Cum să înțelegem Orientul Mijlociu?

Cronica volumului De la Șeherezada la Osama Bin Laden de Adrian Petru Stepan

(Editura Lebăda Neagră, 2021)

 

Adrian Petru Stepan (născut în 1978, la Timișoara) a absolvit Colegiul Național Bănățean, a urmat cursurile Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest și a studiat Civilizația Europei Centrale în cadrul Fundației „A Treia Europă”. A susținut conferințe și cursuri pe teme juridice și a scris despre cultura și civilizația Orientului Mijlociu pentre revistele Historia și Republica. Debutează editorial în anul 2015 cu volumul Fiecare zi e uimitoare, iar în 2019 îi apare romanul Ziua în care Dumnezeu a fost prin oraș, inspirat de evenimentele din Decembrie 1989. Cel mai recent volum al său este De la Șeherezada la Osama Bin Laden. Istoria palpitantă a Orientului Mijlociu, apărut la editura Lebăda Neagră, în 2021. Asupra acestuia din urmă mă voi apleca și eu în cele ce urmează.

Voi începe prin a spune că titlul ales pentru acest volum de eseuri despre Orientul Mijlociu poate fi considerat o metaforă, din două puncte de vedere: în primul rând, pentru că autorul a ales să scrie această istorie a regiunii mai sus numite, sub formă de poveste, capitolele în sine fiind denumite „povești”; iar în al doilea rând pentru că de multe ori, pentru o înțelegere cât mai aprofundată a temelor propuse spre edificare, acesta face apel la miturile orientale, atât la cele de origine sacră, avându-l în centru fie pe patriarhul biblic Avraam, care este considerat atât părintele iudeilor (și ulterior al creștinilor), prin fiul său, Isaac, cât și părintele arabilor, numiți și ismaeliți, ce se revendică de la primul fiu al lui Avraam, Ismail, cel izgonit de acasă împreună cu mama sa, sluga Agar, fie pe profetul Mahomed, fondatorul islamului; cât și la miturile de sorginte gnostică sau ezoterică, cum ar fi cele legate de Lilith, socotită prima soție a lui Adam.

Întrucât Adrian Petru Stepan a încercat să atingă cât mai multe puncte nevralgice și în același timp edificatoare pentru înțelegerea Orientului Mijlociu, a rezultat un volum în egală măsură bogat în informații, dar și extrem de concentrat, reușind să sintetizeze în aproximativ 200 de pagini, mii de ani de istorie, cu accentul pe istoria recentă, focusându-se chiar cât se poate de în detaliu pe o serie de state a căror istorie este într-adevăr fascinantă, cum ar fi de exemplu, Egiptul, Palestina (luată inevitabil „la pachet” cu Israelul), Iranul, Irakul, Siria, Afganistanul sau Turcia. Singurul dezavantaj la acest mod de abordare este acela că, din cauza volumului foarte mare de informație livrată, este aproape imposibil de realizat un rezumat pe capitole, așa cum ar fi meritat un volum de eseuri legate de istoria, cultura și civilizația Orientului Mijlociu, un astfel de demers riscând a se întinde pe câteva pagini, ceea ce ar face să nu mai aibă nimic în comun cu ideea de cronică sau recenzie de carte.

Așadar, voi încerca să nu mă lungesc foarte mult, și totodată să nu obosesc cititorii cu o infuzie de istorie brută în această cronică, lăsându-le plăcerea și răgazul de a o descoperi singuri citind pe îndelete și „cu creionul în mână” această carte, ci doar voi încerca să devoalez principale teme pe care le abordează Adrian Petru Stepan, pentru a stârni doar curiozitatea viitorilor cititori, cărora le recomand să înceapă lectura având în minte o întrebare ce a stat și în titlul celei mai cunoscute cărți a istoricului român, Lucian Boia, și anume: „De ce este Orientul Mijlociu astfel?”.

Iar pentru a trasa cât se poate de rezumativ principalele linii directoare ce vor duce la răspuns, voi menționa aici doar trei dintre principalii factori istorici și culturali care au contribuit la configurarea, de-a lungul istoriei a acestei zone geografice și geopolitice, aducând-o în stadiul în care este acum.

Un prim factor pare a fi succesiunea momentelor de mărire și decădere ce au urmărit Orientul Mijlociu din Antichitate și până în prezent, care au alimentat și continuă să alimenteze o serie nesfârșită de frustrări în mentalul colectiv, amintind aici doar marele imperiu al Perșilor, înfloritarea civilizație a Egiptului antic, faptul că aici s-a aflat leagănul științelor și al filosofiei, și nu în ultimul rând, înfricoșătorul Imperiu Otoman de la a cărui desființare nu a trecut decât o sută de ani.

Al doilea factor, la fel de important, dacă nu și mai important, îl reprezintă mozaicul de religii și confesiuni, aici având loc poate cele mai acerbe confruntări religioase, atât între creștini, iudei și musulmani, cât și între cele două mari facțiuni ale islamului, sunniții și șiiții, precum și amalgamul de etnii, aparent asemănătoare, dar fundamental diferite, care conviețuiesc aici (să nu uităm că tot o sută de ani au trecut și de la momentul în care Lawrence al Arabiei a reușit, pentru scurtă perioadă să unească triburile arabe din deșert, care până atunci se războiau între ele).

Iar cel de-al treilea principal factor, și cel care ne apropie cel mai mult și de „zilele noastre” îl reprezintă amestecul popoarelor străine în administrarea teritoriilor Orientului Mijlociu, aici având de a face din nou cu trei „secvențe”, și anume: epoca colonialismului, în care marile puteri europene, avide de teritorii pe care să le „administreze” și să le „civilizeze”, și-au creat colonii în mai toate statele arabe; momentul descoperirii hidrocarburilor ce musteau în nisipul deșertului, care au făcut din această parte de lume, „oaia de muls” a potentaților Europei; și nu în ultimul rând, misiunile „de pace” pe care „granzii” „lumii civilizate” atât europeni cât și americani, le-au întreprins în teritoriu, începând cu crearea statului Israel din 1948, în urma unei rezoluții O.N.U. ce prevedea împărțirea în mod egal a teritoriului Palestinei în două state, Palestina și Israel, și internaționalizarea Ierusalimului, rezoluție ce nu a fost niciodată respectată, și care a însemnat aprinderea butoiului cu pulbere din teritoriu; și culminând cu menținerea trupelor armate ale N.A.T.O. în țări precum Irak sau Afganistan, care nu a făcut altceva decât să inflameze și mai tare spiritele într-o zonă măcinată de frustrări, acutizate de fiecare dintre celelate aspecte prezentate mai sus, și de multe altele, pe care nu le-am mai menționat aici.

Acestea au fost doar câteva dintre impresiile mele de lectură, pe care am încercat să le prezint într-o manieră cât mai succintă și totodată cât mai punctuală. Vă invit însă la o lectură atentă a întregului volum, întrucât veți descoperi între coperțile sale o mulțime de aspecte interesante, inedite și mai ales edificatoare, care vă vor ajuta să înțelegeți mai bine ceea ce înseamnă cu adevărat Orientul Mijlociu și de ce anume se întâmplă în acest areal atâtea nenorociri și de atâta amar de vreme.

Recomand această carte a lui Adrian Petru Stepan, în primul rând celor pasionați de istoria Orientului Mijlociu, dar și celor ce pur și simplu vor să își lărgească orizontul de cunoaștere și totodată să scape de clișeele care, inevitabil au pus stăpânere asupra percepțiilor noastre, ale tuturor, despre aceată parte de lume, în egală măsură fascinantă și obscură.