Cronica volumului Melancolica moarte a Băiatului-stridie & alte istorii de Tim Burton
(Editura Humanitas, 2023)
Recunosc, nu m-am uitat la niciun episod din serialul Wednesday de pe Netflix, deci nu menționarea faptului că Tim Burton este regizorul acestui film m-a determinat să iau cartea aceasta la răsfoit în librăria Librarium Casa Cărților din Slobozia, ci însuși titlul cărții (se știe că moartea atrage curiozitatea, reciproca fiind valabilă doar pentru pisici), ilustrația de pe copertă, despre care am aflat, un rând mai la vale, că este opera aceluiași Tim Burton, și nu în ultimul rând faptul că este tradusă de Marius Chivu care m-a rupt în bucăți cu ani în urmă, cu volumul său de poeme, Vântureasa de plastic (Humanitas, 2018).
Ce-i drept, răsfoit este impropriu spus, pentru că a mea conștiință de cititor (scuzați inversiunea, nu a fost pentru vreun efect stilistic vădit expirat, ci doar pentru evitarea cacofoniei) nu îmi permite să deschid la întâmplare o carte, ci mă obligă să o citesc da capo și de preferat al fine. Așa că, am luat-o cu începutul, care s-a dovedit a fi unul... mortal de haios: „Băiețișorul o plăcea pe Chibrita,/ i se părea fatală./ Iubea chipul ei drăguț,/ o găsea mortală.// Dar cum se-aprinde flacăra/ între un băț și-o chibrită?/ S-a aprins literal:/ au ars într-o clipită”. Întrucât am întâlnit în aceste doar opt versuri și suprarealism, și jocuri de cuvinte și umos de cea mai bună calitate și nu în ultimul rând atitudinea ludică de a bagateliza ideea morții prin intermediul parodiei, m-am avântat și mai departe.
Așa am făcut cunoștință cu Dl și dna Smith, nu cei din celebrul film, cu Brad Pitt și Angelina Jolie, ci alții care s-au trezit că trebuie să crească un roboțel, ca urmare a infidelității doamnei Smith, care „l-a tradus” pe domnul Smith cu un electrocasnic, cu Zgâicioasa, care a câștigat concursul local de zgâit, cu Băiatul cu piroane în ochi ce se străduia să împodobească, în van, un brad artificial, cu Fata cu mulți ochi, ce inunda în jur când plângea, cu Puștiul-Pată, cel mai straniu supererou, a cărui singură frică era de... apă. Și bineînțeles, cu Băiatul - stridie, cel afișat ca exponat în titlul și pe coperta volumului, a cărui poveste mi s-a părut de-a dreptul impresionantă, iar a cărui melancolică moarte m-a emoționat până la lacrimi... de râs. Într-atât încât am decis să vă redau aproape integral acest poem, deși este cel mai lung și totodată cel mai amplu din întregul volum: „I-a cerut mâna-n deșert,/ s-au căsătorit lângă mare,/ nouă zile de miere/ au petrecut în Baleare.// La cină-au avut un meniu special -/ tocană de alge și câte-un pește rotund./ Iar în timp ce mâncau,/ aleasa și-a pus o dorință în gând.// Dorința i s-a împlinit - a născut un copil./ Dar era, oare, micuțul uman?/ Hmm,/ posibil!!// Zece degete la mâini, tot așa la picioare,/ avea puțulică, vedea,/ putea auzi și simțea,/ dar normal?/ Nu prea./ Această nenaturală naștere, această pacoste-a lor/ era începutul, sfârșitul și suma jurămintelor.// Ea ceru socoteală la doctor: „Cum să fie al meu ăst băiat!?/ Miroase-a ocean, a fructe de mare,-i sărat””// „Ar trebui să mulțumești pentru atâta noroc,/ chiar săptămâna trecută/ am consultat o fetiță cu trei urechi și cu cioc./ Că fiul tău seamănă c-o stridie,/ ce vină am oare?!/... Nu v-ați gândit, din întâmplare,/ să-nchiriați o casă aproape de mare?”// Fără a ști ce nume să-i dea,/ i-au spus, simplu, Sam,/ și uneori, când regretau că n-au doică, „chestia aia ce seamănă-a scoică”.// Se întrebau toți, dar nimeni nu știa/ când băiatul-stridie își va părăsi cochilia?// (...)// Doctorul spuse:/ „Nu sunt sigur,/ dar cauza poate fi ea însăși un leac./ Se spune că stridiile-s afrodisiac./ De v-ați mânca fiul,/ s-ar putea s-o faceți neîncetat”// Pe vârful degetelor tatăl veni pe ascuns,/ - era o noapte cu lună -/ avea broboane pe frunte,/ iar pe buze,-o minciună./ „Băiete, ești fericit? Nu vreau să mă bag,/ dar tu nu visezi îngeri cu care te joci printre nori?/ Nu ți-ai dorit niciodată să mori?”// Sam clipi dublu din ochi,/ dar rămase tăcut./ Tatăl strânse cuțitul în pumni./ Își lărgi nodul cravatei la gât...// De cum fu înșfăcat,/ Sam se scăpă-n pijamale de frică./ Tatăl duse cochilia la gură/ și Sam fu-nghițit într-o clipă.// L-au îngropat degrabă-n nisip, lângă mare,/ - au lăcrimat, s-au rugat -/ când s-au întors acasă era încă soare.// O cruce din surcele era mormântul Băiatului-stridie./ Cuvintele scrise-n nisip/ spuneau că Isus mântuie.// Dar amintirea lui se pierdu odată cu primul val/ mai înalt.// Odată ajunși acasă în pat,/ el o sărută și îi spune:/ „Hai să ne facem de cap.”// „De data aceasta”, șopti ea-ngrijorată,/ „să ne gândim, te rog, la o fată””.
După acest poem atât de suav de macabru, merită să mai trecem în revistă și alte personaje de aceeași factură: Voodooțica, cea cu multe bolduri colorate înfipte în inimă, Roy, băiatul-toxic, cel ce se dădea în vânt după amoniac, clorură și fosfat, Mumiuțul, băiatul ghemotoc, cel născut din blestemul unui faraon egiptean, Gunoiela, fata născută din resturi și gunoaie, care era mereu plină de zoaie și Cărbunelul, cel pentru care, cel mai frumos cadou de Crăciun era un bulgăre de huilă.
Aceste poeme ale lui Tim Burton mi-au amintit de un alt volum savuros tocmai prin îmbinarea aceasta stranie dintre umor și macabru, este vorba despre Poezii pentru văduve semnat de Marcica Belearta (pseudonimul poetei Ioana Laura Florescu), pe care, de asemenea îl recomand cu aceeași plăcere morbidă.
Revenind însă la volumul de față, special pentru a închide cronica aceasta oarecum atipică, este momentul să spunem câteva lucruri și despre autor.
Tim Burton este, cu normă întreagă, regizor și scenarist, printre peliculele sale celebre numărându-se Batman-ii din 1989 și 1992, Charlie și fabrica de ciocolată (2005), Alice în Țara Minunilor (2010), Copiii domnișoarei Peregrine (2016) și bineînțeles deja vedeta serialelor, Wednesday (2022), film ce vine în descendența celor cu macabra familie Addams, și care a fost filmat în bună parte în România. Apetența sa spre morbid îl impune drept unul dintre cei mai originali și stranii regizori de la Hollywood, dar și drept unul dintre cei mai buni scriitori ai genului cunoscut îndeobște drept comedie neagră. În mod surprinzător, nici ilustrațiile sale nu sunt de neglijat, ceea ce ne pune în situația de a-l recunoaște pe Tim Burton drept un artist complex și cine știe, poate chiar complet.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu