Cronica volumului Exerciții
de liniște de Cezar Amariei
(Editura Polirom, 2021)
Cezar Amariei (născut în 1973 în Ștefănești, jud Botoșani),
a absolvit Facultatea de Litere a Universității „Dunărea de Jos” din Galați și în
prezent este jurnalist. A debutat la 16 ani cu schițe satirice și umoristice. A
revenit la proza de ficțiune în anul 2018 când a început să frecventeze
atelierle de scriere creativă coordonate de Marin Mălaicu-Hondrari și Florin
Iaru. Tot în 2018 debutează în volum cu romanul Zilele noastre mărunte (Polirom). Anul acesta a publicat o a doua
carte, un volum de proză scurtă, intitulat Exerciții
de liniște, apărut tot la editura Polirom. Asupra acesteia din urmă mă voi
apleca și eu în cele ce urmează.
Ceea ce surprinde în primul rând la prozele din acest
volum este realismul lor (aproape) absolut, Cezar Amariei lăsând impresia că
scrie doar despre lucruri trăite de el sau despre întâmplări reale auzite de la
oameni apropiați. Faptul că avem totuși de a face cu o samă de ficțiuni reiese
din aceea că, în cele mai multe dintre cazuri, finalul povestirilor „explodează”,
deznodământul acestora fiind unul surprinzător, în aparent dezacord cu restul
povestirii. Iar aici „suspectez” influența lui Florin Iaru și a Povestirilor (sale) cu final schimbat.
Dar ca o notă de originalitate, am sesizat la Cezar Amariei tendința de a lăsa
loc de speculație, de a lăsa cumva sfârșitul „în coadă de pește”, iar un
exemplu concret (și pe deasupra poetic) ar fi finalul povestirii Înainte să adoarmă: „Se ridică, deschide larg fereastra, nu mai
strigă, doar respiră sacadat, oftează sacadat, respiră și privește afară,
ascultă liniștea, aude un ciripit slab și-un foșnet de frunze, în rest, nimic,
orașul doarme. Privește în jos. Asfaltul, lacom, așteaptă”.
O altă tendință pe care am sesizat-o în acest volum este
aceea de a taxa într-o manieră cât se poate de naturalistă, o serie de derapaje
sesizate la oameni care se pretind spirituali, religioși, fie ei preoți sau
simpli credincioși, oameni care îmbracă cumva haina prototipului. Avem astfel
de a face cu preotul care, pe lângă faptul că își bate și înșeală preoteasa,
are un comportament deviant și față de credincioși, împingându-i pe aceștia la
fapte reprobabile; cu preotul care, prins în hățișurile birocrației și ale
justiției, caută să se recuze de obligațiile și responsabilitățile sale față de
credincioși; și nu în ultimul rând tipul credincioasei „mistice” care se
extaziază în fața Catedralei Mântuirii Neamului, dar care dovedește o cruzime
greu de imaginat față de copiii ei. Foarte interesant la acest din urmă caz
este și faptul că ferventa credincioasă nu se sfiește să suduie, să ia numele Domnului
în deșert: „Copilul ridică țigara,
filtrul îi mângâie buzele, un punct de jar în capăt și-un norișor de fum pufăit
urcă. – Paștele mă-tii de drac împielițat, la mine-n casă, nesimțitule? Țigara
i-a fost smulsă din gură, s-a întors invers, iar punctul de jar îl mușcă cu
colți mici, de foc, de obraz. Alin urlă, dar stânga mamei l-a prins de păr și-l
ține pe loc, în vreme ce dreapta plimbă gurile mici de jar când pe un obraz,
când pe celălalt”.
În mod cu totul deosebit, printre povestirile cu iz de
realism absolut, s-a infiltrat și una ce pornește din „inima” realismului, în
sensul că tema de plecare este izolarea forțată provocată de pandemia de
Coronavirus, pe care am trăit-o cu toții în primăvara anului 2020, dar care se
transformă pe negândite, într-o distopie destul de bizară, cu accente de S.F.
și cu un final destul de noir, din
toate punctele de vedere.
De asemenea, volumul capătă o notă aparte și prin faptul
că autorul reușește să scrie în registre și pe voci cât se poate de variate și
de diferite: de la rural la urban, de la comic la tragic, de la poetic la un prozaic
atins de trivial, de la masculin la feminin (trecând și prin vocea copilului),
de la mistică la superstiție, Cezar Amariei dovedește abilitatea de a se mișca
la fel de lejer și de sigur pe sine, ceea ce face ca proza lui să fie ușor de
citit, ușor de asimilat, și totodată să se infiltreze în subconștient, sub
forma unor întrebări incomode ce vizează atât realități cotidiene cât și probleme
din sfera misticii și a metafizii.
Exerciții de liniște
este un volum de proză scurtă, dar cu bătaie lungă, ce provoacă ecouri în
nuanțe diverse, ceea ce spune despre autorul său, Cezar Amariei, faptul că este
un prozator înzestrat atât cu abilități narative cât și cu harul de a pune pe
tapet probleme dintre cele mai diverse și bineînțeles serioase.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu