Wabi Sabi în limba română

Cronica volumului de poeme Aproape nimic sigur de Robert Șerban

(Editura Cartier, 2024)

 

Robert Șerban (născut în 1970) este scriitor și jurnalist, președinte al Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara, redactor al revistei Orizont și realizator al emisiunii Piper pe limbă (TVR Timișoara și TVR 3). A publicat volumele de poezie: Firește că exagerez (Excelsior, 1994), Odyssex (Marineasa, 1996), Cinema la mine-acasă (Cartea Românească, 2006, ediția a II-a, Tracus Arte, 2019), Moartea parafină (Cartea Românească, 2010), Puțin sub linie (Cartea Românească, 2015), Ascuns în transparență (Polirom, 2017, împreună cu artistul vizual Pavel Vereș), Tehnici de camuflaj (Tracus Arte, 2018), Poemul curcubeu – un experiment (Casa de pariuri literare, 2021); precum și volumul de proză scurtă, Oameni în trening (Polirom, 2021). În anul 2022 i-au apărut două antologii de poezie, una în ediție bilingvă, intitulată, Ce rămâne din viață?/ What’s left of life (Brumar), a doua doar în limba română, numită Învederatul (Cartier). Recent, a revenit cu un nou volum de poeme, apărut la editura basarabeană Cartier, în colecția Cartier Rotonda, intitulat foarte sugestiv, se va vedea în continuare de ce, Aproape nimic sigur. Asupra acestui nou volum de poeme mă voi apleca și eu în cele ce urmează.

În cultura japoneză există un concept numit „wabi - sabi”, cu aplicabilitate atât în artă cât și în viață, care spune că, în artă, frumusețea vine din imperfecțiune, din autenticitate și din simplitate. Iar aplicându-se la viață spune că nu calitățile precum puterea, invincibilitatea sau perfecțiunea sunt apreciate, ci mai curând fragilitatea, modestia, vulnerabilitatea. Acest spirit de wabi-sabi, aplicat mai degrabă vieții este prezent și aș spune chiar pregnant în poemele din acest volum al lui Robert Șerban, care începe chiar cu un poem dedicat oamenilor „wabi-sabi”, pe care poetul îi preferă de departe perfecților și potentaților zilei: „îmi plac oamenii cărora le tremură bărbia/ de emoție/ care nu-și găsesc cuvintele și/ încep să transpire căutându-le/ până când li se udă cămașa-n spinare/ până când picurii le ies dintre firele de păr/ le alunecă pe frunte/ pe tâmple pe obraji pe nas/ îmi plac oamenii care se bâlbâie și care/ exasperați de ce aud/ își mușcă buzele de parcă ar vrea să se înghită cu totul/ oamenii care clipesc des-des/ atât de des încât se ridică de la pământ/ și plutesc deasupra celorlalți/ cei care se mișcă de pe un picior pe altul/ în timp ce-și bagă și își scot mâinile în buzunare/ timizii/ blegii/ fâstâciții/ cei care roșesc când văd o muscă verde/ care-și trag nasul din cinci în cinci secunde/ și scormonesc abulici după batistă/ îmi plac cei care privesc în pământ/ ca și cum tocmai și-ar fi pierdut verigheta/ îmi plac mototolii/ credulii/ împleticiții/ cei care se scarpină/ de parcă ar avea acolo un buton/ ce nu face contact/ oricât l-ar apăsa/ îmi plac oamenii care-și vâră capul între umeri/ ca niște transformers ce vor să se predea și n-au cui/ cei plini de ticuri/ cu șlițul descheiat/ cu ciorapii de culori diferite/ cu cravatele pătate/ îmi plac cei care dau mărunt din buze/ de parcă ar repeta/ cea mai importantă rugăciune a vieții lor/ îmi plac întârziații/ sfioșii/ naivii/ nătăfleții/ a lor va fi împărăția/ și republica/ și califatul”.

Pentru Robert Șerban, viața în sine pare să fie o lungă listă de situații în care se aplică conceptul japonez de wabi-sabi. Eroii săi, sau mai curând antieroii săi, sunt întotdeauna, și dacă îmi aduc bine aminte, și dintotdeauna, adică și din volumele anterioare, supuși erorii, supuși unor vise sau dorințe ce le sunt imposibil de atins, dar la care nu renunță niciodată, aflați mereu „puțin sub linie”, fricoși, căutând mereu noi „tehnici de camuflaj”, iscodind mereu și jucându-se în fel și chip cu „moartea parafină”. În acest nou volum avem antieroi care rămân captivi în vise: „în orice vis/ e un grăunte de adevăr/ ce te sâcâie dimineața/ când încerci să dai de el/ ca de rămășița dintre dinți/ de care limba caută exasperată/ să te elibereze”; sau care uneori recurg la gesturi reprobabile doar pentru că nu știu cum altfel să își apere acel ceva al lor pe care simt că îl pierd: „un elev scrie pe tablă o poezie/ când termină și se/ pregătește/ s-o citească/ un coleg i-o șterge cu cârpa/ din câteva mișcări/ cu lacrimi în ochi/ elevul sare asupra colegului/ și nu se oprește să-i care pumni/ nici după ce-i sparge nasul și arcada/ semn că poezia/ era chiar a lui”.

Spuneam în debutul acestei cronici că titlul volumului este unul foarte sugestiv. Aproape nimic sigur este o formulă care surprinde, în egală măsură, dorința omului de siguranță, nevoia lui de repere, de a avea la îndemână o serie de adevăruri fundamentale pe care să își poată constru viața, și conștientizarea faptului că aceste repere sunt întotdeauna mișcătoare, fluide, greu de atins, că în final nu există nimic sigur, sau aproape nimic sigur. Și atunci, ce ar fi totuși, sigur? Însăși incertitudinea sau imperfecțiunea vieții și a lumii sau altfel spus, magia lui wabi-sabi.

Cu toate acestea, modul în care Robert Șerban alege să își încheie volumul este unul cu adevărat revelator și vorbește despre acceptarea imperfecțiunii vieții: „dacă ar fi/ să iau totul de la capăt/ aș începe/ de la capătul ăsta”.

Așadar, cu noul său volum de poeme, Robert Șerban ne oferă o nouă lecție de viață, și anume aceea că viața chiar merită trăită cu toate incertitudinile și imperfecțiunile sale, sau mai degrabă tocmai datorită acestora. Ne ajută să ne recunoaștem slăbiciunile, să ni le acceptă, să ni le asumăm, să fim noi înșine indiferent de circumstanțe.