Mic compendiu de filosofie de viață

Cronica volumului de poeme, Fabuloasa viață a mea - Cartea I de Mircea Cucu

(Editura Himera, 2025)

 

Mircea Cucu (născut în anul 1969, la București) este poet și filosof. În anul 2011 a obținut un titlu de doctor în filosofie la Central European University (Budapesta) cu o teză despre metafizica minții. Patru ani mai târziu debutează cu volumul de poezie, Amintirea ta e o casă (Editura Allfa, 2015). Au urmat volumele: Poezii erotice pentru oameni simpli, nemuritori (editura Himera, 2022), Și scap din degete inele (Editura Himera, 2023), Fabuloasa viață a mea – Cartea I (Editura Himera, 2025). În cele ce urmează mă voi apleca asupra celui din urmă volum de versuri publicat,  Fabuloasa viață a mea – Cartea I , apărut în anul 2025, la editura bucureșteană, Himera.

Dacă ar fi să pornim de la titlul volumului, am fi tentați să credem că avem de a face cu o poezie eminamente biografistă, cu o autobiografie în versuri, eventual romanțată și hiperbolizată, ca să aibă un sens în ecuația titlului și cuvântul „Fabuloasa”. Dar nu este tocmai așa. Sau nu în sensul pe care ni l-ar fi oferit o accepțiune figurativă a cuvântului „fabuloasa”, care s-ar fi tradus prin „grandioasa”. Căci, în mod surprinzător, de această dată avem de a face cu sensul strict obiectiv, din dicționar, al termenului. Pentru lămuriri, să cercetăm DEX-ul: Fabulos, -oasă = Care aparține lumii fabulelor, a legendelor, a mitologiei. Așadar, poetul Mircea Cucu ne invită să îi explorăm nu viața sa reală, ci o viață așa cum ar fi fost, dacă el ar fi fost personaj de poveste, de basm, de legendă. Cu alte cuvinte, ne propune o biografie paralelă, așa cum și-a imaginat-o el, una populată de fapte fabuloase și de ființe himerice (poate nu întâmplător cartea a apărut la editura Himera), așa cum de altfel ne sugerează și ilustrațiile de tip vignietă de pe copertă. Bineînțeles, pentru sporirea efectului de confuzie, poetul ne asigură încă de la început de veridicitatea tuturor celor relatate în volum: „nu inventez nimic/ toate s-au întâmplat/ întrebați orice/ balaur”.  

La o primă vedere sau la o primă lectură, ceea ce iese în evidență la acest volum de poezie este stilistica, și aceasta deoarece poetul Mircea Cucu apelează, în ton cu ideea de fabulație și cu prezența himerelor sale, la o poezie suprarealistă, în care firescul și nefirescul, oximoronul și paradoxul, jocul oglinzilor concave și perspectiva inversă, „se îngână și își răspund” la tot pasul, creând în prima fază un efect aiuritor, de confuzie, dar o confuzie bine controlată: „în cale-mi iese un uriaș. o/ să-l înfrunt. În joc e viața/ mea. e viața multor altora! o/ aluniță de pe nasu’ lui este/ exact cât capul meu.  o să-l/ înfrunt. urlând, mă năpustesc/ să mușc din el. și el se nă/ pustește. urlând și el. asur/ zitor. ne-ajungem, dar el tre/ ce, nu mă vede, înfruntă alt/ uriaș - o aluniță de pe nasul/ celuilalt este exact cât capu’/ lui - ce trece și nu-l vede”; „mă uit la un desen animat cu/ un monstru care doarme sub/ pat. și sforăie. mă aplec și mă/ uit sub pat (țin picioarele sus/ să nu mă apuce ceva!), e întu/ neric, mă frec la ochi, o zăresc/ într-un colț, e copilăria mea/ nu plânge, nu râde, doar se/ miră, un monstru se uită la ea/ de deasupra, din pat”.

Dar în cele două poezii citate mai sus mai vedem și altceva. Vedem ilustrată ideea existențială că în fond, toate fricile noastre, indiferent de vârsta la care se manifestă, nu sunt altceva decât proiecțiile negative ale minții noastre asupra vieții noastre și că de fapt, niciodată nu se poate ști cu adevărat cine este monstrul și cine presupusa victimă.

Desigur, nu trebuie să uităm că poetul Mircea Cucu este, ca formare intelectuală, un filosof. Și ca atare, întreaga sa poezie este, dincolo de luciul său suprarealist, un compendiu de filosofie ce adună la un loc, tot felul de întrebări existențiale, de situații menite să pună în mișcare mecanica minții. Iar printre dilemele proferate de acesta în cartea sa ne întâlnim și cu cea care ilustrează eterna luptă dintre trup și suflet, dar nu în sensul teologic, duhovnicesc, care dezbate superioritatea spiritului în fața trupului, ci în sens maniheist, de ruptură totală între cele două elemente ce nu pot exista, cel puțin în ecuația vieții pământești, decât împreună, despărțirea lor reală fiind sinonimă cu moartea, cu mare trecere, cu destrămarea fizică a trupului și cu accederea spiritului într-o altă dimensiune pur spirituală, deci excluzând posibilitatea unei întâlniri între cele două, ca în poezie: „eram un dualist. un/ spirit care întâlnea/ bucăți, hai-hui, din/ carnea lui și fiecare/ dintre ele se-ndoia/ că, decât carnea, mai/ există altceva”.   

În mod aparent surprinzător, filosoful Mircea Cucu nu se situează, asemenea altor confrați pe un pol diametral opus credinței și teologiei, ci caută cumva să împace cele două  crăiese ale cunoașterii speculative: filosofia și teologia. Dovadă stă acest poem în care poetul explorează, într-o manieră integratoare, simbolistica bobului de grâu, care în sistemul de metafore liturgice semnifică moartea și învierea Domnului nostru Iisus Hristos. Vedem cum bobul de grâu este ilustrat, așa cum este și firesc, ca parte integrantă, definitorie și fără de care existența omului nu ar avea nici sens și nici substanță reală, în ecuația vieții: „în bobul de grâu, deja-i/ verde crud, deja suntem/ noi alergând printr-un/ lan, deja cuțitul lui/ tataie face cruce pe/ trupul lui Iisus... de/ bobul de grâu/ sădit în mine vorbesc, în/ bobul de tină/ care vorbesc”.

De altfel, întregul volum de poezie, Fabuloasa viață a mea - Cartea I (semn că se pregătește și o continuare, o Carte a II-a), semnat de poetul și filosoful, Mircea Cucu, poate fi asimilat ca un mic compendiu de filosofie de viață, frumos ilustrat în imagini suprarealiste, dar într-o manieră în care cititorul să poată identifica și învățăturile marcante care îi sunt adresate. Avem așadar o carte în care se îmbină frumosul cu utilul, lirismul cu învățătura, plăcerea lecturii, cu luminarea minții. O lectură utilă, de neratat.