Atât în cer cât și pe pământ

 Cronica volumului de poezie Nervul metaforei de Adelina Labic - Lungu

(Editura Pontos, Chișinău, 2022)

 

Adelina Labic-Lungu s-a născut în anul 1976, în Republica Moldova, raionul Călărași, satul Meleșeni. A debutat în anul 2018 în revista Rotonda Valahă, cu un grupaj de poezii. În anul 2019 debutează editorial cu volumul de poezie, Pe aripile timpului, apărut la editura Pontos. Urmează volumele: Semințe de Cer (povestiri pentru copii, editura Epigraf, 2020), Nervul metaforei (poezie, editura Betta, 2021, reeditare editura Pontos, 2022) și Într-un cuib de rândunici (poezii pentru copii, editura Bestseller, 2023). În cele ce urmează mă voi apleca asupra volumului Nervul metaforei, ediția a II-a, revăzută și completată, apărut la editura Pontos din Chișinău.

Volumul debutează cu o poezie aparent pentru copii, dar care se dovedește totuși a fi pentru adulți, în care se simte din plin candoarea și aplecarea spre inocență a poetei, o poezie ce trimite cumva la clasica poveste a Micului Prinț, care este de altfel și fanionul literaturii ce face legătura între copii și adulți: „Alergând printre aripi de albină,/ doi copii/ văzură o planetă mică,/ cât un măr să se coacă,/ albă ca un lapte de pasăre,/ firavă ca o întâmplare./ Şi-au smuls gleznele/ din pieptul lanului de grâu,/ şi s-au lipit de pulberea galbenă/ din palmele vântului./ În acea clipă se împiedicară/ de un cerc al Sărutului/ şi intrară pe orbita acestuia,/ ce se învârtea în jurul planetei mici./ Erau mai tineri decât ei înşişi/ şi abia de înţelegeau/ Legea atracţiei universale./ Suspendaţi, se tot roteau/ în jurul aceleiaşi ore,/ nu se ştie cât timp,/ nimeni nu îl măsurase de o veşnicie,/ până simţiră/ febrilitatea globului vechi,/ ce urca ca o săgeată,/ apoi luneca şerpuitor înapoi,/ pe firea lor de nectar,/ pe buzele lor din/ maluri de codru”.

Curând însă, cititorul va descoperi și alte valențe ale poetei, volumul dovedindu-se unul foarte complex din punct de vedere al temelor abordate și al tonului folosit.

De exemplu, vom descoperi o Adelina Labic atașată valorilor perene cum ar fi dorul de glia strămoșească dar și tinderea spre întâlnirea cu divinitatea, pe care le expune într-o manieră apropiată rugăciunii sau discursului mistic: „Pe cerul cu o mie de pridvoare,/ În templul unui singur Dumnezeu,/ Îşi poartă cocostârcii iar cărare/ Spre primăvara cea din satul meu.// Din depărtate zări, de printre aştri,/ Torenţiale stoluri se desprind./ Atâţia cocostârci cu ochi albaştri/ Nu am văzut de când sunt pe pământ!// Înveşnicită-n liniştea-i senină,/ Îşi zice-n gând, clopotniţa de lemn:/ – Cât m-am rugat acasă să revină.../ Copiii mei, cu zborul lor cel demn!// În satul mic e mare doar tăcerea,/ Şi singur dorul, veşnic cireşar,/ Tot scutură din floare-n floare mierea,/ În cuibul din cireșul cel amar”; dar și o Adelina Labic având un puternic simț civic, amendând erorile din administrația Chișinăului, orașul său adoptiv, pe un ton ușor ironic, dar totodată ferm și mustrător: „Hai să facem o mică plimbare/ prin oraşul cu o mie de băltoace,/ cu balcoane ieşite din decolteul blocurilor,/ cu lumini oarbe/ şi copii sughiţând din afişe,/ cu femei elegante,/ purtând sacoşe, genţi şi rucsacuri în spate,/ de parcă ar duce povara înafara sufletului.// O mică plimbare prin bucla serii,/ în oraşul, în care am avut neşansa să fim,/ în care unul îşi (re)defineşte/ Libertatea, decorând un perete/ şi ridică alţi trei, patru, cinci,/ să se apere de frici,/ iar frici sunt atât de multe/ în acest oraş-plancton,/ cu mai multe sfredele,/ decât suflete vii, frici, ce trăiesc/ în alte sute şi mii de frici.// Dar hai, să facem totuşi/ o mică plimbare printre/ sutele de pereţi mici şi mari/ şi să trecem prin ei,/ ca prin nectarul de tei, împietrit în aer,/ până vom ajunge/ la o bancă abia vopsită/ să lipim pe pereţii dintre noi un sărut”.

De altfel, implicarea socială se vede și din sentimentul patriotic unionist, pe care poeta nu se sfiește să și-l declare și bineînțeles să și-l asume deplin, afirmându-și, curajoasă, atât dragostea pentru țara - mamă, România: „Jumătate plină, goală jumătate,/ Jumătăţi de Glie arse pe la coate,/ Jumătăţi de Codri, sferturi de copaci/ Gem cu rădăcina în romani şi daci.// Jumătate nouă piatra din Cetate,/ Jumătăţi de sate în singurătate!/ Jumătăţi de case dorm cu mir în gând,/ Iar Traian îşi culcă Valul sub pământ.// Nu se poate dorul înjumătăţi.../ Cerul nu ni-l poate nimeni împărţi!/ Țară mică, Țară... Ce aştepţi, ce vrei?!/ Te-au făcut mai mică tot copiii tăi.// Ți-au închis portiţa, geamul l-au bătut/ Într-un cui prea mare, într-un trup de lut/ Şi-apoi jumătăţi, tot ţi-au scos din hartă/ Şi-ţi întorc nepoţii jumătăţi de soartă...”; cât și disprețul pentru influența nefastă a URSS-ului ce ți-a ținut gheata pe grumazul Basarabiei atâta amar de ani: „Ceaţa atârna cu pieptul într-un măceş/ din care trăgea fructele o bătrână/ aplecată peste geam părea să se ţină/ destul de bine cu genunchii afundaţi/ în lutul pereţilor/ şi cu mâinile căutând fructele roşii/ ca pe nişte mere de aur/ un spin nebănuit i se prinse de pielea/ ce îi atârna din mânecă/ şi îşi pierdu echilibru/ poate pentru o secundă/ noroc de moşul ei/ ce avu gust de o ţigară/ o apucă de capătul fustei verzi/ ca pe o capră ce se rupe din laţ/ fructele se împrăştiară peste parchet/ printre găurile dintre scândurile/ desfigurate aduse din URSS/ bătrâna îşi zise că era sigură/ că măceşul o trase ca un suflet de dincolo/ dar dacă ajung până la iarnă vor bea/ ceai cu vitamina C ochi nevăzut/ trecea prin corpul metalic al ceţii/ până în scânteia de la capătul chibritului/ moşul îşi răsuci ţigara şi tăcu/ în geamul aburit bătea ploaia/ ca un bolnav în poarta spitalului de nebuni”.

Așadar, Adelina Labic - Lungu se dovedește a fi o poetă în adevăratul sens al cuvântului, întrucât știe să fie în egală măsură și sensibilă și bătăioasă, și melancolică și fermă, și copilăroasă și matură. Ea reușește să fie prezentă și în rugăciune și în lume, pe de o parte scrutând transcendentul dar pe de alta rămânând atentă și ancorată și în problemele reale ale societății, ale lumii acesteia trecătoare, dar în care totuși suntem condamnați să trăim. Aștept cu mare interes următoarele sale volume de poezie, mai cu seamă că am sesizat o evoluție netă inclusiv la nivel stilistic între volumul său de debut, Pe aripile timpului și volumul Nervul metaforei, de care tocmai am făcut vorbire.