Au și războinicii fanatici suflet?

 

Cronica romanului Armata Domnului de Roxana Ruscior

(Editura Tracus Arte, 2013)

 

Roxana Ruscior a lucrat 15 ani ca jurnalist, în prezent fiind content writer la o agenție de SEO. Scrie proză din adolescență, activând de-a lungul timpului în mai multe cenacluri literare. A debutat în anul 2013, cu romanul Armata Domnului, apărut la editura Tracus Arte din București. Cea de-a doua carte a sa este un volum de proză scurtă, Totul e ascuns la vedere, publicată doar în format e-book. În prezent, stă să apară, la editura UP, și cel de-al doilea roman, de data aceasta unul S. F., intitulat Un nou pământ.

În cele ce urmează mă voi apleca asupra romanului de debut, Armata Domnului (Editura Tracus Arte, 2013). Acțiunea romanului este inspirată pe de o parte de cazul real al jurnaliștilor români răpiți în Irak, iar pe de altă parte de istoria recentă, la fel de reală, a conflictului israelo-palestinian, ce se desfășoară, cu intermitențe din anul 1948 până în prezent.

Cristina Mateescu, o tânără româncă pasionată de islam, având studii în istoria religiilor, dar totodată declarându-se agnostică, ajunge în Israel cu dorința de a înțelege mai bine ceea ce se întâmplă între evrei și palestinieni. Cu ajutorul prietenului ei musulman, Abdul, reușește să se angajeze ca jurnalistă, lucrând în paralel atât pentru Jerusalem Post, cât și pentru Voice of Palestina. Într-o zi, decide să meargă singură în Fâșia Gaza pentru a realiza un reportaj „de la fața locului”, dar este răpită de membri unei grupări extremiste israelite, denumită Armata Domnului, care o vor lua ostatică, sperând să poată obține din răscumpărarea ei, o sumă de bani generoasă, pentru a-și cumpăra noi arme și muniție, pentru lupta lor de gherilă.

Trebuie spus aici că Armata Domnului era în război atât cu Hamas, facțiunea extremistă islamistă, cât și cu statul Israel, pe care îl acuzau de trădare pentru faptul că încerca să ajungă la un consens de pace cu palestinienii. Ei se considerau un fel de aleși ai Domnului, care aveau misiunea de a curăța etnic Israelul și de a reclădi Templul din Ierusalim, pentru a face astfel posibilă venirea lui Mesia, conform profețiilor din scripturile evreiești. Altfel spus, o armată de zeloți, urmași moderni, neînfricați, ai zeloților biblici, care luptaseră împotriva stăpânirii romane. Țineau cu strictețe legea Torei, deși nu se sfiau să țină și pasul cu modernitatea și să se servească de cele mai noi tehnologii în materie de arme dar și de canale de informare.

În captivitate, Cristina va interacționa rând pe rând cu Joshua, zis și Colonelul, liderul grupării, un tip misterios și capricios, cu Miriam, sora acestuia, cu Lior, doctorul, cu care va reuși să lege o relație ceva mai specială, cu alți doi soldați, Shimon și Macavei, dar și cu liderii religioși, despre care se credea că sunt „purtătorii de cuvânt” ai Domnului, bătrânul Mordechai, zis și Profetul, și Veniamin, un copil, ucenic al acestuia, ce era deja „uns” să îi devină succesor.

În decursul a două luni, ea va trece printr-o serie de experiențe care mai de care mai traumatizante, va fi ținută constant legată de mâini și de picioare, va fi rănită, la un pas de viol, cea mai puternică trauma rămânând însă perpetua incertitudine, faptul de a nu știi niciodată ce va urma să se întâmple de la o clipă la alta; dar va și ajunge să îi cunoască destul de bine pe Joshua și pe Lior, le va afla poveștile de viață, va încerca să le pătrundă în minte și în suflet, și va înțelege că și ei ascund în spatele măștilor de soldați nemiloși, sentimente și sensibilități, drame și vulnerabilități, milă și chiar dragoste profundă, atât pentru Dumnezeul lor (ceea ce era oricum înscris în „codul” fanatismului lor), dar și față de semenii lor. De asemenea va reuși în mare parte să înțeleagă și cum funcționează, de fapt, Armata Domnului, după ce principii de viață se ghidează și care le sunt valorile primordiale.  

Cum se va încheia aventura Cristinei în captivitatea Armatei Domnului, vă las pe voi să descoperiți, nedorind să vă răpesc, la rândul meu, plăcerea lecturii. De altfel, gustul pentru suspans mi-a fost hrănit chiar de autoare, care reușește să cultive din plin suspansul în paginile romanului său, astfel încât, ori de câte ori ai senzația că firul narativ devine previzibil, intervine o răsturnare de situație spectaculoasă și acțiunea se reanimă instant, făcându-te să nu mai lași cartea din mână. De altfel, scriitura Roxanei Ruscior este atât de dinamică, încât romanul ar putea fi devorat efectiv în câteva ore de lectură neîntreruptă.

Dincolo de aceasta, alte două aspecte mi-au atras atenția la acest roman, sau mai bine spus la background-ul sau la istoria construcției lui. Primul dintre acestea ține de faptul că este presărat la tot pasul de detalii ce țin de istoria și arheologia poporului evreu, ceea ce ne arată că autoarea a făcut o serioasă muncă de cercetare în acest sens (secvența despre legenda blestemului slujnicei Agar pare desprinsă chiar din paginile unor ancestrale scripturi evreiești), iar cel de-al doilea ține de maniera în care autoarea a reușit să reproducă sau să insufle personajelor sale psihologia specifică fanaticilor sau a formelor de devoțiune extremă, ceea ce iarăși denotă o profundă cunoaștere a fenomenului religios, atât în ansamblu cât și aplicat pe registrul extremismului religios iudaic.

Așadar, Armata Domnului este un roman în egală măsură ficțional dar și mustind de realitate, cele două întâlnindu-se pe filonul subțire al speculației, în egală măsură psihologic (atingând și teme din psihanaliză, cum ar fi „sindromul Stockholm”) dar și religios, filozofic dar și sentimental (nu însă sentimentaloid), istoric dar și cât se poate de actual, care aruncă o lumină nouă, inedită prin complexitatea direcțiilor abordate, asupra fenomenului religios extemist evreiesc și prin extenție, asupra conflictului dintre cele două tabere, evrei și palestinieni, conflict care capătă prin această perspectivă și caracteristicile unui război fraticid. Iar autoarea, Roxana Ruscior, se dovedește încă de la debut, ca fiind o scriitoare înzestrată atât cu har literar cât și cu o spectaculoasă forță de a construi ficțiunea pe scheletul unor realități non-ficționale.

Personal, aștept cu nerăbdare să citesc și celelalte producții literare ale sale.