Nemuritor la puterea a treia

 

Cronica volumului Nemuritor în păpușoi (ediția a III-a) de Mihail Vakulovski

(Editura Casa de pariuri literare, 2020)

 

Mihail Vakulovski (născut în 1972, în Chișinău) este  poet, prozator, dramaturg, traducător și redactor al revistei de cultură Tiuk! (k-avem kef), fondată chiar de el, împreună cu fratele său, scriitorul Alexandru Vakulovski. Este absolvent al Facultății de Filologie a Universității de Stat din Moldova și din anul 2002, doctor în filologie, cu o lucrare susținută la București, sub îndrumarea lui Nicolae Manolescu. Este membru ASPRO și al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. A lucrat o perioadă în mediul academic literar, dar s-a retras, iar în prezent este librar la librăria Humanitas din Brașov. A debutat în anul 1997 cu volumul Nemuritor în păpușoi (editura Arc, Chișinău, ediția a II-a, editura Vinea, 2006, ediția a III-a, editura CDPL, 2020). Urmează o listă destul de lungă de titluri, drept pentru care voi aminti, selectiv, doar câteva dintre acestea: TU (poezie, Biblioteca de poezie, 2002 – împreună cu A. Vakulovski), Piatra lui Sisif sub limba lui Demostene (poezie - editura Pontica, 2005), Autobiografie (poezie – Biblioteca Stare de Urgență, Chișinău, 2009); Tovarăși de cameră. Student la Chișinău (rockman) (editura Cartea Românească, 2011, ediția a II-a, editura CDPL, 2020), trilogie completată cu romanele Cînd tatăl tău e mai în vîrstă decît tine exact de două ori (editura CDPL, 2015) și Tovarăși de Cameră. Doctorand la București (editura CDPL, 2015), Biblidioteca (istorie) (roman, editura CDPL, 2012); Riduri (poezie, editura CDPL, 2013, ediția a II-a, 2017) și Tata mă citește și după moarte (roman, Editura Humanitas, 2020).

În cele ce urmează ne vom întoarce puțin în trecut, pentru că voi scrie despre volumul de debut al lui Mihail Vakulovski, Nemuritor în păpușoi, aflat la cea de-a III-a ediție („probabil definitivă”, după sugestia autorului din pagina de titlu a cărții), apărută în anul 2020 la editura Casa de Pariuri Literare din București.  

Fiind profund marcat de personalitatea tatălui său, scriitorul disident, Alexei Vakulovski, autorul piesei de teatru, În gura foametei. Mărturii ale supraviețuitorilor (editura Tracus Arte), dar și de curmarea bruscă a vieții acestuia, la doar 54 de ani, Mihail Vakulovski își începe volumul de debut cu un emoționant poem dedicat acestuia: „Citesc poezii de-ale mele/ tatălui meu./ Mai citește, îmi zice. Citesc. Mă mai suportă./ Citesc. Se revoltă./ Citesc și îi spun/ că voi scrie o carte/ care va face furori./ „Va face o explozie/ a bășicii de spumă”/ mă încurajează tătelu./ Îi mai citesc o poezie./ Citesc și rîd./ „Să te tratezi”/ mă sfătuiește tata/ și eu mă retrag/ într-o cameră goală/ iau pana tatălui meu/ și-o înmoi/ în cerneală/ neagră și murdară./ Mă tratez”. De altfel, întreaga carieră ulterioară a lui Mihail Vakulovski va fi pigmentată pe alocuri de figura tatălui.

Pe mai departe, volumul este structurat în trei secțiuni: Ciorapi îmbibați cu amintiri, Nemuritor în păpușoi și Iubire cîtă vrei, împărțire ce ține probabil mai curând de cronologia scrierii poemelor decât de tematica sau estetica acestora, niveluri la care volumul se prezintă ca un tot unitar; principalele teme: amintirile din copilăria sovietică, șicanele lumii literare și/sau  academice de pe cele două maluri ale Prutului, precum și recursul la marea literatură din Antichitate și până în prezent, întretăindu-se armonios pe toate întinderea volumului, teme ce sunt îmbrăcate, fiecare în parte, într-o țesătură estetică ce a devenit cumva marca proprie a lui Mihail Vakulovski, împletită din melancolie/ nostalgie, ironie/autoironie, intertextualitate/ parafrază și un discurs poetic aparent discursiv, voit fracturat, franc până la vecinătatea invectivei, pentru sporirea efectului de „dat cu tifla” unor tare sociale sau literare. În cele ce urmează voi reda trei poeme, câte unul din fiecare secțiune (pentru paritate), pe care le consider relevante pentru a ilustra cele menționate mai sus, fără a le mai însoți de explicații suplimentare:

„scot cafeaua zahărul o linguriţă şi un pahar în care nu torn nimic/ nu vreau să beau nimic nu vreau nimic să mănînc/ sînt de acord cu greviştii/ chiar îi simpatizez într-un fel/ dar nu mă duc în piaţă/ nu strig jos X nu urlu trăiască Y nu ţip salarii pensii bursă sau/ noi sîntem acasă/ colegii mei au acum conferinţă ştiu cine şi ce va spune ştiu care/ va fi atmosfera generală şi cum se va uita fiecare la scaunul meu gol/ eu nu mai cobor în subsol şi nu mai caut/ articole despre romanul moldovenesc din anii ’45/ eu nu mă mai duc la antrenament/ eu nu mai încerc să le intru în voie cunoscuţilor/ n-am timp pentru asta m-am plictisit/ să-i contrazic pe toţi aşa cum procedam pînă nu demult/ cum face tata pînă acum/ şi nu pot să fiu cu toţi de acord ca fostul meu amic/ am obosit să fiu atît de amabil şi atît de modest/ eu nu-mi văd locul printre cenaclişti/ nici chiar în „Interval-ul” lui Bodiu/ cu atît mai mult în „Eugen Cioclea” etc., etc./ nu dom’ poet nu Ioane iată Iulian doreşte se plictiseşte/ vrea să abandoneze lecturile cafeaua băuturile alcoolice/ şi nu vrea să moară/ noi avem „cenaclul nostru”/ un prieten poet un prieten critic literar şi o cafea neagră/ eu n-am ce face la întruniri/ eu nu voi călca niciodată la adunările părinţilor/ voi avea încredere în copilul meu/ eu ştiu cine sînt/ am citit şi eu Istoria culturii şi civilizaţiei de Ovidiu Drimba/ toate cele patru volume/ eu am o singură mamă un singur tată un singur frate/ n-am fost la balul de încheiere a şcolii medii/ n-am fost la întîlnirea zorilor cu clasa/ nu sînt  prezent în nici o fotografie colectivă/ nici în cele universitare/ nici în cele şcolare/ şi nici măcar în cele de la grădiniţă/ eu nu voi veni nici la împlinirea a zece ani de la absolvirea facultăţii/ despre care îmi aminteşte din cînd în cînd cel mai bun prieten/ eu sînt autodidact / şi mai am atît de mult de învățat/ stau în această cameră îngustă şi plină de cărţi/ descui uşa/ mai scot un pahar şi-o linguriţă”;

 

„pe cînd Ovidiu începea să scrie poezie/tatăl său îl compătimea/de ce te dedai unor fleacuri zicea el/ însuşi Homer aducea a cerşetor/am un ceas deşteptător/care se porneşte cînd vrea/se odihneşte cînd doreşte/sună cînd nimeni/nu se aşteaptă şi așa mai departe etcetera/ ţîţele ei sînt coapte de-ţi pare/că iată-iată cad din pom/cînd sfîrcurile aproape s-ar fi atins/de nisip gîndeşte el aş sări le-aş/prinde m-aş uita drept în ochii ei/ce oră e aş fi întrebat-o/ochii ei sînt ca marea al cărui val/mîngîie leneş coapsele ei relaxate/ochii lui o săgeată ce-ar usca/toată marea deodată/ţi-am dat arma/orişice femeie e accesibilă/iar eu sînt mai mare/decît bătrînul Homer/am scos toate ceasurile din cameră/iar razele de lună nu ajung la fereastra mea/le înăbuşă lumina becului de pe stîlp/o tînără merge prin Constanţa/c-un copil în braţe/îngînă rînduri din Arta iubirii”;

„cînd tata mama mătușa unchiul și celelalte neamuri/ își luau rămas bun de la bunica/ azvîrlind cîte-un pumn de pămînt în groapa/ unde bunica mea se ascundea de mine/ unul dintre ei mi-a șoptit/ să arunc și eu o mână de țărînă/ „așa-i obiceiul”// mama mi-a spus mai tîrziu/ că atunci mi-am smuls toate „legăturile” de la braț/ („așa-i obiceiul” – înmormântare cu legături)/ și le-am aruncat furios în mormînt”.

În încheiere nu aș mai vrea să spun decât că mi-a fost foarte greu să cred că acest volum a fost publicat inițial în anul 1997 (poemele fiind scrise chiar mai devreme), fiind surprins de actualitatea textelor, de prospețimea lor estetică, raportată la poezia de astăzi și mai ales de maturitatea discursului poetic, complet atipică unui volum de debut, mai ales în perioada anilor acelora. Ceea ce denotă faptul că Mihail Vakulovski a fost încă de la început un scriitor de forță, debutul său fiind totodată și una dintre marile sale cărți, firește nu prin întindere, ci prin calitatea intrinsecă a poemelor propuse.