sâmbătă, 30 octombrie 2021

Precum în proză așa și-n viață sau viceversa


Cronica volumului Exerciții de liniște de Cezar Amariei

(Editura Polirom, 2021)

 


Cezar Amariei (născut în 1973 în Ștefănești, jud Botoșani), a absolvit Facultatea de Litere a Universității „Dunărea de Jos” din Galați și în prezent este jurnalist. A debutat la 16 ani cu schițe satirice și umoristice. A revenit la proza de ficțiune în anul 2018 când a început să frecventeze atelierle de scriere creativă coordonate de Marin Mălaicu-Hondrari și Florin Iaru. Tot în 2018 debutează în volum cu romanul Zilele noastre mărunte (Polirom). Anul acesta a publicat o a doua carte, un volum de proză scurtă, intitulat Exerciții de liniște, apărut tot la editura Polirom. Asupra acesteia din urmă mă voi apleca și eu în cele ce urmează.

 Ceea ce surprinde în primul rând la prozele din acest volum este realismul lor (aproape) absolut, Cezar Amariei lăsând impresia că scrie doar despre lucruri trăite de el sau despre întâmplări reale auzite de la oameni apropiați. Faptul că avem totuși de a face cu o samă de ficțiuni reiese din aceea că, în cele mai multe dintre cazuri, finalul povestirilor „explodează”, deznodământul acestora fiind unul surprinzător, în aparent dezacord cu restul povestirii. Iar aici „suspectez” influența lui Florin Iaru și a Povestirilor (sale) cu final schimbat. Dar ca o notă de originalitate, am sesizat la Cezar Amariei tendința de a lăsa loc de speculație, de a lăsa cumva sfârșitul „în coadă de pește”, iar un exemplu concret (și pe deasupra poetic) ar fi finalul povestirii Înainte să adoarmă: „Se ridică, deschide larg fereastra, nu mai strigă, doar respiră sacadat, oftează sacadat, respiră și privește afară, ascultă liniștea, aude un ciripit slab și-un foșnet de frunze, în rest, nimic, orașul doarme. Privește în jos. Asfaltul, lacom, așteaptă”.  

 O altă tendință pe care am sesizat-o în acest volum este aceea de a taxa într-o manieră cât se poate de naturalistă, o serie de derapaje sesizate la oameni care se pretind spirituali, religioși, fie ei preoți sau simpli credincioși, oameni care îmbracă cumva haina prototipului. Avem astfel de a face cu preotul care, pe lângă faptul că își bate și înșeală preoteasa, are un comportament deviant și față de credincioși, împingându-i pe aceștia la fapte reprobabile; cu preotul care, prins în hățișurile birocrației și ale justiției, caută să se recuze de obligațiile și responsabilitățile sale față de credincioși; și nu în ultimul rând tipul credincioasei „mistice” care se extaziază în fața Catedralei Mântuirii Neamului, dar care dovedește o cruzime greu de imaginat față de copiii ei. Foarte interesant la acest din urmă caz este și faptul că ferventa credincioasă nu se sfiește să suduie, să ia numele Domnului în deșert: „Copilul ridică țigara, filtrul îi mângâie buzele, un punct de jar în capăt și-un norișor de fum pufăit urcă. – Paștele mă-tii de drac împielițat, la mine-n casă, nesimțitule? Țigara i-a fost smulsă din gură, s-a întors invers, iar punctul de jar îl mușcă cu colți mici, de foc, de obraz. Alin urlă, dar stânga mamei l-a prins de păr și-l ține pe loc, în vreme ce dreapta plimbă gurile mici de jar când pe un obraz, când pe celălalt”.

 În mod cu totul deosebit, printre povestirile cu iz de realism absolut, s-a infiltrat și una ce pornește din „inima” realismului, în sensul că tema de plecare este izolarea forțată provocată de pandemia de Coronavirus, pe care am trăit-o cu toții în primăvara anului 2020, dar care se transformă pe negândite, într-o distopie destul de bizară, cu accente de S.F. și cu un final destul de noir, din toate punctele de vedere.

 De asemenea, volumul capătă o notă aparte și prin faptul că autorul reușește să scrie în registre și pe voci cât se poate de variate și de diferite: de la rural la urban, de la comic la tragic, de la poetic la un prozaic atins de trivial, de la masculin la feminin (trecând și prin vocea copilului), de la mistică la superstiție, Cezar Amariei dovedește abilitatea de a se mișca la fel de lejer și de sigur pe sine, ceea ce face ca proza lui să fie ușor de citit, ușor de asimilat, și totodată să se infiltreze în subconștient, sub forma unor întrebări incomode ce vizează atât realități cotidiene cât și probleme din sfera misticii și a metafizii.

 Exerciții de liniște este un volum de proză scurtă, dar cu bătaie lungă, ce provoacă ecouri în nuanțe diverse, ceea ce spune despre autorul său, Cezar Amariei, faptul că este un prozator înzestrat atât cu abilități narative cât și cu harul de a pune pe tapet probleme dintre cele mai diverse și bineînțeles serioase.

  


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu