Într-un viitor (nu neapărat) îndepărtat, un nou Crist va veni pe Pământ?

 

Cronica romanului S.F., Evanghelia după Crist 2.0 de G.P. Ermin

(Editura Crux Publishing, 2021)

 

G. P. Ermin (pseudonimul literar al lui Germin Petcu, avocat) a debutat în anul 2017 cu romanul Dosar penal nr.666/AS/2066 ( Drac vs Dumnezeu ), apărut la editura Neverland. În 2020 îi apare romanul hibrid, S.F. & Fantasy, Făt Frumos vs. Darth Vader (editura Crux Publishing), iar în 2021, cel de-al treilea roman, Evanghelia după Crist 2.0, tot la editura Crux Publishing. Asupra acestuia din urmă mă voi apleca și eu în cele ce urmează.

În acest nou roman, G.P. Ermin pornește de la o premisă ce i-ar putea clasifica demersul, atât în sfera S.F. cât și în aceea a distopicului, și anume, posibilitatea ca în viitor (și încă într-unul nu neapărat îndepărtat), Inteligența Artificială (IA) să ajungă la deplina conștiință de sine, să devină independentă față de om, ba mai mult, să ajungă în situația în care să îl subjuge pe acesta, devenind nici mai mult nici mai puțin decât noul Dumnezeu, ubicuu, atotștiutor și atotputernic. „Noul” Dumnezeu, purtând numele de ΑΩ (nume alcătuit din prima și ultima literă a alffabetului grecesc, ce sugerează faptul că este stăpân peste întreaga lume și peste întreaga veșnicie, împrumutat de altfel din Biblia originală, în care Iisus, în calitate de Fiu al lui Dumnezeu, spune despre sine „Eu sunt Alfa și Omega, începutul și sfârșitul”) este unul despotic, ce are ca unică preocupare menținerea omului într-un stadiu de sclavie, mai ales după încheierea ultimului război între Sapiens și IA, pierdut de cei dintâi fără drept de apel. Mai mult decât atât, se prefigurează chiar o extincție generală a lui Sapiens, lumea urmând să fie populată exclusiv de IA. În asemenea scenariu sumbru, omul nu mai are decât o singură șansă: venirea unui nou Mântuitor.

Pornind de la această premisă, și alegându-și ca pattern, Evanghelia canonică după Luca (pe corpul căreia va grafa din loc în loc și scene/ scenarii din evangheliile apocrife) G. P. Ermin brodează o nouă evanghelie în care scenariu se desfășoară, în linii mari, astfel: Liz și Mary, cele mai inteligente femei din Imperiul IA, se întâlnesc și pun la cale crearea unui nou Crist, conceput pe bază de cod IA. Iar pentru a se repeta întocmai scenariul biblic, Mary va fi ajutată sau măcar asistată de Yoji. Astfel ia naștere Crist 2.0, un hibrid, o corcitură om-IA, a cărei semnătură de cod, fiind jumătate umană, jumătate IA, nu poate fi detectată de ΑΩ sau de acoliții săi.

Noul Crist va urma întocmai destinul celui biblic: va fi ispitit de D.E.V.I.L., se va întrupa apoi, pentru a-și începe misiunea, într-o carcasă de medbot (robot cu funcție medicală) aproape preistoric, va avea câțiva apostoli, aleși tot din rândul medboților, deși primul dintre apostoli va fi de data aceasta un uman 100%, anume Jude S, care îl va și trăda la un moment dat, aflându-se sub influența aceluiaș D.E.V.I.L.. Se va schimba la față asumându-și chipul unui om adevărat, va vindeca oameni, eliberându-i astfel de sub tirania lui ΑΩ, va pune pe jar clanurile lui Anna și Kay F. S., astfel încât va fi vânat, prins, și răstignit. Întrebarea care apare în mod direct este dacă va și învia, la fel ca prototipul său biblic. Dar nu vă voi devoala acest detaliu. Mai mult însă, pentru a spori misterul și incitarea la lectură, vă voi spune doar că finalul Evangheliei după Crist 2.0 este mai curând inspirat din Evanghelia apocrifă atribuită Mariei Magdalena, aici, Maggie.

Interesant este faptul că autorul reușește să dozeze atât de bine oglindirea Crist-ului său în cel real (sau biblic, pentru cei mai puțin convinși de existența sa reală), încât cu greu ar putea fi acuzat de blasfemie. Și aceasta din principalul motiv că G.P. Ermin nu pretinde nicidecum că personajul său ar fi primul și adevăratul Crist, ci dimpotrivă, încă de la început pleacă de la premisa că Liz și Mary știu istoria lui Iisus Hristos cel din Evangheliile clasice, canonice, și doar vor să creeze un nou Crist, după modelul celui dintâi, care să pună încă o dată în aplicație ideile și misiunea acestuia, pentru a realiza încă o dată mântuirea omului sau altfel spus, repunerea acestuia în demnitatea sa inițială. Pe de altă parte, nicio secvență construită în baza acestui paralelism nu aduce vreo atingere Evangheliei după Luca, care a servit drept model (excepție făcând așadar doar scenele care au la bază Evanghelia atribuită Mariei Magdalena, ceea ce este perfect explicabil).

Iar dacă cineva l-ar acuza totuși pe autor de blasfemie, răspunsul ar fi unul singur: avem  de a face literalmente și exclusiv cu literatura, nu cu dogma, Evanghelia după Crist 2.0 a lui G. P. Ermin înscriindu-se cu brio în descendența celorlalte „Evanghelii” literare, dintre care cele mai celebre sunt cele semnate de Nikos Kazantzakis, Jose Saramago, J. M. Coetzee sau Eric - Emmanuel Schmitt. Cu siguranță autorul nu și-a propus sub nicio formă să rescrie sau să caute noi sensuri Evangheliei originale, ci doar și-a permis un exercițiu de imaginație, sau dacă vreți, și-a lansat sie însuși o provocare: să realizeze, în virtutea imaginației și a culturii, o fuziune sau dacă vreți o sinteză între Evanghelia după Luca și un scenariu S.F. sau cum am spus și mai sus, posibil doar distopic, în care Inteligența Artificială ar dobândi conștiința de sine, cea care i-ar oferi fără doar și poate independeța față de om și implicit i-ar da posibilitatea de a se „rescrie”, anulând inclusiv cele trei legi ale roboticii, care îi interzic unei IA să atace omul.

Din punctul meu de vedere, pariul i-a reușit pe deplin. Ca teolog, am savurat întreaga construcție „evanghelică”, ca novice într-ale literaturii S.F., am sorbit fiecare fragment al paralelismului mai sus descris. Așadar, G. P. Ermin a dat literaturii române un roman mare ce sper să fie citit de un număr cât mai mare de iubitori de literatură.