Și Plath dar și Iuna

 

Cronica volumului de poeme Și Plath dansa prin bucătărie de Denisa Ștefan

(Casa de pariuri literare, 2021)

 

Denisa Ștefan (n. 1999) este una dintre cele mai proaspete apariții în peisajul literaturii române, atât ca perioadă de timp scursă de la primele poeme publicate, cât și ca manieră scriitoricească. Prima sa lectură publică a avut loc în anul 2018, în cadrul StudentFest-ului din Oradea. Au urmat lecturi publice în cadrul Street Delivery în 2019 și on-line pe Spoken Word Poetry. A publicat poeme pe portalurile culturale Poetic Stand și O Mie de Semne, precum și pe site-ul Cenaclului Pavel Dan, a cărui membră este, dar și în antologia Statuile se scurg pe iarbă, editată de  Cenaclul Pavel Dan în anul 2019. După ce în 2020 se regăsește printre finaliștii concursului de debut organizat de Casa de editură Max Blecher, în 2021 își trece în palmares debutul absolut, cu volumul de poeme Și Plath dansa prin bucătărie, apărut la Casa de pariuri literare, într-o ediție ce include și o variantă audio, în lectura proprie, disponibilă prin scanarea QR-codului de la finalul cărții.

Deși numele Silviei Plath nu apare nicăieri în volum, ci doar în titlul acestuia, este cât se poate de clar că unele poeme îi sunt dedicate sau sunt inspirate din drama autoarei Clopotului de sticlă. Cum este, spre exemplu, primul poem, din care ne izbește frontal tema sinuciderii, flancată de o serie de imagini asociate din spectrul tulburărilor psihice, al anxietății și al depresiei: „lanțul rupt păzește ușa/ întredeschisă/ când am aflat că s-a sinucis/ am fugit de acasă// de atunci nu am mai închis ochii// în felul meu am iubit-o chiar dacă pentru o songură noapte & știu/ că din încheieturile ei/ s-au născut deja lilieci// dă-mi puțin timp &/ ne vom face concediul împreună/ ne vom arunca grijile în brațele altcuiva/ se va face vară/ vom bea & vom fuma până dimineața/ vom plânge & vom citi poemele lui bukovski/ vom trece pe roșu ținându-ne de mână/ & nu vom mai deschide ochii niciodată”.

În foarte scurt timp aflăm și motivul pentru care tânăra poetă a dezvoltat o gamă largă de tulburări psiho-emoționale (cel puțin în poezie, nu aș vrea să existe semnul egal între scris și viața reală a acesteia), acesta fiind strâns legat de faptul că a trăit într-o famile complet dezorganizată, în care emoțiile pozitive erau tabuu, în schimb, legea era dictată de violența domestică, manifestată de un tată care „a moștenit-o”, cum se va vedea mai apoi, de la tatăl său: „când eram mică taică-miu era șofer pe tir/ colecționa semne de circulație/ le aducea acasă și făcea din ele păpuși daltoniste pentru alți copii// fura banii de la maică-mea și/ în drum spre bar vâna fuste scurte cu avioane de hârtie/ când rămânea singur/ lingea tălpile chelneriței bătrâne/ și fura țigări de sub tejghea/ n-a iubit niciodată pe nimeni// pentru mine taică-miu e o siluetă cocoșată care pute a marlboro roșu scurt/ cu dinți copți și o cicatrice în palma dreaptă// când mă uit în oglindă văd o fată care a existat cândva în corpul unui bătrân diabetic/ și aproape surd/ care-și bătea familia ca să uite de singurătate”. Scenele de violență domestică, manifestată inclusiv sub forma abandonului emoțional, atât de către tată cât și de către bunic, se succed în următoarele poeme ca într-o avalanșă foarte puternică ce acoperă și sufocă tot, creând o atmosferă literară greu respirabilă, dar cât se poate de veridică (repet, îmi doresc să nu fie decât o formă de literatură).

În aceste condiții, în care anxietatea și formele sale de manifestare se dezvoltă pas cu pas, era cât se poate de firesc să ia naștere și un prieten imaginar, un personaj fictiv, dar atât de realist creionat, Iuna, creat după chipul și asemănarea tuturor angoaselor din mintea și sufletul poetei, care este investit cu puterea de a fi, în funcție de context, și un cumul toxic de personaje, pe care le exorcizează prin empatie și rugăciune, dar și cel mai bun prieten, singurul capabil să aline suferința generalizată în viața poetei: „iuna este întruparea cruzimii el mănâncă numai carne dacă-i arăți ochi de cal se sperie/ e plin de tatuaje are și mustață când își pune cămașa de noapte/ se scutură de praf/ pentru că el este mai multe persoane în același timp și cu toții știm că praful e doar piele moartă/ suntem toți ucigași fără să ne dăm seama și înainte de culcare se roagă/ la câini să nu latre la vecini să nu asculte manele și la pisici/ să nu miște verdeața de lângă geam iuna cunoaște toate formele de empatie și unește/ în capul lui mai multe cuie din care se scurge încet dulceața de trandafiri/ oprirea pisicilor din a se perpetua este vitală altfel cum/ am mai avea noi dulceață de trandafiri”; „iuna știe ziua fiecărui prieten adevărat pentru că și el este un prieten adevărat/ în schimb eu trebuie să mi le notez și când mă cert cu cineva șterg repede data de naștere/ de parcă l-aș șterge din existență și amintirile n-ar avea viață proprie”.

Odată ajuns la finalul volumului Denisei Ștefan, uiți pentru o secundă că este vorba despre un debut. Și aceasta pentru că, pe cel puțin trei paliere ale construcției literare, aceasta stăpânește foarte bine regulile jocului: primul ar fi povestea livrată, poeta reușind să construiască aproape fără fisură filmul unei copilării nefericite urmată de o adolescență trăită în ghearele anxieteții și de o primă etapă a maturizării aflată sub semnul depresiei; al doilea ar fi limbajul folosit, iar aici aș spune că Denisa Ștefan ne arată că deține foarte bine proprietatea cuvintelor și le folosește fără urmă de ezitare, așezându-le pe fiecare fix la locul lor, ca într-un joc de Lego realizat impecabil; iar al treilea, capacitatea de a crea atmosfera specifică poveștii pe care dorește să o împărtășească cititorilor, atmosferă ce contribuie substanțial la veridicitatea fiecărui detaliu, astfel încât, indiferent dacă avem de a face cu o poveste autoreferențială sau cu una 100% ficțională, cititorul va recepționa fiecare poem ca fiind rupt din realitate și, cu sau fără voia sa, va elibera în sine doze generoase de empatie.

Avem așadar de a face cu un debut puternic, cu o voce stăpână pe sine și cu un condei cu anduranță, ceea ne face să avem toate motivele necesare, cel puțin pentru moment, să o adăugăm pe Denisa Ștefan pe lista celor pe care merită să îi urmărim și pe viitor. Pentru momentul prezent, nu ne rămâne decât să punem Și Plath dansa în bucătărie, în bibliotecă, pe raftul cărților ce ar putea fi oricând recitite.