duminică, 9 iunie 2024

Ploua infernal și noi plângeam, o dată cu actorii, prin mansardă


Cronica spectacolului de teatru 

Acasă, pe cîmpia Armaghedonului - după romanul cu același titlu de Marta Petreu

 


Aseară, 08. 06. 2024, s-a jucat ultima reprezentație a spectacolului, Acasă, pe cîmpia Armaghedonului - după romanul cu același titlu de Marta Petreu, în mansard Muzeului Național al Literaturii Române. În ciuda unei ploi torențiale, de vară, cu tunete și fulgere, care părea că și-a propus tocmai să-i întoarcă pe spectatori din drum, asemenea pe Ana a lui Manole, mansarda MNLR a fost plină, din public nelipsind nici personalități ale vieții culturale românești.

Iar paralela cu balada Meșterului Manole nu a fost nicidecum una întâmplătoare, ci ea merge mai departe. Pentru că, așa cum Ana a fost zidită în edificiul lui Manole, la fel și spectatorii au fost țintuiți în scaune și aș zice chiar în propriile introspecții de forța cu care actorii, Iulia Popescu și Alexandru Pribeagu, au spus povestea Tabitei, un alter-ego al Martei Petreu, pentru că romanul după care s-a făcut dramatizarea, Acasă, pe Cîmpia Armaghedonului, este unul asumat autobiografic. În unele variante ale legendei, după zidire, din sânii Anei a curs lapte; aici, după țintuire, din ochii publicului au curs lacrimi, poate de frustrare, poate de vindecare.



Dar despre ce este vorba în acest roman, respectiv în dramatizarea sa? Despre o temă care, deși foarte comună, rămâne a fi tulburătoare de fiecare dată, atât prin nefirescul ei, precum și prin infinitele variante de manifestare. Este vorba despre relațiile familiale toxice, cu accentul pe relația mamă-fiică. Este vorba despre o fiică, Tabita (nume simbolic cu sonoritate biblică), traumatizată o viață întreagă de o familie total disfuncțională, formată cu forța, așa cum se obișnuia în trecut, în care războiul religios și erotic dintre soți (soțul se „pocăiește”, trecând la Martorii lui Iehova, soția rămâne catolică), se răsfrânge asupra celor trei copii ai lor. Despre o mamă cu reale probleme psihice, care ajunge să-și blesteme atât soțul cât și pe cei trei copii, blesteme care se îndeplinesc până la unul, aducând în familie multă suferință, moarte, durere, frustrare, neputință, psihoză. Despre o fiică care, în ciuda atâtor pătimiri, continuă să își iubească mama, așa cum înțelege ea iubirea. Iar ideea centrală a spectacolului este aceea a nevoii de vindecare a fiicei, care ajunge să facă o formă de terapie inedită vorbind încercând să vorbească foarte mult cu sinele său, să-și pună întrebări existențiale și să caute să-și dea răspunsurile cuvenite, răspunsurile vindecătoare, eliberatoare. 

Din punct de vedere al jocului actoricesc, pot spune că a fost un regal de emoție revărsată de pe scenă în public, de către un joc actoricesc impecabil, cei doi actori jucând totul cu totală dăruire și total profesionalism. Deși rolul Iuliei Popescu, interpreta Tabitei, a fost unul vădit mai solicitant din toate punctele de vedere, rolul lui Alexandru Pribeagu, interpret al vocii interioare a Tabitei, a fost factorul de echilibru, precum și motorul care a pus în mișcare fiecare scenă. 

 Din perspectivă regizorală trebuie spus că a fost un spectacol hibrid, în care jocul tradițional s-a îmbinat cu noile media incluse admirabil în scenă. Au fost jocuri de umbre și proiecții audio-video care au dat spectacolului plus valoare, contribuind din plin la transmiterea mesajului piesei precum și a trăirilor edificatoare.

La final, cei doi actori și implicit întreaga echipă din spatele scenei au fost recompensați de public cu ropote de aplauze care au durat minute în șir. Afară se făcuse senin, dar în mansardă, încă se ploua: cu lacrimi și cu aplauze.



 

Acasă, pe cîmpia Armaghedonului - după romanul cu același titlu de Marta Petreu

Distribuția: Iulia Popescu, Alexandru Pribeagu

Dramatizarea: Mihai Ignat

Scenografia: Maria Nicola

Atmosfera video: Diana Drăgan-Chirilă (editare și videomapping) și Hadrian Gavriluțiu (filmări)

Atmosfera sonoră: Ștefan Nidal

Regia: Andreea Iacob

 


Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu