Cum îl văd azi evreii pe Iisus Hristos

Cronica volumului Isus și Iuda de Amos Oz

(Editura Humanitas Fiction, 2023)

 

Relația mea cu opera lui Amos Oz (1939 - 2018), considerat cel mai important prozator și eseist israelian contemporan, a fost una întru câtva sinuasă. Am încercat să îl citesc mai întâi ca prozator, și am ales ca primă lectură, romanul Rime despre viață și moarte, pe care în primă fază nici nu am reușit să îl termin, văzându-mă nevoit să îl abandonez după primele treizeci de pagini (niciodată nu abandonez o carte mai devreme). Apoi l-am descoperit ca eseist, cu volumele Dragi fanatici și Cum să lecuiești un fanatic, și pot spune că în această nouă calitate, m-a fascinat de-a dreptul, mai cu seamă pentru obiectivitatea frapantă cu care analiza perpetuu conflict dintre israelieni și palestinieni, temă care a ajuns, pentru o vreme, să mă obsedeze. Apoi am zis să îi mai acord o șansă și ca prozator și am reluat Rime despre viață și moarte, pe care de data aceasta am dus-o la bun sfârșit, fără însă a mă impresiona în vreun fel, apoi am mai citit Sumki și Deodată în adâncul pădurii, pe care le-am considerat două povești fascinante pentru copii și adolescenți, și Aceeași mare, care din nou mi s-a părut o carte interesantă, dar mai curând prin prisma structurii inedite și a poeziei, decât a subiectului în sine.

Iată-ma ajuns astăzi la o nouă întâlnire cu eseistul Amos Oz, prin prisma plachetei Isus și Iuda, apărută la începutul anului 2023 la editura Humanitas Fiction, în seria de autor Amos Oz, în traducerea Ioanei Petridean, având o prefață semnată de Erri de Luca, care mă fascinase, la rândul său, cu mini-romanul În numele mamei.

Eseu acesta pornește de la o întrebare cel puțin interesantă: „Cum îl mai văd astăzi evreii pe Iisus Hristos?”. Iar răspunsul este unul dual, în funcție de formarea religioasă a acestora. Astfel, aflăm că până în ziua de astăzi, evreii fundamentaliști, ortodocși, cum își spun ei, dacă sunt nevoiți să vorbească despre Iisus, folosesc sintagma „Omul Ăla”, cu un ton vădit peiorativ; în schimb, evreii ceva mai destupați la minte, fac eforturi să îl redescopere pe Iisus și să îl analizeze, fie doar și numai în calitatea sa de evreu. Cert este că nici unii, nici ceilalți nu iau în calcul ideea de a se raporta la Iisus Hristos, ca la Mesia cel prezis de profeți și așteptat de ei de la începutul vieții pe pământ, ceea ce, până la urmă, este întru câtva firesc.

Amos Oz se situează în tabăra evreilor reformiști, care se dovedește fascinat de personalitatea lui Iisus Hristos, pe care îl va ortografia tot timpul ca Isus, ceea ce nu este nicidecum o crimă (aviz creștinilor fanatici), iar această fascinație vine din familie, de la un frate al bunicului său, un oarecare profesor universitar, Joseph Klausner, care la începutul secolului XX publică două cărți despre apariția creștinismului, prin care încearcă să îl recupereze pe Iisus ca evreu (pentru că, se pare, inclusiv evreii îl scoseseră din rândul conaționalilor săi), incluzându-l, „alături de alți mari vizionari rătăcitori evrei, precum Spinoza sau Heine, în perena tradiție evreiască a dezbaterii, dezbinării, disputei, neînțelegerii, îndoielii, a căutării spirituale și a reinterpretării la nesfârșit a textelor antice, într-o infinitate de moduri creative”.

Așa cum spuneam și mai sus, Amos Oz devine încă din copilărie fascinat de personalitatea lui Iisus, și chiar dacă nu se situează mereu pe aceeași poziție de gândire cu acesta, neputând să înțeleagă, printre altele, porunca întoarcerii obrazului și nici pe cea a iubirii tuturor oamenilor, îl găsește drept unul dintre cei mai luminați evrei din toate timpurile, drept un rebel sau mai bine spus drept un evreu reformist, un zelot răsvrătit, ca mulți alții din vremea lui. Iată cum descrie Amos Oz relația sa cu Iisus Hristos: „În timp ce citeam Evangheliile, m-am îndrăgostit de Isus: de poezia lui, de viziunea lui, de tandrețea lui, adesea inseparabilă de imprudență și de mânie, de magnificul său simț al umorului, de subtilitatea înduioșătoare a înțelepciunii lui, de faptul că învățăturile lui tind să fie uneori surprinzător de pline de veselie, chiar jucăușe. Este inutil de spus faptul că nu puteam fi de acord cu Isus în anumite privințe. Iar lucrul acesta este cât se poate de firesc: nu poți face niciodată doi evrei să cadă de acord în privința nici unei chestiuni. De fapt, este foarte greu să găsești până și unul singur dintre noi care să fie de acord cu el însuși sau cu ea însăși, și asta pentru că tindem să fim ambivalenți și pentru că mințile și sufletele noastre sunt divizate” (asistăm astfel și la o descriere a evreilor, strict din interior, una care de altfel ne aduce răspunsuri la multe întrebări despre aceștia).

Am arătat puțin mai sus două dintre punctele în care Amos Oz nu este de acord cu Iisus Hristos. Dar marea sa „durere” este însă alta, și anume problema lui Iuda Iscarioteanul (sau Iscariotul, cum îl numește acesta). Mai pe scurt, Amos Oz nu poate să accepte în ruptul capului relatările evanghelice legate de trădarea lui Iuda și de spânzurarea ulterioară a acestuia, pe care le consideră niște „adaosuri” inutile la Evaghelii, care altminteri ar fi rămas o poveste foarte frumoasă. Mai mult decât atât, el caută tot felul de explicații „logice” care să arate că lucrurile nu au stat întocmai precum le prezită Sfântul Evanghelist Marcu (Amos Oz face referire strict la textele din Marcu 11, 15-18; 14, 32-50; 15, 33-37).

Dar de fapt, cum de altfel ni se și dezvăluie la un moment dat, nu trădarea în sine îi neliniștește pe Amos Oz și pe evrei în general, ci faptul că, din cauza relativei omofonii dintre numele Iuda și numele neamului lor, iudei, aceștia au rămas cu impresia că lumea creștină, dintru început, i-au asociat pe iudei, luați „la grămadă” cu trădarea, și ca atare, numele lui Iuda ar sta la baza sentimentului antisemitic al creștinilor, ceea ce, între noi fie vorba, este o mare eroare.

De altfel, nu este aceasta singura eroare din raționamentul lui Amos Oz în privința relațiilor dintre creștini și evrei. Dar nici nu ne putem supăra pe el, cum nici pe restul evreilor, dat fiind că avem de a face cu o rană adâncă de aproximativ 2000 de ani, pe care, până în zilele noastre, nici măcar nu au încercat prea mulți, nici de o parte nici de alta, să o vindece într-un fel sau altul.

În altă ordine de idei, Amos Oz mi s-a descoperit încă o dată drept un eseist de mare calibru (păcat că a plecat dintre noi) și chiar dacă, la rândul meu, nu îi împărtășesc toate opiniile, nu pot să nu mă declar fascinat de maniera bătăioasă a argumentației sale și de zelul pe care l-a depus în a-l redescoperi pe Iisus Hristos, fie doar și numai în calitate de evreu.

În final, chiar și așa, în spiritul disputei, pentru mine, amicale, aș vrea să îi întorc lui Amos Oz o mică (sau nu chiar) „înțepătură”. Acesta le reproșează creștinilor că au trecut prea repede peste prima pagină a Evangheliei după Matei, în care Iisus este prezentat, prin prisma genealogiei sale, drept evreu. Eu îi răspund că și ei, ca evrei, au trecut și mai repede peste pagina următoare, în care se arată că Iisus Hristos S-a născut din Fecioara Maria și de la Duhul Sfânt, fiind Fiul lui Dumnezeu.