Cronica volumului de debut, mamifere subatomice de Vlad Beu
(Editura Tracus Arte, 2022)
Vlad Beu (născut în 1980, la Mediaș) a fost IT-ist, a
programat și coordonat dezvoltarea de jocuri video. În prezent locuiește în
Comarnic. Despre parcursul său în lumea literară nu știm absolut nimic, doar faptul
că a debutat în anul 2022, cu volumul de poezie, mamifere subatomice, la editura Tracus Arte.
În anul 1999, rapperii de la La Familia lansau maxi –
singer-ul intitulat, aproape scandalos la acea dată, Dumnezeu e băiat de cartier (oare?). Anii au trecut, piesa asta a
fost aproape uitată, trupa La Familia s-a destrămat, apoi s-a reunit, viața a
mers mai departe pentru toată lumea, numai Dumnezeu pare să fi rămas același
băiat de cartier, care între timp a devenit și IT-ist. Cel puțin pentru poetul -
IT-ist, Vlad Beu, care își începe volumul de debut cu acest poem: „într-un filmuleț pe youtube/ slavoj žižek
parafrazează un filosof/ nu-și aduce aminte numele lui// spune că dumnezeu/ a
fost un programator/ leneș// nu și-a bătut capul să implementeze/ să dea un
sens, să lege firele/ acelor părți unde a presupus/ că nicio pată de lumină/ nu
va ajunge/ vreodată// i s-a rupt domnului de zonele periferice/ subatomice// ca
o cameră fără interior/ dintr-un joc video/ poarta logică nu permite accesul -
/ simplu decor// dar pe fluxul fecund al probabilităților minore/ ușa camerei
se deschide/ ecrane albastre, siguranțe sărite/ panică în corporația creației//
acolo m-am născut eu// între blocuri ăn cartiere în betoane în antenele parabolice/
în zidurile muie dinamo// creatorul meu a venit în grabă/ să meșterească ceva
din mers/ mereu la o jumătate de pas/ în spatele ochilor mei// văd partea
neîncepută a realității”. Avem aici de a face cu un poem ce poate juca
foarte bine rolul unei clasice ars
poetica, și aceasta deoarece întâlnim aici toate temele pe care Vlad Beu le
va relua pe parcursul întregii cărți: relația, sau mai bine spus, raportarea la
Dumnezeu, realitatea virtuală, precum și viața urbană, cu toate paradigmele ei,
dintre care putem aminti aici, limbajul vulgar, tupeul, miserupismul,
teribilismul, promiscuitatea.
Ceea ce mi se pare cu adevărat surprinzător este faptul
că poetul reușește cumva să îmbine cele trei teme, aparent fără mare legătură
între ele, într-un poem perfect coerent; reușește să îmbine estetica
spirituală, cu cea urbană și cu cea postumanistă într-o nouă estetică, aș
îndrăzni să spun unică, proprie lui, întrucât eu nu am mai găsit până acum în
poezia română un asemenea mix estetic. Partea și mai interesantă este că nu
vorbim despre o întâmplare, despre o reușită pasageră, ci despre un construct
asumat, care dovedește și o bună anduranță, întregul volum fiind scris în
aceeași manieră: „un ultim bețiv își ține
noaptea pe loc/ (a regăsit peste timp puterea copilului/ care lungește zilele
de vară)// la distanță egală// la colțul unor străzi femeia/ din ultima lui
amintire/ lipsește/ întârzie sau poate/ printr-o explicație la îndemână trăim/
revolta fecundă a probabilităților minore// în aer plutesc resturi
microcosmice/ invizibile, gălăgioase pe interior// mamifere subatomice/ care
cuibărite una în alta dau/ forță nopții// un fel de antiparticule ale lui/ dumnezeu//
bețivul privește femeia/ supraputerea lui această credință/ că la marginea
oricărui deznodământ/ o mână care aruncă zarul/ nu tremură”.
Bineînțeles că Vlad Beu nu scrie doar despre Dumnezeu,
despre programe software sau despre „blocurile muie dinamo”. Găsim în poezia
lui și o aplecare destul de serioasă asupra psihologiei, asupra cunoașterii
sinelui, acesta lăsând să se înțeleagă că stăpânește destul de bine noțiuni
precum multipla personalitate: „este cel
mai viu vis/ mă leagă pe mine de ieri de cel de azi/ de mine cel de mâine/ de
toate iluziile care mă țin/ laolaltă// vladul zilnic ridică în spate vladul de
ieri/ și tot sacul lui cu vlazi// heirup hai sus/ tot eu mai grei mai mulți/ mă
legănam/ pe o pânză de păianjen”; sau instalarea, dezvoltarea și vindecarea
(sau nu) unei traume: „mereu aceleași
vise/ în care nimeni/ nu mai e nimeni/ și doar el// spre exemplu mama e mama/
mi te-ai murdărit/ nu avem haine de schimb, vrei să mor?// dar și tovarășa
învățătoare/ ești analfabet,/ scrii cu picioarele/ câteva palme/(că așa se
vidnecă dislexia/ pumni în cap/ reglează imaginea/ puricii dispar)// dar și
șefa de la birou/ no rush, take your time, but get it done by the end/ of the
day, Vlad// toate mămicile mele una singură/ visul se transformă lichid/ la
temperatura corpului/ mă învăluie supermama/ îmi face băiță//mă trezesc/ nici
măcar nu dormeam/ vorbesc serios// eram în pătuțul meu cu zăbrele sub/ piele/
strâns înfășat în frică în lumină/ ud/ printre oameni aștept// să vină cineva
să mă schimbe”.
Cu siguranță Vlad Beu este un poet atipic, din multiple
puncte de vedere (și aici nu intră în niciun caz faptul că este, ca formare
profesională, IT-ist): în primul rând pentru că deține această combinație rar
întâlnită de claritate a discursului și siguranță de sine, lăsând impresia că
știe în fiecare moment, la fiecare vers, ce are de spus/ de livrat/ de
împărtășit cititorilor săi; în al doilea rând pentru că a apărut practic de
nicăieri, dar totuși nu lasă să se întrevadă în poezia sa „celebrele” stângăcii
inerente debutanților. Este clar că fie a citit foarte mult, a scris și rescris
și lăsat la dospit, scoțând în livrare produs finit doar atunci când a
considerat că este bun de consum, fie este un tip înzestrat de la natură cu
toate darurile necesare pentru a scrie poezie, și nu orice fel de poezie, ci
una vie, actuală, adaptată la „cerințele pieții” (și ale vieții), fie și una și
cealaltă, ceea ce este, de fapt, chiar mai ușor de crezut.
Așadar, Vlad Beu a
debutat cu un volum de poezie care, trebuie să recunoaștem, a cam „rupt gura
târgului”. Rămâne de văzut cum va evolua sau cum se va transforma poezia sa în
anii următori. Până atunci să îl primim cum se cuvine la masa poeziei!
Comentarii
Trimiteți un comentariu