Ce a fost mai întâi? Poezia sau muzica?

Cronică la volumul Fluture pe perdea de Alexandru Andrieș,

antologie alcătuită de Florin Hălălău

(Editura Paralela 45, 2023)

 

Voi începe această cronică cumva atipic, dar când intri în atmosfera lui Andrieș, parcă nici nu poți altminteri, căci te prinde așa, în vârtejul lui și nu ai cum să mai pricepi din prima care este ușa potrivită pentru a intră corect în problemă. Așadar, pentru că am încheiat lectura acestei antologii alcătuite de Florin Hălălău cu secțiunea de Exe-jazz-e pe mai multe voci, în care mai multe voci ale culturii române contemporane, prieteni, cunoscuți și colaboratori ai lui Andrieș vorbesc foarte frumos despre acesta sau despre relația pe care au avut-o de-a lungul timpului cu muzica lui Andrieș, aș vrea să încep și eu printr-o intervenție de gen. Așadar, musai să spun și eu că am trăit momente memorabile pe melodia 17 ani, într-o vreme în care aveam deja 18, dar asta conta cel mai puțin, pentru că alături de mine era fata pe care o iubeam pe atunci. Și o iubeam de la 17, deci cumva avea sens să mă bucur de piesă :) Apoi Andrieș a fost o prezență constantă în preferințele mele muzicale, ascultând pe repeat, Ochii tăi, Un alt dicționar, Nimic nu te mai poate schimba, Cea mai frumoasă zi, Ca nisipul femeile sunt precum și albumul cu melodii de iarnă, pe care pot spune că l-am învățat integral pe de rost. Trebuie să recunosc, prin prisma faptului că m-am născut ceva mai târziu, nu am simțit niciun fior legat de piesele reacționare ale lui Andrieș, doar m-am amuzat copios când am descoperit Dragula Blues și La Telejurnal. Dar cam la fel de tare cât am râs și pe Femeile sunt autobuze sau Îmi place Tamara :)

Acum că mi-am spus și eu of-ul, să iau antologia asta de la început, de la secțiunea de poezie. Și aici voi relua întrebarea pe care am pus-o și în titlul acestei cronici: Ce a fost mai întâi? Poezia sau muzica?. Teoretic, am fi tentați să spunem că muzica. Pentru că toți l-am cunoscut pe Alexandru Andrieș ca muzician, cu timbrul său unic, cu sound-ul lui unic, cu ironia lui fină, cu declarațiile de dragoste numai bune să suspini pe ele și așa mai departe. Dar, citind antologia aceasta alcătuită de Florin Hălălău (care a făcut și o muncă titanică, selectând de pe fiecare album, în ordine cronologică, cele mai bune texte), vedem clar ca lumina zilei că Andrieș a fost și este mai întâi de toate poet. Că înainte de a fi muzica, au fost aceste poezii minunate. Cel mai bine ne dăm seama de asta în cazul acelor poezii pe care nu ni le amintim sau pur și simplu nu le știm și în varianta lor cântată. Cel puțin pentru mine, care sunt fan Andrieș după anii 2000, pot spune că această „speculă” a funcționat de minune. Spre exemplu, nu am auzit niciodată cântate versurile următoare: „Întâi a fost vreme rea,/ Era noros și vânt bătea/ Și, desigur, ploua./ Asfaltul ud era lucios/ Și-n el se reflecta, frumos,/ Imaginea ta./ Cred că ai așteptat destul,/ Ea va veni, ea va veni// A doua oară s-a-ntâmplat/ Pe timp frumos, dar ce folos!/ Tot în zadar./ Mult mai târziu, la telefon,/ Ai auzit-o, dar ce ton/ Și ce vocabular!/ Cred c-ai așteptat destul,/ Ea va veni, ea va veni!// A treia oară a venit,/ Dar chiar atunci erai grăbit,/ Dacă ai fi putut ști!/ Acuma stai și-aștepți din nou/ Venirea ei, ca un cadou/ Pentru tine ar fi./ Cred că ai așteptat destul,/ Ea va veni, ea va veni!”; „Nu-mi spune că mîine/ Vei fi tot frumoasă,/ Nu-mi spune că mîine/ La fel mă vei iubi/ Am cărți de la tine/ Ascunse prin casă/ Și mîine-i departe./ Nu-mi spune că noaptea/ Visezi doar la mine,/ Visează frumos,/ Cel puțin așa aș vrea eu!/ Vorbesc despre noi/ Vecini și vecine/ Și mîine-i departe/ Și mîine departe/ Și azi prea puțin./ E mîine departe”. Dar ce poezii, nu? Bineînțeles, mai sunt și multe altele, dar nu aș fi putut reproduce aici jumătate de carte, deși toate sunt minunate!

Și ca să nu ziceți că fac aici complimente gratuite, o să și argumentez. Ceea ce îmi place cel mai mult la poezia lui Alexandru Andrieș și ceea ce consider că este nota sa proprie și recognoscibilă este combinația dintre simplitate, candoare și emoție, precum și aplecarea spre lucrurile sau făpturile mici, aparent nesemnificative, dar care fac într-adevăr diferența. Aș zice chiar că poeziile lui îmi amintesc de Elegii pentru ființe mici a lui Eugen Ionescu (pe care am recitit-o de curând și pe care o recomand cu mare drag).

Secțiunea de poezie din această antologie este completată mai întâi de un interviu foarte reușit luat de același Florin Hălălău aceluiași Alexandru Andrieș, în care descoperim un Andrieș în primul rând foarte uman, foarte degajat, lipsit de orice fel de „fițe”, ba uneori chiar ludic, dar totodată și foarte lucid, amendând în continuare tarele politice și sociale, caracteristică care de altfel l-a și definit întreaga sa viață; apoi de o serie de eseuri  grupate sub denumirea de Exe-jazz-e pe mai multe voci, în care o samă de artiști și oameni de cultură români deapănă amintiri cu și despre Andrieș sau pur și simplu vorbesc despre cum le-a influențat viața muzica acestuia. Înainte de a înșirui aici numele tuturor semnatarilor, cum este frumos, vreau să spun că, citind aceste eseuri mi-am dat seama că, poate și mai înainte de a fi poet, Andrieș a știut să fie om și prieten, pentru că altfel nu s-ar fi strâns atâtea texte de suflet, semnate de: Andrei Crăciun, Mircea Ignat, Gelu Diaconu, Petru Andriesei, Paul Cernat, Florin Dumitrescu, Lucian Boariu, Ștefania Mihalache, Ioana Palicica, Octavian Soviany, Sergiu Mitrofan, Ada Milea, Valentin Butnaru, Iulia Georgeta Popescu, Valentin Protopopescu, Irina Georgescu-Groza, Dan Amariei (OCS), Florian Lungu, Dan Mircea Cipariu, Berti Barbera, Victor Panfilov, Bogdan Crețu, Doru Ionescu, Corina Bernic-Heiberger, Robert Șerban, Răzvan Țupa, pr. Daniil Iacșa, Cristina Bogdan, Mugur Grosu, Monica Tonea, Sorin Antohi, Laurențiu Midvichi și Cătălina Bălan.

În final, nu voi spune că avem de a face cu o carte minunată, căci am sugerat asta deja mai sus, ci voi spune doar că avem de a face cu o carte necesară, o carte ce trebuia să apară. Așa că îl felicit din suflet pe Florin Hălălău atât pentru idee cât mai ales pentru munca pe care a depus-o să ducă ideea aceasta la bun sfârșit. Și într-adevăr, a dus-o la un bun sfârșit pentru că volumul antologic arată foarte bine inclusiv ca obiect, fiind o bijuterie inclusiv din punct de vedere grafic.

 

Alexandru Andrieș (născut în 1954, la Brașov) a debutat muzical în Club A, în anul 1974, pe când era student la Arhitectură, pe care a absolvit-o în 1980 (și unde a fost și profesor universitar până în urmă cu doi ani). În 1979 a cântat pentru prima oară pe o scenă, la Festivalul de Jazz & Rock de la Brașov, împreună cu trupa Basorelief. În 1984, la Electrecord, i-a apărut primul album, Interioare. I-au urmat zeci de albume, pe diferite suporturi, în pas cu vremurile: LP-uri, single-uri, casete audio și video, CD-uri sau DVD-uri. Antologia de față este prima colecție reprezentativă a poeziei lui Alexandru Andrieș