorilor, nu ne-a povestit decât despre întâmplări petrecute în România, Republica Moldova, Malta, Egipt, Olanda, Belgia, Polonia, Normandia și bineînțeles Germania, țară ce pentru el are demult statutul de acasă, se datorează doar rațiunii de spațiu tipografic, prin definiție finit.

Cum era de altfel previzibil, se ridică totuși și întrebarea: ce face un călător neobosit, căruia îi stă bine cu drumul, cum zice proverbul românesc (doar autorul este român get beget, oricât ar zice el acum că e neamț din Jermania), când intervine noua paradigmă socială a izolării, impusă de izbucnirea pandemiei mondiale de Coronavirus? Simplu: face ce a făcut și stră-stră-stră (mai puneți voi câteva de „stră-” ) bunicul său, pe linie culturală și odiseică, Xavier de Meister: călătorește în jurul camerei sale, în cazul său al casei, căci, norocos, deține mai multe camere, ceea ce face și călătoria în sine considerabil mai palpitantă: „O, da, propria locuință e un loc în care poți descoperi adevărate comori ascunse, pe care nici măcar nu le-ai fi bănuit până acum, eu, de pildă, am descoperit ieri după-masă o cutie cu praline în spatele Muntelui vrăjit al lui Thomas Mann”.

Bineînțeles că nici izolarea nu poate ține izolat în casă un o om căruia îi sfârâie călcâiele de dor de ducă, decât strict atât cât oficial este declarătă stare de urgență și izolarea este obligatorie (doar vorba aceea: râdem, glumim, dar nu părăsim incinta, sau cum spuneau monștrii sacri din B.D.-uri: nu vrem să ne jucăm cu legea!). Așa că imediat ce restricțiile s-au mai relaxat, călătorul nostru și-a reluat peregrinările și fizic. Dar nu voi mai spune acum ce i s-a mai întâmplat, nevrând să vă răpesc plăcerea lecturii.

Voi încheia această scurtă notă de lectură cu un sfat practic: consumați această carte în doze mici, altfel riscați să vă stricați la burtă... de râs, și bineînțeles, cu o recomandare: fiți în continuare cu ochii pe Jan Cornelius!