Cronica volumului Grație Harului de Grațiela - Tudorița Șorea
(Editura Universității Adventus, 2023)
Grațiela - Tudorița Șorea este licențiată în Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar, în cadrul Universității Adventus, activând ca învățătoare într-o școală privată din Bacău. Este fascinată de copilăria omului și de frumosul vieții. A publicat poezie în revistele Planeta Babel și Helis. În anul 2023 debutează cu volumul de poezie, Grație Harului, apărut la Editura Universității Adventus din Cernica.
După cum reiese cât se poate de limpede atât din titlul cărții, cât și din numele editurii la care a apărut aceasta, poezia scrisă de Grațiela - Tudorița Șorea este una preponderent creștină. Însă în mod surprinzător, nu vom găsi în acest volum doar poezie religioasă, iar și acolo unde poeta scrie despre credința sa și despre relația cu divinitatea, o face într-o manieră destul de diferită de cea specifică poeziei religioase clasice.
Regăsim în volumul Grație Harului poezii despre dragostea de țară, despre prietenie, dar și despre copilărie, cu tot ce presupunea această vârstă a fericirii necondiționate: „Femeie dragă,/ îți scriu că-i rândul copilului tău, să picteze/ cu-apus, cerul din nou sărăcit// E rândul copilului tău să verse acuarela simpatică/ pe inima cerului/ liniștit, cuminte, ascultător// E rândul copilului tău să curețe pensula fină,/ ca fiecare detaliu să strălucească de frumos și de bun”.
De altfel, întregul volum al Grațielei - Tudorița Șorea este o adevărată apologie pentru revenirea omului la valorile fundamentale de bine și frumos, de cumințenie, de așezare în sine însuși prin urmarea unor seturi de valori sau repere divino-umane. Iar dacă tot am vorbit despre divino-uman, și pentru poetă, ca pentru orice creștin autentic, reperul principal, modelul suprem de urmat este Domnul Iisus Hristos, căruia aceasta i se adresează într-o manieră foarte familiară, ca unui vechi prieten: „Pune, Doamne, de-o rază,/ Să ne mai încălzim; / Și-n timp ce anii s-așează,/ Puțin câte puțin/ să-ntinerim.// Pune, Doamne, de-un foc,/ Să prindem puteri;/ Și dă-ne un CEC scris cu toc,/ Să primim mângâieri/ în tăceri.// Pune, Doamnem de-o masă,/ Să ne săturăm./ Jos pe-o podea frumoasă,/ E bun de-mpreună mâncăm/ Și ne bucurăm// Pune, Doamne, de-o noapte,/ Trupurile să se culce./ Căci mâna Ta poate/ Scoborî odihnă și-aduce/ De la cruce”.
O altă temă abordată de Grațiela - Tudorița Șorea este aceea a naturii, aceasta simținu-se în mijocul naturii ca în rai. Iar cel mai frumos poem despre natură este, în opinia mea, Apus la mare: „M-au trimis să fac curat la mare/ Să mătur bărci/ Să-mpăturesc niște valuri,/ Să spăl niște scoici,/ Să salvez niște stele de mare./ Să arunci niște țărmuri/ Una, alta.// Și nu m-am dus./ Era apus”.
Dar poeta se dovedește a avea și o dimensiune rebelă, non-conformistă. Mai întâi ne propune un Striptease sufletesc, și după ce ne pune în gardă că nu ar fi rău să avem un Permis de port-armă, ne invită la un Biliard în cosmos: „În buzunarele găurilor negre,/ Prin împingerea planetei albe/ Sunt propulsate planetele pline sau dungate/ În funcție de alinierea stelară.// Pe această masă a gravitației,/ Dăm crezare și sens luminii./ Ne aplecăm ca să lovim noi toate, noi tot, noi primii/ Idealuri sau constelații.// Bile ard, planete ard și se sting și se-aprind și/ neghiobii își pun o dorință./ Neghiobii sau inocenții,/ Care n-au mai mult de una și aceeași născare/ În paraclisele mamelor lor”.
Așadar, poezia Grațielei - Tudorița Șorea este o poezie a cumințeniei, a frumosului și a binelui. Și deși poeta o consideră a fi un rod al Harului divin, nu este câtuși de puțin o poezie dogmatică, ci doar una în care se trimite la o serie de valori creștine care în fond sunt universale. Vedem de asemenea că aceasta este un spirit liber, că îi place să se joace mult în scris, atât pentru a stârni amuzamentul cât și, cu siguranță, pentru a se descoperi pe sine mai bine, știut fiind că marile adevăruri se spun uneori în glumă.
