DADA Reîncărcat

Cronica volumului de poezie Pe cer jetoane de Mihai Ivașcu

(Casa de pariuri literare, 2019)

 

Mihai Ivașcu (născut în 1997, la București), a absolvit Facultatea de Comunicare și Relații Publice, specializarea Publicitate, în cadrul S.N.S.P.A. În perioada 2017 – 2019 a fost reporter și voce pentru Radio România Cultural și a publicat articole și eseuri literare în revistele online: Sub25, Dissolved Magazine și Dilema Veche. În anul 2019 debutează în poezie cu volumul Pe cer jetoane, apărut la editura Casa de pariuri literare, având o prefață semnată de poeta Nora Iuga.

Încă de la primele poeme din volum de putem da seama că avem de a face cu un poet curajoș, care a ales „să scuture praful” de pe Mișcarea DADA și de pe avangarda românească, și să mizeze pe tehnica estetică a dicteului automat, real sau trucat (a se citi complet lucrat), ce a făcut, și iată continuă să facă, mare vâlvă în literatura românească și europeană: „la cinci dimineața te ia cu lehamite ca târgu jiu sau cerul un epiteliu neobișnuit cu monogamia face bubițe mă termină psihic chinta regală o mână moartă la poker în portbagaj o mână vie și asta e deosebit curajul lupului mâncat de oi”.

 Bineînțeles, la o primă lectură, genul acesta de poezie poate părea doar o joacă, un teribilism, un mod de a mima literatura. Dar, întorcându-ne pe firul istoriei literare al Ariadnei, la zorii Mișcării Dada, ne vom aminti că aceasta s-a născut nu atât ca o reacție la vechea literatură, ci punctual, ca o reacție la război, la absurdul pe care conflagrația îl aducea în viața oamenilor. Deci poemele DADA au avut dintru început un mesaj concret, chiar dacă codificat sub forma unor calambururi sau a unor constructe de cuvinte aparent iraționale. Pe aceeași logică își construiește poemele și tânărul Mihai Ivașcu, semănând în fiecare dintre acestea câte un bob de revoltă față de diverse aspecte deraiate de la normalitate și îmbibate de absurd din viața de zi cu zi a anilor acestora pe care îi trăim cu toții.

 De exemplu, Mihai Ivașcu pune sub semnul ridicolului psihozele colective cu iz de fatalism, de cataclism și de apocaliptic, referindu-se, prin metonimie, la cea generată de presupusul sfârșit al lumii prevăzut pentru anul 2012 în baza calendarului mayaș: „în plămâni ticăie somnul/ creta moale nu desena/ castane pătrate/ ține-ți respirația/ azvârle bățul/ fă pasul binoclului/ ciorăpeii tăi/ roșii sadea/ sunt penibili/ seacă nilul/ în spatele tău/ eufrosina/ mayașii copiii/ toți molfăie ciungă”.   

 De asemenea, el înfierează în poemele sale mediocritatea oamenilor, ce tinde să se generalizeze, dar nu oricum, ci în forma viciată de convingerea genialității și a atotștiinței, ce transformă mediocritatea, altminteri inofensivă în starea sa pură, într-o armă letală de distrugere în masă, nefiind nimic mai nociv pentru societate decât oamenii care au impresia că știe tot, când de fapt nu știe nimic: „sunt mediu am pași medii sinceritate medie/ în medie consum doi litri de apă pe zi și/ midii în cantități potrivite/ citesc mediocru și ocru îmi place/ serialul ăsta cu medium// la mine se lucrează/ un perete din mijloc/ vecini-și vor partea/ după gust/ mi-ați furat o jumătate, le spun/ pentru porția asta de var/ dar nici așa uși/ nu pot să înghit/ cu limba pișcată/ de n-am habar”.

 De bună seamă, exemplele ar putea continua. Nu la nesfârșit, conform clișeului, volumul având totuși un număr limitat de pagini. Dar un cititor cu mintea agilă ar putea detecta în fiecare poem câte o satiră, câte un aspect pus sub lupa criticii. Iar ecourile pe care aceste poeme le generează se vor propaga cu siguranță mult dincolo de hotarele cărții sau ale scoarței cerebrale a cititorului.

 În final aș mai spune doar că poetul Mihai Ivașcu dovedește prin abordarea acestui gen de poeme, nu doar un organ aparte pentru poezie, ci și o inteligență creatoare spectaculoasă, nefiind la îndemâna oricui, nici jocul acesta de-a poezia dadaistă și cu atât mai puțin capacitatea de a strecura satira și critica socială printre cuvintele aparent neorânduite. Cu siguranță el și-a câștigat deja locul în peisajul poeziei române tinere și sunt convins că va ști să și-l consolideze cu fiecare nou volum de poezie (și nu numai, el scriind și eseuri) pe care îl va publica.