Cronica volumului Biblioteca Brautigan – un documentar de Andrei Mocuța
(Editura Casa de Pariuri Literare, 2021)
Andrei Mocuța este poet, prozator, traducător și eseist.
A debutat în anul 2006 cu volumul de proză Povestiri
din adânci tinereți (Editura Cartea Românească) și până în prezent a
publicat unsprezece volume de autor și o traducere din poezia lui Richard
Brautigan. Aruncând o privire peste titlurile sale, vom constata un fenomen
foarte frumos, pe acela al fidelității față de anumite personalități: în anul
2015, Andrei Mocuța a publicat studiul: Portret
al artistului in absentia. J. D.
Salinger: o monografie (Editura Universității de Vest, Timișoara),
iar în 2018, volumul de proză scurtă Superman vs. Salinger (Editura Paralela 45);
în același an, 2018, la aceeași editură, apare și antologia poetică Ilustrata din Chainatown, traducerea lui
Andrei Mocuța din poezia lui Richard Brautigan, iar anul acesta, arătându-și fidelitatea
față de marele beatnic, a publicat volumul inedit Biblioteca Brautigan la Editura Casa de Pariuri Literare.
De ce inedit? În primul rând pentru că are ca punct de
plecare și de inspirație un demers, la rândul său inedit, și anume inființarea
și dezvoltarea Bibliotecii Brautigan din Vancouver, Washington, ai cărei
ctitori au fost Todd Lockwood și John F. Barber, instituție ce găzduiește
manuscrise a căror publicare a fost refuzată de edituri, și în al doilea rând
pentru că este imposibil de prins în
categoriile clasice, fiind în egală măsură ficțiune și non-ficțiune, proză și
documentar, cercetare și fantezie. În acest sens, însuși autorul declară: „Parțial studiu de caz, parțial proză
speculativă, principala miză a anchetei mele este de a a duce în atenția publicului
manuscrisele care cred că ar fi meritat șansa unei edituri, fie ea și de
periferie. În cel mai nefericit caz, demersul meu le va ține de urât celorlalte
ciorne și schițe din Biblioteca Brautigan care nu vor vedea niciodată lumina
tipaului”. Cât privește acest ultim pronostic fatalist, a fost evident unul
necâștigător, manuscrisul transformându-se deja în cartea despre care „facem
aici vorbire”; rămâne însă cititorilor dilema: cât este studiu de caz, cât
ficțiune?
În urma studiului său asupra manuscriselor găzduite de
biblioteca ce poartă numele celui ce a cunoscut pe propria piele gustul amar al
refuzului editurilor, în cazul romanului La
pescuit de păstrăvi în America,Andrei Mocuța și-a structurat cartea în
unsprezece secțiuni, în funcție de domeniul literar sau non-literar în care s-a
încadrat fiecare manuscris cercetat, după cum urmează: Scienci Fiction, Artă
culinară, Război, Spiritualitate, Dragoste, Poezie, Corespondență inedită, Aventuri/Călătorii, Societate, Jack Spicer – un tribut
avangardist și Brautigania.
Nu din rațiuni de spațiu tipografic, cronica aceasta
fiind destinată on-linului presupus infinit, ci mai degrabă din rațiuni de timp
pierdut de cititori cu lectura acesteia, nu mă voi opri asupra fiecăreia dintre
aceste secțiuni, deși în fiecare se găsesc aspecte interesante ce ar merita
menționate (rămâne sarcina cititorilor să le descopere, citind în întregime
cartea), ci voi căuta să atrag atenția doar asupra acelor manuscrise (reale sau
imaginare, dilema persistă) care au acel quelque chose ce
ar putea surescita la maxim interesul cititorilor români, altfel spus, vibrația
patriotică.
Iar prima oprire o voi face pe „Planeta
S.F.”, unde ne întâlnim cu doi autori români, Romulus Bărbulescu & George
Anania, care în anul 1962, au scris împreună un roman S.F., Constelația din ape, ce nu a fost
publicat decât în format foileton, în șase numere consecutive ale publicației, Colecția de povestiri științifico-fantastice,
numere donate ulterior Bibliotecii Brautigan.
Pentru că românul s-a născut poet dar nu a
ajuns la timp „când s-o împărțit norocul”, nu aflăm niciun român în categoria
de poezie, cel puțin nu în calitatea de poet, dar îl întâlnim, în calitate de
traducător, pe poetul Gheorghe Mocuța (nimeni altul decât tatăl lui Andrei
Mocuța), care a avut îndrăzneala să traducă în limba română (cunoscută și drept
limba pudibonzilor), trei poeme erotice dintr-ale lui Paul Verlaine, pe care
bineînțeles, nu i le-a acceptat spre publicare nicio editură română, drept
pentru care au ajuns și ele pe rafturile Bibliotecii Brautigan. Consider că
ține de domeniul obiectivității să citez aici două-trei catrene „păcătoase”,
măcăr să știm de unde i s-au tras refuzurile editoriale: „O curviștină/ Întinsă-n pat/ O freacă bine/ Celui băiait// Copila
varsă/ Un val de lapte/ Și curioasă/ Trece la fapte// Linge și suge/ Capul
netot/ Mai că nu plânge/ O pupă-n bot”.
Puțin mai la vale, îl reîntâlnim pe același
Gheorghe Mocuța în secțiunea Corespondență
inedită, dialogând cu scriitorul Petru M. Haș, preț de un schimb epistolar
dens și consistent, de peste douăzeci de pagini, ce ar putea oricând constitui
corpul unui volum aparte (editat în format liliput, ar ieși o cărticică faină),
mai cu seamă că temele abordate și răspunsurile oferite merită cu prisosință o
mai largă răspândire și un destin literar propriu.
O infuzie generoasă de autori români găsim
însă în secțiunea finală, Brautigania,
unde o pleiadă de tineri scriitori autohtoni îi scriu scrisori lui Richard
Brautigan însuși, sfidând cu grație (și aliterație, unii dintre aceștia scriind
sub formă de poezie) moartea acestuia și limba de adresare. Expeditorii temerarelor
epistole sunt: Andrada Yunusoglu, Iulia Stoichiț, Dana Dilimoț, Simona Voica,
Silviu Balea, Sorin Voicu, Diana Ilie, Florin Spătaru, Cătălina Oance, Ruxandra
Gîdei, Maria Cîrstian, Andrei Zbîrnea și bineînțeles, amfitrionul demersului,
autorul acestei cărți, Andrei Mocuța. Ar fi nedrept să citez doar din unii, așa
că vă voi lăsa să îi descoperiți pe fiecare în parte.
Și pentru a nu fi acuzat de naționalism,
voi face aici, pe final, o escală livrescă tocmai până în Portugalia (și nu pe
urmele lui Eliade) și voi spune că maniera în care Andrei Mocuța a redat
manuscrisele (reale sau imaginare, dilema persistă) găsite pe rafturile
Bibliotecii Brautigan, m-a trimis cu gândul la cele două volume din seria Cinci plimbări prin cartier ale lui Goncalo
M. Tavares, atât datorită capitalului ridicat de livresc și referințe
enciclopedice, concentrate sub formă de „tablete”, cât și a atmosferei
degajate, umoristice, pe alocuri satirice; și bineînțeles, datorită faptului că
ambii altoiesc cu măiestrie propria ficțiune sau speculație, pe tulpinile unor
opere reale și ale unor autori reali (de menționat că și Tavares face la rândul
său o escală în România, altoindu-l pe Marin Sorescu).
Am tot spus mai sus că persistă dilema
referitoare la cât este documentare și cât este speculație, în acest volum. Dar
de fapt asta contează cel mai puțin, Andrei Mocuța spunând de la bun început că
nu ne propune un studiu științific. Ceea ce contează cu adevărat este
desfătarea livrească și sufletească pe care o provoacă această carte. Iar
pentru mine a fost nu doar o desfătare, ci o adevărată bucurie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu