Cronica volumului de poeme Și Plath dansa prin bucătărie de Denisa Ștefan
(Casa de pariuri literare, 2021)
Denisa Ștefan (n. 1999) este una dintre cele mai
proaspete apariții în peisajul literaturii române, atât ca perioadă de timp
scursă de la primele poeme publicate, cât și ca manieră scriitoricească. Prima
sa lectură publică a avut loc în anul 2018, în cadrul StudentFest-ului din Oradea. Au urmat lecturi publice în cadrul Street Delivery în 2019 și on-line pe Spoken Word Poetry. A publicat poeme pe
portalurile culturale Poetic Stand și O Mie de Semne, precum și pe site-ul
Cenaclului Pavel Dan, a cărui membră este, dar și în antologia Statuile se
scurg pe iarbă, editată de Cenaclul
Pavel Dan în anul 2019. După ce în 2020 se regăsește printre finaliștii
concursului de debut organizat de Casa de editură Max Blecher, în 2021 își
trece în palmares debutul absolut, cu volumul de poeme Și Plath dansa prin bucătărie, apărut la Casa de pariuri literare,
într-o ediție ce include și o variantă audio, în lectura proprie, disponibilă
prin scanarea QR-codului de la finalul cărții.
Deși numele Silviei Plath nu apare nicăieri în volum, ci
doar în titlul acestuia, este cât se poate de clar că unele poeme îi sunt
dedicate sau sunt inspirate din drama autoarei Clopotului de sticlă. Cum este, spre exemplu, primul poem, din care
ne izbește frontal tema sinuciderii, flancată de o serie de imagini asociate
din spectrul tulburărilor psihice, al anxietății și al depresiei: „lanțul rupt păzește ușa/ întredeschisă/ când
am aflat că s-a sinucis/ am fugit de acasă// de atunci nu am mai închis ochii//
în felul meu am iubit-o chiar dacă pentru o songură noapte & știu/ că din
încheieturile ei/ s-au născut deja lilieci// dă-mi puțin timp &/ ne vom
face concediul împreună/ ne vom arunca grijile în brațele altcuiva/ se va face
vară/ vom bea & vom fuma până dimineața/ vom plânge & vom citi poemele
lui bukovski/ vom trece pe roșu ținându-ne de mână/ & nu vom mai deschide
ochii niciodată”.
În foarte scurt timp aflăm și motivul pentru care tânăra
poetă a dezvoltat o gamă largă de tulburări psiho-emoționale (cel puțin în
poezie, nu aș vrea să existe semnul egal între scris și viața reală a acesteia),
acesta fiind strâns legat de faptul că a trăit într-o famile complet
dezorganizată, în care emoțiile pozitive erau tabuu, în schimb, legea era
dictată de violența domestică, manifestată de un tată care „a moștenit-o”, cum
se va vedea mai apoi, de la tatăl său: „când
eram mică taică-miu era șofer pe tir/ colecționa semne de circulație/ le aducea
acasă și făcea din ele păpuși daltoniste pentru alți copii// fura banii de la
maică-mea și/ în drum spre bar vâna fuste scurte cu avioane de hârtie/ când
rămânea singur/ lingea tălpile chelneriței bătrâne/ și fura țigări de sub
tejghea/ n-a iubit niciodată pe nimeni// pentru mine taică-miu e o siluetă
cocoșată care pute a marlboro roșu scurt/ cu dinți copți și o cicatrice în
palma dreaptă// când mă uit în oglindă văd o fată care a existat cândva în
corpul unui bătrân diabetic/ și aproape surd/ care-și bătea familia ca să uite
de singurătate”. Scenele de violență domestică, manifestată inclusiv sub
forma abandonului emoțional, atât de către tată cât și de către bunic, se
succed în următoarele poeme ca într-o avalanșă foarte puternică ce acoperă și
sufocă tot, creând o atmosferă literară greu respirabilă, dar cât se poate de
veridică (repet, îmi doresc să nu fie decât o formă de literatură).
În aceste condiții, în care anxietatea și formele sale de
manifestare se dezvoltă pas cu pas, era cât se poate de firesc să ia naștere și
un prieten imaginar, un personaj fictiv, dar atât de realist creionat, Iuna, creat
după chipul și asemănarea tuturor angoaselor din mintea și sufletul poetei, care
este investit cu puterea de a fi, în funcție de context, și un cumul toxic de
personaje, pe care le exorcizează prin empatie și rugăciune, dar și cel mai bun
prieten, singurul capabil să aline suferința generalizată în viața poetei: „iuna este întruparea cruzimii el mănâncă
numai carne dacă-i arăți ochi de cal se sperie/ e plin de tatuaje are și mustață
când își pune cămașa de noapte/ se scutură de praf/ pentru că el este mai multe
persoane în același timp și cu toții știm că praful e doar piele moartă/ suntem
toți ucigași fără să ne dăm seama și înainte de culcare se roagă/ la câini să
nu latre la vecini să nu asculte manele și la pisici/ să nu miște verdeața de
lângă geam iuna cunoaște toate formele de empatie și unește/ în capul lui mai
multe cuie din care se scurge încet dulceața de trandafiri/ oprirea pisicilor
din a se perpetua este vitală altfel cum/ am mai avea noi dulceață de
trandafiri”; „iuna știe ziua fiecărui
prieten adevărat pentru că și el este un prieten adevărat/ în schimb eu trebuie
să mi le notez și când mă cert cu cineva șterg repede data de naștere/ de parcă
l-aș șterge din existență și amintirile n-ar avea viață proprie”.
Odată ajuns la finalul volumului Denisei Ștefan, uiți
pentru o secundă că este vorba despre un debut. Și aceasta pentru că, pe cel
puțin trei paliere ale construcției literare, aceasta stăpânește foarte bine
regulile jocului: primul ar fi povestea livrată, poeta reușind să construiască
aproape fără fisură filmul unei copilării nefericite urmată de o adolescență
trăită în ghearele anxieteții și de o primă etapă a maturizării aflată sub
semnul depresiei; al doilea ar fi limbajul folosit, iar aici aș spune că Denisa
Ștefan ne arată că deține foarte bine proprietatea cuvintelor și le folosește
fără urmă de ezitare, așezându-le pe fiecare fix la locul lor, ca într-un joc
de Lego realizat impecabil; iar al treilea, capacitatea de a crea atmosfera specifică
poveștii pe care dorește să o împărtășească cititorilor, atmosferă ce
contribuie substanțial la veridicitatea fiecărui detaliu, astfel încât,
indiferent dacă avem de a face cu o poveste autoreferențială sau cu una 100%
ficțională, cititorul va recepționa fiecare poem ca fiind rupt din realitate
și, cu sau fără voia sa, va elibera în sine doze generoase de empatie.
Avem așadar de a face cu un debut puternic, cu o voce
stăpână pe sine și cu un condei cu anduranță, ceea ne face să avem toate motivele
necesare, cel puțin pentru moment, să o adăugăm pe Denisa Ștefan pe lista celor
pe care merită să îi urmărim și pe viitor. Pentru momentul prezent, nu ne
rămâne decât să punem Și Plath dansa în
bucătărie, în bibliotecă, pe raftul cărților ce ar putea fi oricând
recitite.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu