Neuro-Poezie

 

Cronica volumului de poeme Noaptea de gardă de Ionelia Cristea

(Casa de pariuri literare, 2021)

 

Ionelia Cristea (născută în 1983, la București) este absolventă a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, iar în prezent activează ca medic neurolog în București. A debutat în poezie în anul 2015 cu volumul de poeme, Noaptea de gardă, apărut la editura Cartea Românească, în urma câștigării Concursului de Debut al editurii Cartea Românească, ediția 2014. Volumul va fi distins în 2016 atât cu Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opus Primum, cât și cu Premiul pentru Debut al revistei Observatorul Cultural, ediția a X-a. În anul 2021, apare și cea de-a doua ediție a volumului Noaptea de gardă, la Casa de pariuri literare. Asupra acestei ediții mă voi apleca și eu în cele ce urmează.

Volumul este structurat în patru cicluri poetice, fiecare dintre acestea având un specific al său, care nu face altceva decât să ilustreze fiecare câte o altă latură a personalității Ioneliei Cristea. În cea dintâi secțiune, intitulată, Sinapse, avem de a face cu o serie de poeme dure, reci, în care predomină limbajul tehnic specific sferei neurologiei și o atmosferă sterilă, de spital. Sunt consemnate, aparent fără niciun fel de emoție, dar în esență, cu sentimente foarte bine gestionate, ținute în frâu, o serie de întâmplări din prima perioadă a vieții de medic neurolog, mai exact din perioada rezidențiatului: „Când l-am externat din spital era aproape bine/ (adică pe jumătate paralizat și cu o sondă vezicală/ dar înghițea și ieșise din comă), pe lângă externări/ mai erau lucruri de făcut: cursurile de EEG,/ ultimul an de rezidențiat, un doctorat în desfășurare,/ o mulțime de pacienți care trăgeau de tine// Mă obișnuisem în clinică, un vid imens care astupa/ un alt vid, o stare de echilibru care venea la pachet/ compensator, o mulțime de oameni și de minute/ pe fast-forward, o serie de stări contradictorii/ în raport cu ce fac și ce sunt, dacă îmi doresc,/ dacă îmi pasă, dacă trebuie, dacă mie îmi trebuie// Câteodată în camera de gardă întinsă pe patul de spital/ închideam ochii pentru câteva secunde și/ când îi deschideam nu știam ce caut acolo; dacă eram/ medic sau pacient, dacă nu compensam (fără să știu)/ la nivel energetic ceva mai profund”.

În cea de-a doua secțiune, cea care reia numele volumului, sunt descrise câteva interacțiuni concrete cu bolnavii, drept pentru care și atmosfera se schimbă, migrând de la steril, la uman, astfel încât, oricât vor fi fost controlate anterior, emoțiile reușesc să își facă simțită prezența. Și avem de a face cu o gamă foarte diversificată de emoții, din păcate în mare parte negative: ură, furie, frustrare, neputință, frică, dar și cu acea excepție aducătoare de speranță: „Soţul îşi priveşte soţia. Ea deschide/ o sticlă cu apă. Amestecă piureul/ de fructe cu iaurt. E blondă, înaltă, cu/ faţa obosită. Se apleacă uşor/ peste el. Îi şterge fruntea cu un şerveţel/ umed. Îi şopteşte ceva la ureche./ O picătură îi străluceşte pe buza/ superioară. Pe geam lumina galbenă/ a celuilalt corp de spital. Îi văd/ de departe. Urmele mişcărilor/ rămân pe cearșaf. În salon sunt paturi/ şi candele aprinse. Ea fixează un/ punct pe perete. Palma se mişcă la trei/ centimetri deasupra pielii. O susţine/ lejer de-a lungul coapsei şi gambei./ O roteşte în aer. Impulsurile/ se blochează în creier. Energia scade/, piciorul paralizat al bărbatului/ se ridică. E un cumul de afinităţi,/ o stranietate între două corpuri./ Amorţirea lui în piciorul meu. O vază/ cu flori se clatină şi cade la pământ”.

Dacă în ciclul secund emoțiile dau impresia că evadează, că se strecoară cumva printre degetele strânse ale lucidității medicale, în secțiunea a treia, intitulată, Tot ce a fost, ele țâșnesc efectiv, fără niciun fel de menajamente. Și aceasta deoarece aici avem de a face cu o serie de amintiri din copilărie, și nu cu unele fericite, ci dimpotrivă, cu cele care au contribuit poate la decizia poetei, pe atunci o copilă, de a își îndrepta pașii spre lumea medicinei. De departe cea mai tristă amintire, și totodată cea din care emoțiile erup cel mai puternic, este cea despre moartea tatălui acesteia: „Am vorbit aproape o oră/ s-a ridicat şi a plecat din cameră – lipsesc puţin/ mi-a zis// s-a aşezat într-un fotoliu în cealaltă cameră/ mai puţin luminată, a închis ochii şi a murit imediat/ – infarct miocardic acut.// Când a venit Salvarea a trebuit să-l coborâm pe scări de la 2/ m-am trezit susţinând targa/ aveam 16 ani iar el 54, 100 kg, 185 cm.// Îmi amintesc, cînd ne-am întors acasă, sfâşiate, în hol/ o bluză galbenă şi blugii lui – hainele pe care le purta/ şi care ne fuseseră returnate de autopsier”.

În secțiunea finală, denumită, Fișiere, ne reîntoarcem alături de poeta-medic pe holurile spitalului, dar de data aceasta pentru a deveni părtași ai unor episoade la limita realității, la limita suportabilității anxietății. Sunt aici poeme ce par a descrie de fapt secvențe de visuri, sau genul acela de flesh-uri ce se ivesc în spatele pleoapelor în acele momente în care somnul atacă dar este alungat, pentru că urmează o nouă... noapte de gardă: „pe holurile reanimării/ cu ochii injectaţi încerc să rezist/ cu câteva ore de somn la activ// în capul meu se derulează imagini/ festivalul de teatru/ eu – rol principal/ prima şi ultima dată/ fuga repetată din faţa evenimentelor importante/ dansul contemporan/ şi reanimare din nou// o îmbrăţişare pe fugă/ copaci îngălbeniţi/ braţele moi ale cuiva// acasă toată lumea plânge şi poartă negru/ o pată de cer/ o durere fiindcă nu mai am tată/ şi nimic nu are importanţă/ doar eu suspendată în vid”.

Ionelia Cristea nu este singurul exemplu de poet-medic (sau medic-poet), dar s-ar putea să fie singura care a găsit forța necesară de a transpune în poezie cele mai nevralgice aspecte ale activității sale din domeniul medical. Ceea ce este însă cu adevărat remarcabil la scriitura sa este modul în care reușește să dozeze optim atât emoțiile și sentimentele, cât și „meandrele” poetice, astfel încât să obțină și să ofere o poezie echilibrată care să transmită în egală măsură și emoție și luciditate. Pentru mine a fost o reală surpriză să o descopăr, chiar dacă prin prisma acestei a doua ediții (prima ediție se va fi epuizat înainte de a pune mâna pe ea) și deja aștept cu nerăbdare următorul său volum de poezie.