Loredana Stan: profesoară, poetă, critic literar

                                                    Loredana Stan:

profesoară, poetă, critic literar

 - Medalion critic -



 

Loredana Stan (născută la 28 septembrie 1972, în municipiul Fetești, județul Ialomița) a absolvit Facultatea de Litere și Istorie, specializarea Limba și literatura română - Limba și literatura latină în cadrul Universității „Ovidius” din Constanța, iar din anul 1995 este profesoară de limba și literatura română, precum și de limba latină, la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Slobozia. În paralel cu vocația pedagogică a dezvoltat și două vocații conexe: vocația poetică și vocația critică.

Cariera profesorală

În calitate de profesoară de Limba și literatura română, doamna Loredana Stan, pe lângă activitatea de zi cu zi de la catedră, căreia i se dedică trup și suflet, coordonează activitățile Cercului de lectură „Animus” în cadrul Colegiului Național „Mihai Viteazul” din Slobozia, precum și revista „Animus”, a aceleiași instituții școlare, este organizatoare a Concirsului Național de Creație Literară/ Eseuri „Mihai Eminescu”, desfășurat la  Colegiului Național „Mihai Viteazul” din Slobozia și îndrumă participarea elevilor săi la concursuri de creație literară, obținând premii și distincții meritorii.

De asemenea, tot în calitate de profesoară de Limba și literatura română a publicat articole de specialitate în antologiile: În lumea cărților - număr destinat Simpozionului Național al Cititorului Atemporal, Ești în trend și dacă citești, 2018, Simpozionul Internațional Strategii pentru Educație, organizator Asociația Vasile Pogor din Iași, ediția a II-a, 2018, Tradiție și inovație în studiu limbii și literaturii române (editura Tipoalex, Alexandria, 2010), Lucrările prezentate la al IV-lea simpozion internațional (editura Fundației Științifice Internaționale D.I. Mangeron, Iași, 2008).   

Cariera literară

Debutează cu poezie în paginile ziarului Tribuna Ialomiței, în 1990. De atunci și până în prezent, a publicat poezie, proză, eseu, recenzii și cronici literare în revistele Helis, Apollon, Literadura, Animus și Leviathan.

A obținut Premiul de creativitate în cadrul celei de-a XVII-a ediții a Premiului literar Naji Naaman, acordat de Fundația Naji Naaman pentru Cultură, în 2019, precum și Premiul I la secțiunea Proză scurtă (categoria peste 19 ani) la Concursul Național de Creație Literară „Ștefan Bănulescu” de la Slobozia, în 2025.

În anul 2023 debutează și editorial cu volumul de poezie, Mirabilis semper, apărut la editura Metamorfosi din Slobozia. În acest volum, cu titlu latinesc, semn că dragostea poetei pentru limba lui Ovidiu și a lui Vergiliu, nu a pierit încă, Loredana Stan a reunit poezii în care explorează mai multe direcții ale vieții. Descoperim pe de o parte poezii ce ilustrează viața și activitatea sa de la catedră și relațiile cu elevii, precum și universul livresc specific oricărui pasionat înflăcărat de lectură, iar pe de altă parte, întâlinim și poezii cu irizații filosofice sau sociale, în care aceasta surprinde diverse tare ale societății contemporane, nelipsind însă nici poeziile de dragoste, poeziile sensibile, care sondează vulnerabilitatea inimii dar și profunzimile minții.

În cele ce urmează voi reda trei poezii, prin care voi încerca să ilustrez cele trei  componente definitorii ale universul poetic al Loredanei Stan: universul livresc: „Mai bine să trăiesc într-o carte nescrisă/ la adăpost de sărăcie și bogăție,/ ferită de prostie și de rele,/ uitată de toți și de mine,/ trăind un trecut la fel de incert ca și viitorul./ Mai bine să fiu cea mai neștiută ființă,/ cea mai scriitoare femeie a celei mai neștiute cărți./ Mai bine să dorm cu niște cuvinte, moarte înainte de vreme,/ Mai bine cu niște fantome de treabă,/ Mai bine... Sau mai rău.../ Nici COGITO, nici DUBITO, doar ceva între făcut și nefăcut”; universul vieții de la catedră și al relației cu elevii: „Ieri m-am întâlnit în lucrări de bac/ cu Justin Timberlake și Ronaldo,/ printre alți oropsiți anonimi ai sorții./ Căldura se scurgea către mine neprefăcută,/ precum unele rânduri citite./ Citeam, citeam ca la un maraton al lecturii/ Și consemnam pe răboj adevăruri./ Timpul se dilatase de la căldură./ Trăiam o după-amiază eternă,/ Îmi aminteam de seceta din poezia lui Labiș,/ Părea că trebuie să ajung acasă cât mai târziu,/ Că nu trecusem destule probe și nu rătăcisem destul în labirint./ Pe seară nimeni nu mai știa/ decât de moțiunea lui Câțu și de cei doi apostoli ai zilei”; precum și universul interior, al gândurilor și sentimentelor proprii: „Uneori nu pot să privesc oamenii calmi./ Moliciunea gesturilor și privirea vâscoasă/ Îmi dau peste cap bioritmul de om mereu neliniștit./ Tăcerea străvezie din jurul celor liniștiți/ E ca dintr-o pictură pe care nu ai timp să o simți/ În cea mai aglomerată intersecție din lume./ În câmpia cu prea mulți pescăruși/ Azi nu e loc pentru liniște,/ Se sfârșește concertul păcii pe care nu o vrea nimeni”. A se observa că factorul politic și social, mai precis spus, critica politică și socială, se regăsește într-o formă sau alta în toate cele trei fațete ale universului literar al poetei Loredana Stan, semn că atenția sa față de lumea în care trăiește se constituie într-un fir roșu ce-i traversează întreaga creație.

Dar, cum spuneam și mai sus, Loredana Stan nu este doar profesoară și poetă, ci este și o iscusită truditoare în câmpul criticii literare, astfel încât, a doua sa carte publicată este o culegere de recenzii și cronici literare, reunite sub titlul, de asemenea latinesc, De libris, apărută tot la editura Metamorfosi din Slobozia, în același an, 2023.

Volumul de recenzii și cronici literare este structurat foarte riguros în două secțiuni: Literatură română, respectiv Literatură universală. În prima secțiune, criticul literar, Loredana Stan a reunit cronici și recenzii la volume semnate de autori români contemporani și încă unii de primă mână, precum Mircea Cărtărescu, Vlad Zografi, Ioana Nicolae, Dan Lungu, T. O. Bobe, Cezar Paul-Bădescu, Ioana Pârvulescu, Tatiana Țîbuleac, Tatiana Niculescu, Simona Antonescu sau Gabriela Adameșteanu. Interesantă este însă alegerea sa de a-și începe periplul critic cu o cronică dedicată prozatorului ialomițean devenit reper național, Constantin Țoiu, căruia îi analizează romanul Galeria cu viță sălbatică, semn că pentru ea județul în care s-a născut și în care trăiește și profesează are o importanță capitală. De altfel, printre scriitorii mai sus numiți, se regăsesc, interpuși, nicidecum izolați la sfârșitul listei, și alți scriitori ialomițeni sau care activează în zona județului Ialomița, cum ar fi Florentina Loredana Dalian, căreia îi sunt dedicate nu mai puțin de trei cronici, la volumele: Înainte de magnolii, Hanul dintre vii și Domnișoara Nimeni, Silvia-Ioana Sofineti sau Nicolae Stan.   

În secțiunea Literatură universală descoperim o nouă pleiadă de autori de primă mână la nivel internațional, atât clasici cât și contemporani cum ar fi: Hanya Yanagihara (O viață măruntă), Mark Haddon (O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții),  Guzel Iahina (Zuleiha deschide ochii), Ludmila Ulițkaia (A fost doar ciumă, Scara lui Iakov, Înmormântare veselă), Maya Lunde (Istoria apelor), Delia Owens (Acolo unde cântă racii), Isabel Allende (Ce vrem noi, femeile, Violeta), Vesna Goldworthy (Monsieur Karenin), Elif Shafak (Cele trei fice ale Evei), Amos Oz (Poveste despre dragoste și întuneric, Iuda), Jose Luis Peixoto (Autobiografia), Fredrik Backman (Oameni anxioși, Un bărbat pe nume Ove), Romain Gary (Promisiunea zorilor), J. D. Salinger (Franny și Zooey, Nouă povestiri), Ian McEwan (Solar), Irvin D. Yalom & Marilyn Yalom (O chestiune de viață și de moarte), John Kennedy Toole (Conjurația imbecililor), Ruta Sepetys (Sfârșitul șoapteșlor. Decembrie 1989), George Orwell (O gură de aer), Zeruya Shalev (Destin).

Așadar, doamna Loredana Stan este o personalitate complexă a județului Ialomița, dar ale cărei acțiuni pot fi și trebuie să fie considerate de nivel național: profesoară dedicată, poetă sinceră, sensibilă dar și tăioasă, critic literar de vocație.   

 

 

Comentarii