Teologia, între fenomenologie și poezie

Cronica volumului de eseuri, Fereastra din piatră de Mircea L. Nincu

(Editura Aius, 2023)

 

Mircea L. Nincu (născut în 1972) a absolvit Facultatea de Teologie a Universității din Craiova și este doctor în fenomenologie religioasă. Este preot paroh la Parohia Sf. Ierarh Petru Movilă și Sf. Cuvioasă Parascheva și din anul 2017, membru al Central and Eastern Association of Mission Studies (CEEAMS) din Osijek, Croația. Este de asemenea și poet, publicând nu mai puțin de șase volume de versuri: Rugăciunea fântânarului singur (Mitropolia Olteniei, 2004), Lutierul și mandolina (Rovimed, 2014), Între coloane (PIM, 2017), Gadara (PIM, 2018), Piatra din mijloc (MJM, 2019) și Noaptea inorogului (MJM, 2021).  Pe lângă acestea, părintele Mircea L. Nincu a publicat în anul 2023, la editura Aius din Craiova și un volum de eseuri de fenomenologie religioasă, intitulat Fereastra din piatră, cu o prefață de Petrișor Militaru. Asupra acestui din urmă volum mă voi apleca și eu în cele ce urmează.

Dintru început aș vrea să recunosc faptul că, teolog fiind la rânul meu, nu eram familiar cu disciplina aceasta a fenomenologiei religioase. Și chiar mă întrebam, văzând C.V.-ul părintelui, cu ce se ocupă această za de legătură dintre teologie și filosofie. Dar ne lămurește părintele foarte eficient într-unul dintre primele eseuri din acest volum: „fenomenologia religioasă se folosește de rațiune pentru a exprima ceea ce mintea înțelege intuitiv și imaginativ despre structura realității. Simțurile, care fac ca omul să se raporteze la sine și la celălalt fără a aștepta explicații logice sunt în cadrul experienței religioase căi de cunoaștere transcedentală și fac posibilă raportarea omului la sacru fără a fi necesară o cunoaștere prealabilă a acestuia”. Așadar, fenomenologia religioasă este cea care îi ajută pe cei ce își refuză întâlnirea cu sacrul pe cale intuitivă, să o realizeze pe cale gnoseologică, adică prin intermediul rațiunii, care face ca absolut orice formă de cunoaștere să capete un caracter științific. Este, dacă vreți, forma prin care celebra zicală pseudo-creștină, „crede și nu cerceta”, care oricum nu apare nicăieri în cărțile sfinte, este efectiv scoasă din scenă.   

Dar pentru că părintele nu este doar teolog și nici doar filosof, ci este și poet, nu putea să nu ne facă o și o prezentare poetică a științei în care a ajuns să exceleze. Astfel, în eseul ce dă și numele volumului, Fereastra din piatră, sfinția sa realizează o descriere plasticizată a fenomenologiei religioase folosindu-se atât de filosofie, prin abordarea mitului platonician al peșterii, cât și de teologie, prin centrarea discursului pe binomul simbolic piatră (Petru, simbolul îndârjirii) - lumină (Hristos, Lumina lunii), îmbrăcând totodată totul în poezie, prin recurgerea la o metaforă continuă pentru a exprima efortul de a descoperi lumina revelației divine prin intermediul rațiunii, care este, în fond, tot de la Dumnezeu, fiind unul dintre cele trei elemente ale chipului lui Dumnezeu sădit în chip ontologic în ființa umană, alături de libertate și sentiment: „fereastra din peștera noastră prin care ți-am promis să privești cerul am construit-o lovind în peretele de piatră până am dat de lumină. fiecare piatră pe care am rupt-o din stâncă a prins formă pentru că am lovit sinergic în perete. a trebuit să sap astfel pentru a ajunge la această lumină, pentru a descoperi, pentru a vedea, dar mai ales pentru a te face pe tine să crezi că dincolo de munte este, există și altceva. fiecare bucată de piatră pe care am desprins-o din stânca muntelui a devenit la rândul ei un alt munte pentru toți aceia care au căutat să deschidă ferestre în ferestrele pe care eu deja le-am deschis. de aceea acum știu că în fiecare gol al peretelui din stânca muntelui este o fereastră pentru că în fiecare bucată de piatră pe care am îndepărtat-o, înainte de a fi acel gol, eu am văzut deja fereastra pe care o purtam în gând, pe care visam să o deschid”.    

De bună seamă că discursul părintelui Mircea L. Nincu nu este nici pe departe unul facil, accesibil tuturor oamenilor. El se adresează în primul rând confraților săi teologi, pe care ar vrea să îi scuture puțin din amorțirea lor în limbajul strict teologic, dogmatic, scolastic, și să îi invite la o reanalizare a mesajului christic, la o resimțire a revelației divine naturale: „ca atare, ceea ce propun aici, este decriptarea mesajului creștin în esența lui teologică. este o solicitare care cere, în primul rând teologilor, să își depășească propriul limbaj și totodată să și-l păstreze în codul revelației pe care o propovăduiește Hristos. în acest sens, cred că aici se află răspunsul a ceea ce pot face teologii, anume să iasă din conservatorismul istoric și să devină propovăduitori în sens eshatologic. este necesar, așadar, să reînceapă prin a revalorifica crucea ca semn și simbol, adică să aprofundeze în suferința îmbrățișării pe care a propus-o lumii prin moartea și învierea Sa Hristos-Dumnezeu și să o reaprindă nu doar ca foc, ca lumină, ca rug de jertfă sau ca iubire transformatoare prin vedere și cunoaștere a absolutului divin, ci în totala ei dimensiune ontologică”.

Însă, pentru a preîntâmpina un posib refuz total al cuiva de a citi această carte aparent inaccesibilă, părintele are grijă să strecoare și mici pastile 100% poetice: „lumina este primul copil plecat din casa părintelui, copil care speră că va părăsi cât mai curând singurătatea pustiului mohorât și vechi al casei învechite și va afla o țară a ei. trecerea ei este un țipăt, un geamăt, o zvârcolire teribilă și oribilă, care nu poate fi împărtășită în niciun fel pe deplin, ci poate fi exprimat numai împărtășind sentimentele ca pasiuni care, deși supărătoare, exprimă ceva vehement, caracteristic luminii”.

Așadar, părintele poet Mircea L. Nincu, ne propune o teologie deloc nouă, căci în teologie nu e loc de noutate în conținutul ei intrinsec, dar totuși înnoitoare, și prin afluxul de poezie, înrouritoare, care să reîmbrace discursul teologic actual într-o haină nouă, mai scrobită, mai demnă și în final mai luminoasă, mai aducătoare de lumină și de speranță. Să sperăm că această carte își va realiza menirea ajungând în mâinile și mai ales în mințile și sufletele cât mai multor preoți și teologi români și nu numai.