Pași spre Lumină


Cronica volumului de poezie, Dincolo de cuvânt de Ana - Mirabela Diacu

(Editura Colorama, 2024)

 


Ana - Mirabela Diacu (născută în 1986, la Caransebeș) este absolventă a Facultății de Litere, specializarea Limba și Literatura Română - Limba și Literatura Franceză din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, momentan activând ca manager comunicare și marketing la Fundația Autonom. A debutat publicistic în anul 2004, cu eseu în revista Lumea Credinței. A publicat poezie și proză la diverse reviste literare dintre care amintim: Boema, Actualitatea literară, Neuma, Axis Libri, Vatra Veche, Urmuz, Cafeneaua literară, Spații culturale, Banchetul, Planeta Babel etc. Este prezentă cu poezie în antologiile: Toamna metaforelor (Inforapart, 2020), Aripi spre zbor (Bogdania, 2021), Poemele izolării (Editura Muzeelor Literare, 2023) și O tandrețe strict teoretică (Cartex, 2025). A debutat editorial cu volumul de poezie, Lumini și umbre (editura HeydayBooks, Bacău, 2023), iar în 2024 publică un al doilea volum, Dincolo de cuvânt - poezie religioasă, la editura Colorama din Cluj-Napoca. Asupra acestuia din urmă mă voi apleca și eu în cele ce urmează.

Așa cum suntem anunțați încă din subtitlul volumului, Dincolo de cuvânt, avem de a face cu o carte de poezie religioasă. Deși de-a lungul timpului lirica religioasă a fost privită ca o Cenușăreasă a Poeziei Universale, totuși, prin intermediul unor poeți de geniu care au știut să împletească fiorul mistic-religios cu valorile estetice universal valabile, dintre care îi amintim pe Dante Aligheri, Rainer Maria Rilke, T. S. Eliot sau Rumi, din lirica universală, și pe Vasile Voiculescu, Tudor Arghezi, Nichifor Crainic, Lucian Blaga sau Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania, din literatura autohtonă, poezia religioasă și-a câștigat locul binemeritat la masa mare a Poeziei.

Ana - Mirabela Diacu se înscrie la rândul ei, în lista celor de mai sus, reușind să împletească în lirica sa, fiorul mistic-religios cu dimensiunea estetică a poeziei, oferindu-ne astfel o poezie religioasă pigmentată cu metafore deosebite, cu epitete și imagini frumoase, cu formulări retorice și pe alocuri cu exprimări poetice din sfera paradoxului și a oximoronului, altfel spus, o poeziei cu reale valențe estetice.  

Ceea ce mi-a atras atenția, dintru început, la poezia religioasă a Anei - Mirabela Diacu este faptul că aceasta nu se „lansează” direct în poezii extatice de adorația a lui Dumnezeu, ci gândurile sale pioase se îndreaptă mai întâi către cea mai apropiată verigă de legătură dintre sine și divinitate și anume îngerul păzitor, apoi către Maica Domnului, apoi către alți sfinți, și doar după o vreme către Domnul Iisus Hristos, către Dumnezeu-Tatăl sau către Duhul Sfânt, ceea ce denotă, în primul rând o formă de smerenie, poeta arătând că nu se simte vrednică să se adreseze direct Tatălui Ceresc, ci apelează la intermediari pentru a-și pregăti calea: „Păstrează-ți liniştea şi priveşte drept/ când furtuna se apropie de țărm/ Acoperă-ți urechile/ și lasă cuvintele grele/ să cadă ca pietrele la pământ. Acoperă-ți sufletul cu crini/ și-nvață de la ei/ adevarata frumusețe şi smerenie./ Îndreaptă-ți ochii spre Lumină/ când suflete dansează cu-ntunericul./ Nu te uita în urmă!/ Mergi înainte/ Când nimic dumnezeiesc/ nu mai e înapoi.// Nu eşti niciodată singur,/ ascultă:/ de pe umărul tău/ un înger de lumină/ îți șoptește despre Dumnezeu”.  

Un alt aspect de-a dreptul inedit pe care l-am remarcat la poezia religioasă a Anei - Mirabela Diacu este faptul că, în cea mai mare parte dintre poezii, atunci când se adresează divinității, nu folosește genul feminim atunci când se referă la sine, ci masculinul. Iar acest aspect mă duce cu gândul la faptul că poeta consideră sau mai bine spus, simte, că în fața lui Dumnezeu, nu mai există diferențe de gen sau sex, ci toți oamenii sunt fiii Lui, robii Lui și ca atare toți trebuie să i se adreseze din perspectiva universală de om, de rob, de păcătos, așadar, la masculin. „Primeşte-mă înapoi la tine, Doamne,/ Şi nu privi la păcatul greu ce-l port./ Arată-mi Calea spre iertare/ Şi primeşte sufletul meu în casa Ta./ La Adăpostul iubirii Tale/ Vreau să-mi petrec veşnicia/ Şi pacea Ta Sfântă să-mi fie casă.// Ai milă de mine, pribeagul,/ Cum ai avut de oaia cea pierdută./ Către Tine alerg, eu,/ Păcătosul cel mai mare dintre toți/ Şi spre dragostea Ta nădăjduieşte sufletul meu,/ Preabunule şi Blândule Păstor”.  

De asemenea, de remarcat este și lexicul specific folosit de poeta Ana - Mirabela Diacu, unul din care nu lipsesc cuvintele cele mai apropiate, ca sens și rezonanță de lumea transcendentă, de divinitate, de spiritualitate, de imaterialitate sau pur și simplu de universul gingășiei, dacă îl putem numi așa: înger, aripi, zbor, lumină, strălucire, dragoste, adevăr, bine, frumos, inimă, lacrimă, jertfă, veșnicie etc. Și în acest sens, aș vrea să mai redau aici o poezie, care este de fapt un strigăt de ajutor adresat divinității pentru a-i veni în ajutor atât poetei cât și, prin extensie, tuturor oamenilor care ar dori să înainteze pe calea ce duce la Dumnezeu: „Învață-mă să tac/ Atunci când cuvintele nu mai ajută pe nimeni/ Învață-mă să îmbrățişez/ Acolo unde alții au rănit/ Învață-mă Lumina/ Când mâinile mele Te caută în întuneric/ Învață-mă dragostea/ Când pare că ura coboară peste lume/ Învață-mă să fiu bun/ Chiar şi atunci când e atât de uşor să fii rău/ Învață-mă răspunsul/ Şi voi uita întrebarea/ Învață-mă zborul/ Şi îi voi ridica pe cei ce se târăsc/ Învață-mă pacea/ Şi ne vom salva când alții încep războiul/ Învață-mă veşnicia/ Când timpul meu Te strigă din clepsidră”.  

De altfel, putem spune că întregul volum de poezii religioase, Dincolo de cuvânt, al poetei Ana - Mirabela Diacu este pe de o parte un imn de slavă și mulțumire adus divinității, iar pe de altă parte un ghid de însoțire al cititorilor pe calea Luminii, a Adevărului, a Binelui și a Frumosului, pe calea ce duce la Veșnicie și la Dumnezeu. De asemenea, trebuie remarcată și simplitatea exprimării sale, care face poezia accesibilă tuturor oamenilor indiferent de cultură sau nivel intelectual, simplitate ce amintește inclusiv de predicile simple și se parabolele Mântuitorului Iisus Hristos, și mai mult decât atât, atmosfera de liniște și pace interioară care transcede fiecare poezie din acest volum atât de frumos și luminos.  

Comentarii