Cronica volumului de proză scurtă Kyparissia de Alexandra Niculescu
(Editura Litera, 2020)
Alexandra Niculescu (născută în 1980 la București) este
prozatoare și are o specializare în cultura spaniolă. Publică proză scurtă și
cronici de carte în diverse reviste literare. A publicat volumele de proză, Săptămâna merelor coapte (2012), No, Thank You (2014) și Kyparissia (editura Litera, colecția
Biblioteca de proză contemporană, 2020). Asupra acestuia din urmă mă voi apleca
și eu în cele ce urmează.
Volumul Kyparissia
este o culegere de proze scurte, unele relatate la persoana I, dar prin vocea
unei oarecare Ava, o călătoare de cursă lungă, cel mai probabil un alter ego literar al autoarei, altele la
persoana a III, dar într-o manieră inedită ce face totuși să persiste impresia
că însăși autoarea a fost de față la cele întâmplate.
Majoritatea povestirilor din acest volum relatează sau
mai degrabă descriu întâmplări petrecute în diverse vacanțe sau călătorii în
destinații exotice (și nu numai) cum ar fi Santorini, Parma, Palma de Mallorca,
Barcelona sau Kyparissia. De ce am spus „mai degrabă descriu”? Pentru că
maniera narativă a Alexandrei Niculescu este una atât de inedită încât
transformă orice întâmplare, fie ea banală sau extraordinară, într-un fel de
reverie. Descrie în amănunt fie oamenii, fie locurile, fie pur si simplu un
fruct sau un articol vestimentar, astfel încât focusul nu mai cade pe acțiune,
ci mai curând pe stările și senzațiile trăite de personaje, stări pe care
reușește să le transmită, să le impreme cumva și cititorului. Astfel încât, la
finalul fiecărei povestiri, întâmplările petrecute în paginile acesteia să se
estompeze, dar să rămâi cu o senzație cât se poate de vie, de palpabilă, legată
de cele descrise. Ai toate șansele ca, deși nu ai mâncat niciodată o naramză,
să ai convingerea că știi exact cât de amară este, că deși nu ai fost în
Santorini, știi exact cu ce intensitate bate soarele în fiecare moment al
zilei, că deși nu ai fost niciodată în Palma de Mallorca, știi exact ce
structură are nisipul de pe plajă și așa mai departe.
O povestire cumva aparte din acest volum este cea
dedicată fotografei Tina Modotti, femeia misterioasă și seducătoare, nelipsită
din preajma fascinantului cuplu de pictori și revoluționari marxiști mexicani,
Frida Khalo și Diego Rivera, și prin extensie, unuia dintre iubiții acesteia,
Julio Antonio Mella. La rândul lor, Tina și Julio sunt două dintre figurile
cele mai pregnante ale grupării comuniste din Mexicul anilor `30 -`40. Este
interesant cum Alexandra Niculescu, reușește să facă din aceste personaje
secundare, așa cum sunt ele descrise în toate biografiile dedicate Fridei sau
lui Diego Rivera și să le transforme în adevărați eroi, în adevărate modele, în
vedete, am putea spune. Ceea ce denotă faptul că atunci când ai o pasiune
arzătoare pentru ceva sau cineva, ceea ce vei face pentru și din acea pasiune
nu are cum să nu devină ceva remarcabil, ceva fascinant.
De altfel, pasiunea poate fi socotită drept unul dintre
ingredientele secrete ale scriiturii Alexandrei Niculescu. Pe lângă aceasta,
mai putem menționa atracția irezistibilă spre exotism, perpetua dispoziție spre
melancolie și măiestria cu care știe să dozeze și să garnisească fiecare
povestire cu senzualitate și mai ales cu umor.
Putem spune că Alexandra Niculescu este o voce aparte în
peisajul prozei contemporane românești, sau mai curând o pensulă aparte,
întrucât ceea ce lasă ea în urmă par mai curând tablouri vivante decât
povestiri prinse într-o carte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu