Cronica volumului de poezie experimentală Straturi de Ghe Adacor
(Editura frACTalia, 2018)
Ghe Adacor (a.k.a Marian Neguțu) s-a născut la Ploiești în 1988. A absolvit facultatea de Litere și Științe. Specializarea română-engleză, precum și programul de masterat Studii Culturale, ambele în cadrul Universității Petrol-Gaze din Ploiești. A publicat poezie și proză în reviste din țară dar și din străinătate. În 2013 a fondat revista on-line R.O.C.A.D.A., din care au apărut șapte numere. Este de asemenea artist vizual, expunând în țară și în străinătate lucrări de artă atât tradițională cât și digitală. A creat, împreună cu poetul Vlad Mușat, platforma culturală online Haimanale Literare, de care se ocupă și în prezent. Debutează editorial în anul 2018 pe două paliere literare simultan: cu volumul pentru copii Sfredeluș, porcul zburător, pe care l-a și ilustrat (editura Sonia), semnat cu numele real, Marian Neguțu, și cu volumul de poezie experimentală, Straturi, apărut la editura frACTalia, semnat cu pseudonimul Ghe Adacor (pseudonim despre care mi-a mărturisit că nu îl va mai folosi pe viitor). Asupra acestuia din urmă mă voi apleca și eu în cele ce urmează.
Ghe Adacor (îi vom spune totuși așa, aici, de vreme ce cartea a fost semnată cu acest pseudonim) își începe volumul cu un manifest inedit, atât prin temă, cât și prin limbaj, intitulat: Manifest pentru Proteus sau Despre poezia straturilor. În acesta, poetul se revoltă dintru început împotriva poeziei exclusiv subiectrivă, deși îi înțelege geneza și intenția, aceea de a opune subiectivul, ca unică realitate obiectivă, unui obiectiv confuz și confuzant. Acestei poezii îi opene la rândul său o poezie a straturilor limbajului, care să fie mereu actuală, mereu la pas cu mersul lumii. Iar dacă lumea are tendința de a se digitaliza, e cazul ca și poezia să devină cumva digitală, adică să mizeze exclusiv pe limbaj și pe imaginar, îmbinate în formule care să pună mintea cititorului la treabă. După părerea mea, chintesența acestui manifest este surprinsă în următorul fragment: „Versurile nu sunt pentru dincolo, sunt pentru userul de acum și aici, care gândește cu ele, nu prin ele. Așadar, experiența este înlocuită de compresie, straturile se suprapun în unități pregătite pentru generare. Știu că sună străin de poezie pentru unii, dar asta nu presupune renunțarea la anumite tehnici și teme. Ba din contră, noua poezie permite orice, dar sub conștiința compresiei. De asta am așezat acest manifest sub semnul lui Proteus, pentru că poezia poate avea orice formă și mod de a fi, dar nu va vorbi până nu e prinsă, ceea ce presupune căutare și acceptare. Poezie care să emane inteligență, nu să cerșească empatie”.
Deși redactat într-un limbaj voit sofisticat, manifestul lui Ghe Adacor vrea să spună un lucru foarte simplu: poezia să fie una inteligentă, care să suresciteze inteligența cititorului. Să nu i se mai dea acestuia totul pe tavă, mură în gură, cum spune vorba românească, ci să îl incite să gândească. Iar pentru aceasta este nevoie de o poezie a straturilor, în care să existe referințe istorice, literare, artistice, muzicale, religioase, dispuse într-o manieră cât mai firească, pentru crearea unei atmosfere poetice, dar care să invite totuși cititorul la reflecție și la căutarea analogiilor care se impun pentru înțelegerea deplină a textului poetic. Iar un prim exemplu în acest sens este chiar poezia cu care se deschide propriu-zis volumul: „istoria a murit a zis Fukuyama/ ba nu a răspuns Fukushima/ luând-o prea personal// în timpul ăsta râsul este ca în timpul celălalt/ crimele astea sunt precum crimele celelalte/ și o frunză cade pe pământ la fel cum o făceau/ frunzele/ de acum o sută de ani// doar noi aici/ fiecare propoziție/ aduce lângă noi vorbitori pe care nu îi/ cunoaștem// ce doriți?/ specialitatea casei e tava// 53 Te iubesc/ 54 Întoarcerea la Brideshead/ 55 Tigrii zăpezii// scaunul/ nu știe gramatică/ istorie/ religie/ pacea fie cu el”.
Iar pentru cei care din cele spuse/scrise până acum au înțeles eventual că poezia propusă de Ghe Adacor ar fi împotriva sentimentelor, pentru a le demonstra că se înșeală, voi reda în cele ce urmează o poezie în care apare și tema iubirii și care chiar emană emoție, dar care nu face nicidecum rabat de la cele enunțate în manifest: „cel mai bun vânător nu calcă pe ramurile/ căzute/ el se confundă cu ceața când ucide niciun/ minus nu apare/ în lume/ cerul e bătut/ iadul e afânat/ să crești mare și dulce// nu uita/ că iubirea/ nu are filet// nimic senzual în dezlipirea buzelor/ cuvintele te aruncă în lume și/ lumea te aruncă în cuvinte/ nu există Federer/ sfinte calorifer! e an bisect și lipirea pingelelor// să fiu serios totul e zăvorât/ proorocii se tem de uitare viața este o stare de/ fapt/ iar acum cu nasul înfundat de fraze de aer mă/ recomand ca singurul urmaș legitim al limbii/ tale”.
În finalul acestei scurte cronici, voi face eu rabat de la primul deziderat al manifestului lui Ghe Adacor și voi fi puțin subiectiv, inclusiv sub raport afectiv. Sper însă să fiu iertat. Așadar, voi spune doar că îmi pare foarte rău și simt o mare revoltă pentru că, deși această carte a apărut în anul 2018, eu am intrat în posesia ei abia în anul 2023. Dar mâhnirea mea este și mai mare pentru că a trecut complet neobservată în peisajul literar al acelui an, 2018, și chiar al următorilor. Așa se întâmplă însă când promovarea din partea instanțelor abilitate este sublimă, dar lipsește cu desăvârșire și când bunul simț excesiv te împiedică să te auto-promovezi excesiv. Însă, mă bucur că acum o am în bibliotecă, am citit-o, m-am edificat cu privire la poezia straturilor, sau a poeziei de limbaj, cum îmi place mie să-i spun. Și știu că mă voi întoarce la acest mic volum, ori de câte ori voi simți nevoia să îmi reînoiesc limbajul poetic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu