O iubire mai mare decât toate legile firii

Cronica romanului Căderea de Paul Țanicui

(Editura Polirom, 2022)

 

Paul Țanicui este o personalitate complexă și complet atipică în peisajul literar românesc contemporan.  A absolvit Facultatea de Film din cadrul UNATC București, dar de-a lungul timpului a fost: vânzător de cărți, marochiner, săpător de fântâni, vânzător de cârnați italienești, topitor de plumb într-un atelier de vitralii, copywriter, producător muzical,  și bineînțeles, regizor și scenarist, dintre producțiile pe care le-a regizat numărându-se: Iagalo (România, 2001), Mousse au chocolat (România - Franța, 2009) și Two Lives (România, 2011). Ca scriitor a publicat: Trăind pe credit (reality-book, Brumar, 2012), Quimera (roman, Humanitas, 2015), Contre-jour (roman, Curtea Veche Publishing, 2018), Cealaltă inimă (poezie, ArtHalle & Humanitas, 2016 - cu cinci gravuri de Ciprian Mureșan), Inima de cealaltă parte (poezie, Paralela 45, 2019), Comedia țiganilor (album biografic dedicat faimosului Taraf de Haidouks, Curtea Veche Publishing, 2019) și Căderea (roman, Polirom, 2022). Asupra acestuia din urmă mă voi apleca și eu în cele ce urmează.

Voi începe prin a spune că romanul Căderea este unul atipic și din câte cunosc eu, unic în peisajul literar românesc contemporan, și vom vedea în curând și de ce consider acest lucru.

Primul înveliș al poveștii, sau dacă vreți, expoziția, trece drept unul destul de uzitat: Martin Plant, un regizor american, vine să toarne o producție cinematografică în România, în zona Transilvaniei. Aici o cunoaște pe Ana-Maria Iacob, scenografa cu care trebuie să facă echipă. Se îndrăgostesc reciproc și, pe repede-înainte are loc nunta, la Brașov, într-un cadru destul de restrâns. Pentru că timpul și profesionalismul îi presează, luna de miere este redusă la doar două săptămâni în care cei doi tineri însurăței urmează să colinde colinele transilvane. Până aici nimic nou, nimic ieșit din comun. Numai că, în cea de-a treia zi a sejurului, Ana-Maria dispare efectiv, ca și cum ar fi înghițit-o pământul sau vreun portal spre o altă dimensiune. Se fac tot felul de cercetări, este căutată prin toate râpele, dar degeaba. Martin este anchetat de poliție, fiind principalul suspect, dar nu i se poate stabili nicio vină. Familia fetei, îndurerată, dar și resemnată, îl roagă să se întoarcă în America și să își continue viața. Numai că el nu renunță la căutări, ci le transferă pe un alt plan.

Mai exact, primind de la tatăl fetei jurnalul acesteia, Martin decide să îl citească din scoarță-n scoarță sperând să afle detalii neștiute despre soția sa dispărută. Și într-adevăr descoperă faptul că aceasta era pasionată de mistica iudaică și că avea „comunicări” cu îngerii menționați în Tora, Cabala sau Talmud. Un astfel de înger îi desenează în vis planul unei case, de fapt un Templu al lui Solomon, la scară redusă, (probabil cam în aceeași manieră în care Iulia Hașdeu îi dictează tatăului său planul pentru castelul de la Câmpina). Martin are o revelație și înțelege că trebuie să construiască acest edificiu chiar pe locul în care soția sa a dispărut, fiind convins că în momentul în care construcția va fi gata, soția lui va reapărea în această dimeniune și vor fi din nou împreună și fizic (căci sufletește o simpte mereu alături).

Pentru a nu vă răpi bucuria lecturii și a descoperirii deznodământului, voi trece sub tăcere atât obstacolele pe care le-a avut de înfruntat pentru a-și duce la bun sfârșit acest proiect ambițios și pentru unii chiar nebunesc, cât și rezultatul eforturilor sale aproape supraomenești. Voi spune doar că a fost rând pe rând, păcălit, atacat și tâlhărit, sedus, agasat de autorități și suspectat de satanism de către localnicii habotnici, în frunte cu preotul satului, care nu vedeau cu ochi buni construirea unui edificiu fără o finalitate clară și logică. De altfel, sub acest aspect, avem de-a face cu o radiografie cruntă dar sinceră a societății românești de astăzi: lipsa totală de scrupule în fața unei victime sigure și tendința de a demoniza tot ceea ce nu înțelegem.

Dar să revenim la tema centrală a romanului lui Paul Țanicui și să vă spun de ce consider eu că este unic în peisajul literar românesc: cu siguranță nu am în vedere relația de dragoste propriu-zisă dintre un american și o româncă (e plină literatura, inclusiv cea românească, de relații interetnice), nici dispariția subită a eroinei (vezi romanul Dispariția de Cosmin Perța, în care dispare un sat întreg) și nici măcar infuzia de elemente din mistica iudaică (acestea regăsindu-se și în volumul de proză, În punctul lui rebbe G. de Dan Alexa), deși Paul Țanicui nu apelează gratuit la acestea, precum Dan Alexa, ci construiește o bună parte din intrigă pornind chiar de la idei mistice evreiești; ci însăși ideea că o persoană dispărută pur și simplu din lumea aceasta, văzută, a trecut într-o altă dimensiune, cu care nu se poate comunica decât prin intermediul vibrațiilor înalte, dintre care cea mai puternică este, fără îndoială, iubirea, că nu doar prin moarte se poate trece într-o altă lume și mai ales că dragostea adevărată trece și peste moarte dar și peste aceste categorii aristotelice de tip material/imaterial, văzut/nevăzut: „E frumos și e liniște pe culme în lumina dimineții. Un abur viu plutește deasupra pământului, sevă din seva ierbii în toată splendoarea ei neîntinată de picior de om. Aerul e curat ca o cămașă albă de nuntă, asemenea celei pe care Martin o îmbracă acum, calm, fără grabă, adie vânt proaspăt și răcoros dinspre munte cu toate miresmele lui neștiute. Primesc ce mi-a fost dat. N-am fost nicicând mai fericit, am înfruntat greul cu tărie și curaj. Dragostea ce ți-o port vine de dincolo de timp și ea se va desfășura în frumusețe și în har, nici un fir de îndoială nu se va strecura între mine și tine. E voia noastră și nimeni și nimic n-o va putea clinti”.

Așadar, Căderea de Paul Țanicui este un roman de dragoste atipic, în care iubirea își dă mâna cu misterul și cu mistica pentru a oferi cititorilor o poveste de neuitat dar și un subiect foarte puternic de pus în războiul de țesut idei al minții.