I se spune Doggy dar nu este un câine

Cronica nuvelei Doggy de Maria Pilchin

(Editura Arc, 2023)

 

Maria Pilchin (născută în 1982, în satul Răuțel, raionul Fălești, Republica Moldova) este poetă, critic literar, realizator TV și promotor cultural. Este autoarea volumelor de poeme, Zarathustra e femeie (Cartea Românească, 2018), Poeme pentru Ivan Gogh (Paralela 45, 2015), Tu ești rusul cel bun (Prut Internațional, 2021), a volumelor de critică și eseuri literare, Poezie, eros și putere (Prut Internațional, 2018), Realități poetice în zigzag (Junimea, 2017), Praguri critice (TipoMoldova, 2013),   De mână cu Marele Joker. Eseuri literare (Prut Internațional, 2013), precum și al volumului de interviuri, Ștefan cel Mare 148. Diagonale (Biblioteca Municipală „B. P. Hașdeu”, 2021). Cea mai recentă apariție editorială a Mariei Pilchin este nuvela pentru copii (și nu numai), Doggy, apărută la editura Arc din Chișinău, în anul 2023. Asupra acesteia din urmă mă voi apleca și eu în cele ce urmează.

Dintru început aș spune că, deși încă de pe copertă suntem avertizați că avem de a face cu o poveste adresată copiiilor de peste 10 ani, eu sunt de părere că această cărțulie ar trebui să fie citită în egală măsură și de către cititorii adulți și în special de către părinții plecați la muncă în străinătate în speranța că vor oferi un viitor mai bun copiiilor lor, pierzând din vedere faptul că riscul de a le distruge prezentul este mult mai mare decât. Și aceasta deoarece avem de a face aici chiar cu o astfel de situație.

Personajul principal al cărții este Andrei Mătăsaru, inițial în ipostaza de elev în clasa a IV-a, într-o școală din Republica Moldova, a cărui familie este cel puțin una toxică, cu un tată complet absent, care nu își asumă multă vreme paternitatea, dar pe care fiul îl consideră un erou și îl tot așteaptă să se întoarcă, și o mamă plecată la muncă în Italia și considerată inclusiv de către mama ei o „tearfă”, cuvânt ce denotă nimic altceva decât o femeie de moravuri ușoare, mai pe românește o curvă (de altfel și fonetic, tearfă este foarte apropiat de târfă), iar el, rămas aproape orfan, este pasat de la bunică la o mătușă care numai grija lui nu pare să o aibă.

Cu toate acestea, el își găsește alinarea în cărți și în școală în general, devenind foarte atașat de învățătoarea sa, cu toate că inițial și aceasta îi aplica dese corecții corporale sau doar verbale, de la aceasta trăgându-i-se inclusiv porecla de Doggy, pentru care a urât-o mult timp, dar pe care a și iertat-o într-un moment de cumpănă în care aceasta s-a purtat foarte frumos cu el:

„Am urât-o mult pe Doamna. De Ziua Profesorului, când copiii i-au adus cadouri, i-am luat o ciocolată din sertar. Avea mai multe și mi se făcuse o poftă nebună de dulce. M-a pârât Tamara. Și Doamna a urlat:

- Pui de cățea, să nu mai pui laba la mine pe birou!

M-am întrebat de ce m-a făcut cățeluș. Semăn eu oare cu un cuțulaș? Cred că da, cu cel tărcat de la noi de la țară, acolo unde am stat cu mama, peste drum de casa bunicilor.

Pui de cățea. După asta toți copiii mi-au zis Doggy. Am urât-o pe Doamna. De la ea mi s-a tras porecla asta câinească”.

Latinii au lansat dictonul „Nomen est omen”, care vrea să sugereze faptul că numele spune ceva despre destunul omului sau mai curând determină în timp destinul celui care îl poartă. În cazul lui Andrei Mătăsaru se pare că dictonul latin a funcționat inclusiv cu porecla, astfel încât, Doggy, deși a primit acest „nume” ca o jignire, a devenit la maturitate medic veterinar, și nu oriunde, ci în Regatul Unit al Marii Britanii.

Dar dincolo de povestea în sine, de altfel foarte bine construită și chiar mai credibilă decât cea din romanul lui Savatie Baștovoi, Învățăturile unei prostituate bătrâne către fiul ei handicapat, care tratează în principiu aceea temă a mamei plecate în străinătate pentru a face rost de bani, lăsându-și copilul mai degrabă în voia Domnului decât a unor oameni de bine, Maria Pilchin ne oferă spre dezbatere o serie de întrebări, mai mult sau mai puțin clișeic spus, existențiale și totodată o serie de răspunsuri care pot funcționa foarte bine ca mici pastile motivaționale.

De exemplu, o primă întrebare ar fi: de ce inclusiv bunica o consideră „tearfă” pe mama lui Andrei, cum de propria ei mamă îi pune această etichetă nedreaptă fără să caute mai degrabă să o înțeleagă și pe cât posibil să o ajute, măcar prin a o apăra în fața „gurii lumii”?; cum se face că Andrei, deși nu își cunoaște tatăl, are tendința de a crede despre acesta că este un erou plecat să salveze restul lumii după care va veni să îl salveze și pe el?.

Iar ca răspunsuri, aș dori să scot în evidență faptul că, deși toate condițiile au fost cât se poate de vitrege, Andrei sau Doggy, căci de la un punct își asumă și porecla cu mare drag, a reușit să își depășească condiția și să devină un om important, practicând o meserie care îi și este foarte dragă, altfel spus, și-a realizat viața; și totodoată aș mai vrea să atrag atenția asupra faptului că acesta îi iartă pe toți cei care l-au rănit sau dezamăgit de-a lungul vieții, inclusiv pe tatăl despre care află destul de târziu că numai erou de poveste nu era. De altfel, adevăratul erou este chiar el.

În încheiere aș vrea doar să întăresc ideea că Doggy este o poveste pentru toate vârstele, o poveste din care avem cu toții câte ceva de învățat și nu în ultimul rând să propun ca Doggy să intre fie în manualele de limba română, fie în lista de lecturi suplimentare pentru școală, pentru că toți copiii ar trebui să îl pună pe Doggy alături de  Batman, Superman sau Spiderman, adică pe lista eroilor care salvează omenirea.