„Moarte, unde îți este veninul? unde, iadule, îți este victoria?”

Cronica antologiei Întâlniri. Poezii din Ucraina și Polonia

(Editura Tracus Arte, 2022)

 

Luna aceasta se împlinește un an de la începerea invaziei ruse în Ucraina, operațiune care a căpătat prea repede numele de „Războiul din Ucraina”. Însă mie nu îmi vine să îi spun „Războiul din Ucraina”, pentru că nu este propriu-zis un război, ci avem de a face strict cu o țară agresoare, invadatoare și cu una care încearcă din răsputeri să își mențină independența, și să își recâștige teritoriile răpite în mod nedemn de către agresor. Este o reiterare modernă a clasicei lupte dintre David și Goliat, dintre o țară vulnerabilă din punct de vedere militar și un gigant înarmat până în dinți. Nu cu mult timp în urmă, Polonia, o țară a cărei istorie modernă este sinonimă cu ocupația străină, a devenit victimă colaterală a Rusiei, ceea ce a făcut ca între cele două state agresate, Ucraina și Polonia, să se sudeze și mai mult solidaritatea. În lupta cu tirania, războiul nu se poartă doar cu arme fizice, cu tancuri, avioane sau mitraliere, ci și cu arme spirituale, prin cuvânt, fie că este vorba despre discursuri pacifiste, încercări de negociere a păcii sau poezie.

Și pentru că am ajuns la poezie, în cele ce urmează vă voi prezenta antologia de poezie, Întâlniri - Poezii din Ucraina și Polonia, apărută spre finele anului 2022 la editura Tracus Arte. Volumul beneficiază atât de o prefață, semnată de Ewa Goczal, cât și de o postfață aparținând Cameliei Dinu, iar traducerea poeziilor a fost realizată de un colectiv format din Constantin Geambașu, Luiza Săvescu, Vasile Moga, Ioana-Diaconu Mureșan, Marina Ilie și Maria Hoșciuc. Au fost selectați pentru această antologie câte zece poeți din fiecare dintre cele două țări. Astfel, din partea Ucrainei, semnează: Serhii Jadan, Natalia Belcenko, Mîroslav Laiuk, Katerîna Mihalițîna, Halîna Kruk, Iurii Zavadskîi, Ostap Slîvînskîi, Irîna Șuvalova, Olesia Mamchych și Dmîtro Lazutkin, iar din partea Poloniei, îi avem pe: Jan Polkowski, Wojciech Wencel, Tadeusz Dabrowski, Mirka Szychowiak, Ryszard Wasiliewski, Krzysztof Szatrawski, Roman Honet, Adam Leszkiewicz, Dariusz Suska, și Justyna Bargielska.

De bună seamă că subiectul principal al acestor poezii este războiul, prezent, cum este și firesc, mai pregnant în cazul poeților din Ucraina, deși el nu lipsește cu desăvârșire nici din creațiile poeților poloni, unde plaja de subiecte este totuși ceva mai diversificată, dar având totuși de a face cu tema suferinței, a ocupației, a agresiunii de orice fel și nu în ultimul rând, a identității, atât naționale cât și personale.

Cu toate acestea, între poezia celor două țări există un puternic liant, și acela nu este într-atât suferința și groaza de război, cât mai curând credința în Dumnezeu, în faptul că până la urmă David trebuie să învingă, că victoria va fi a celui nevinovat.

Astfel, în secțiunea poeziei din Ucraina, într-una dintre poeziile sale, Serhii Jadan (cunoscut cititorilor români și datorită romanelor sale traduse în limba română), personificându-și țara, se roagă îngerilor pentru ea: „Păziți-o, îngeri, luați-o sub aripile voastre ușoare./ Spuneți-i să-și  păstreze calmul când intră din nou în cădere liberă”; Halîna Kruk își începe una dintre poezii parafrazând o replică a Sfântului Apostol Pavel adresată morții (deși vădit retorică), „Unde îți este moarte, biruința ta? Unde îți este, moarte, boldul tău?” (1 Corinteni, 15, 55), iar parafraza și continuarea acesteia sună cam așa: „Moarte, unde îți este veninul? Unde, iadule, îți este victoria?/ Prin puterea acelei iubiri care vindecă/ și ne face întregi pe noi cei înjumătățiți,/ rostogolești piatra de pe inimă precum piatra de pe mormânt”; iar Irîna Șuvalova își încheie poemul Vox (din ciclul „Cântece de sfârșit”), cu versurile: „exact așa aș vrea să vorbesc/ ca un fulger de foc noaptea deasupra mării/ ca femeia beată care merge pe stradă cântând/ ca și cum nimeni n-ar auzi/ numai dumnezeu”.

Trecând la secțiunea dedicată poeților poloni, trebuie spus că aceștia dovedesc un și mai mare atașament față de valorile religioase (să fie oare vorba despre moștenirea spirituală a Papei Ioan Paul al II-lea?), divinitatea fiind prezentă, într-o formă sau alta, în mai toate grupaje de poezie ale acestora. Jan Polkowski, spre exemplu, imortalizează o secvență dintr-un Ajun cernit: „Azimă, Ajunul, mama în rochie cenușie/ așează cum spune tradiția încă o farfurie/ în dreptul scaunului gol. Se uită fără să se miște/ prin noi și prin aerul tremurând, borș de sfeclă,/ pește și fân crenguțe de brad, prin pereții/ acoperiți de ger spre drumul din piatră albă/ și spre silueta aplecată/ prăbușindu-se sub povara trădării inevitabile”; Wojciech Wencel scrie o poezie mistic-patriotică, în care Dumnezeu și patria devin valorile supreme ale poetului: „Scriu același poem despre tine Polonia/ dar îmi lipsesc cuvintele pentru a te reda/ poeziei contemporane// croindu-mi drum printre șisturile limbii/ curățam cu peria pietrele/ subiectelor și ale predicatelor// am scormonit în textele vechilor legăminte/ am încercat să sap până la sensul/ conceptelor: Dumnezeu onoare patrie// dar de fiecare dată a fost la fel -/ de sub mormanele limbii polone vechi/ se uitau la mine ca într-o oglindă// ochii credincioși ai celor jertfiți”; iar Ryszard Wasiliewski îl cercetează iscoditor pe Dumnezeu, într-un splendit psalm ce nouă românilor ne amintește de psalmii arghezieni: „spune-mi Doamne/ cum vine asta/ că doar mi-ai dat o părticică din Tine/ dar nu știu - când ard în foc -/ dacă Te faci cenușă odată cu mine/ ca amestecați cu praful pământului/ să renaștem în piatră/ în iarbă// și dacă duși de vânt nu intrăm în ochii/ celor îngenuncheați în loc să-i binecuvântăm// când mi-e atât de frică/ de nu vreau să mă-nec în vin/ nu în cenușă caut scânteia/ ci-n picăturile de rouă/ și-n frunza renăscută a pomilor”.

Așadar, poeții din Ucraina și Polonia sunt uniți atât în determinarea de a-l înfrunta și învinge pe Goliat, cât și în credința că până la urmă Dumnezeu va face dreptate.