Cronica volumului de poeme, Colonia fabricii de Moni Stănilă
(Casa de editură Max Blecher, 2025)
Moni Stănilă (născută în 1978, în Tomești, Timiș, a.k.a. Colonia fabricii) a studiat teologie ortodoxă la Timișoara și la Sibiu. Este poetă și prozatoare. A publicat șase cărți de poezie, două romane, două cărți pentru copii și o biografie romanțată dedicată lui Constantin Brâncuș. Cea mai recentă carte a sa este volumul de poeme, Colonia fabricii - ediție definitivă, apărut în anul 2025, la Casa de Editură Max Blecher. Asupra acestuia din urmă mă voi apleca și eu în cele ce urmează.
Colonia fabricii este, la o primă lectură, o tradițională sagă de familie, pe linie masculină, (fapt ce trimite la genealogia lui Iisus Hristos, prezentată de evanghelistul Matei, în care sunt numiți în proporție covârșitoare doar bărbații din arborele genealogic), formată din însemnările a trei dintre bărbații de seamă ai familiei sale: Alexandru (1900 - 1984), Ion (1908 - 1981) și Dan (1946 - 2064), concepută sub forma a trei poeme în proză. Însă, la o lectură ceva mai angajată, se poate spune că cele trei bucăți sunt de fapt trei jurnale de război. Și aceasta din două puncte de vedere: atât din faptul că fiecare dintre ei relatează întâmplări de pe câmpul de luptă istorică: fie că este vorba despre cele două războaie mondiale, fie că este vorba despre lupta cu sistemul comunist, cât și din faptul că fiecare dintre ei își trăieste propriul război interior, generat fie de problemele familiale, fie de căutările lor interioare cu privire la sensurile ascunse ale vieții și ale morții.
Ceea ce dă forță și savoare textului lui Moni Stănilă este, după părerea mea, varietatea tonurilor abordate de către cele trei personaje - narator, în funcție de relatarea pe care acestea o fac, dar și de profilul interior al fiecăruia: fie melancolic - tânguitor ca un perpetuu prohod, fie așezat - resemnat ca în poveștile de la gura sobei, fie aspru - tăios, ca un veritabil strigăt de luptă.
Dar dincolo de diversitatea tonurilor, firească prin faptul că avem de a face cu trei bărbați cu personalități diferite, cele trei voci sunt unite atât prin faptul că fiecare dintre ele transmite un fior al suferinței, cât și prin faptul că, niciuna dintre ele nu uită să se raporteze la dimensiunea religioasă, duhovnicească a vieții, altfel spus, la modelul suprem, care este Iisus Hrisos: „În Evanghelii ni se spun multe lucruri frumoase, pilde și învățături. Iisus ne-a vorbit. Se dau multe detalii, sunt epitete, comparații, parabole, pericope. Doar răstignirea se tace. Se tace și se face. Sunt câteva verbe, parcă 8: L-au luat, L-au bătut, L-au batjocorit, L-au dezbrăcat, L-au răstignit, L-au străpuns, L-au coborât, L-au îngropat. Ne-au luat, ne-au dus, ne-au pus să tragem, au tras în noi, ne-au înfometat și ne-au abandonat. În Alpi”.
Nu întâmplător acest fragment este dispus la începutul volumului, ci pentru că întreaga sagă a familiei pare să stea sub semnul unei răstigniri perpetue, dar și de o promisiune a Învierii, manifestată la timpul prezent continuu.
Comentarii
Trimiteți un comentariu