Cronica volumului de poeme Tu ești rusul cel bun de Maria Pilchin
(Editura Prut Internațional, 2021)
Maria Pilchin (născută în 1982, în satul Răuțel, raionul
Fălești, Republica Moldova) este poetă, critic literar, realizator TV și
promotor cultural. Este autoarea volumelor de poeme, Zarathustra e femeie (Cartea Românească, 2018) și Poeme pentru Ivan Gogh (Paralela 45,
2015), și a volumelor de critică și eseuri literare, Poezie, eros și putere (Prut Internațional, 2018), Realități poetice în zigzag (Junimea,
2017), Praguri critice (TipoMoldova,
2013), De mână cu Marele Joker. Eseuri
literare (Prut Internațional, 2013).
Cel mai recent material editorial al Mariei Pilchin este
volum de poeme, Tu ești rusul cel bun,
apărut anul acesta la editura Prut Internațional, în noua colecție de poezie, Teritorii.
Primele două poeme din volum dau atât tonul cât și cheia de
lectură pentru întreg. Avem un prim poem dedicat bărbatului iubit, în care nota
de fundal este dată de îmbinarea de melancolie și erotic: „în casa noastră miros de gutui/ de mere coapte și de stafide/ în rutina
acestui matrimoniu/ mirosul tău fierbinte de bărbat/ care mă trezește în
nopțile reci/ ca un cutremur ca un cataclism/ după cele șapte seri ale
săptămânii/ toate acestea da toate acestea/ au gustul tău parfumul tău/ dormi
unica zi când ești acasă/ și tu și eu și mirosul de gutui/ mirosul care ne umple
întunericul/ mâinile tale somnoroase/ mă caută încet apoi repede/ repede mai
repede foarte repede/ vulcanul și lava și magma/ zilei în care suntem acasă”;
și un al doilea poem cel puțin bizar, dar care se dovedește a fi de fapt
terapeutic, în care apare figura temutului soldat rus Vasili Ceapaev,
reprezentând, printr-o metonimie, întreaga Rusie, întregul bagaj
psiho-emoțional adunat de poetă de-a lungul copilăriei și adolescenței
petrecute sub auspiciile Uniunii Sovietice, bagaj de care aceasta, care la
rândul său asumă în sine, tot printr-o metonimie, toate femeile din casa sa, se
străduiește să se debaraseze, pentru a se curăța de toate traumele (interesantă
analogia dintre curățarea psihică și cea fizică, lunară, proprie femeilor, prin
menstruație, paralelă ce are cu siguranță un substrat mult mai puternic decât
se poate vedea la prima vedere, dar pe care îl lăsăm pentru moment în seama
psihanaliștilor): „o dată pe lună/ mă
gândesc la ceapaev/ și armata lui roșie/ o dată pe lună/ toate femeile casei mele/
se întorc în mine și curg// de parcă ne taie ne căsăpește/ de parcă toate
războaiele lumii/ coboară prin noi la vale/ (...)/ ghidul ne strigă și mergem/
o lumină rece de spital/ în centru o masă de maternitate/ ghidul șoptește:/
cealaltă față a dragostei/ femeia de lângă mine/ mă uit atent la ea/ căci
semănăm/ șoptește cu buzele roșii:/ un avort/ un avort/ șoptesc toate/ pete de
sânge/ semn că pe aici a trecut ceapaev/ femeia din dreapta/ arată o altă masă/
mă uit la ochii ei verzi/ cenușii verzi pe care îi am și eu/ zice:/ o naștere/
o naștere/ șoptesc toate/ ieșim în câmp alături/ într-o pădure de pini/ zeci de
cearceafuri se zbat/ în bătaia vântului/ o hymenaeus o himeneu/ ceapaev a
reușit și aici (...)”. Așadar, avem de a face cu o perpetuă pendulare între
trecutul sovietic și prezentul care se dovedește a fi tot unul cu ecouri
rusești, dar de această dată, pozitive.
Și cum între iubire și traumă este o prăpastie destul de
mare și greu de trecut, este necesar și un pod. Iar podul acesta este obținut
de către Maria Pilchin printr-o formă de umor, ce combină într-o manieră
interesantă atât o doză de ironie, cât și una de duioșie, totul pe un fundal,
cum altfel decât politic, căci doar politica/ istoria este cea care a stat la
baza acestei povești: „de ziua mea am
mers cu el/ la aureola unde mi-a cumpărat/ acei cercei cu motive grecești/
iubirea noastră e deja antichitate/ la alegeri îmi scot caseta/ cu bijuterii de
ocazie și mi-i pun/ merg și votez împotriva partidului/ din care face parte pun
ștampila/ vin acasă și îmi scot cerceii/ democrația s-a născut la elini”.
Dar, dincolo de umor, de altfel necesar, nicio traumă nu
se vindecă decât prin asumare, iar asumarea presupune în primul rând
confruntarea fățișă a sursei problemei. Tocmai de aceea, spre finalul
volumului, Maria Pilchin se reîntoarce la Moscova, pe care o privește ca pe o
femeie fatală și la propriu și la figurat și au împreună o discuție cât se
poate de serioasă, cu reproșuri și aprecieri, în urma căreia poeta ni se
prezintă complet vindecată: „la moscova
am fost safo/ am venit aici cum vii la o femeie frumoasă/ despre care ai auzit
multe bune și rele/ târfa cea sacră/am iubit această urbe cu oamenii și
cheiurile ei/ a fumat mult avea manichiura făcută/ de un bordo aprins/ fumatul
ei era un ritual de damă de lume/ mă privea seducător deloc obscen/ știa că e
irezistibilă/ mă simțeam captivă dar îmi plăcea/ și atunci am lovit-o când nu
se aștepta/ când credea că în noaptea ce va să vină voi fi a ei/ ne-am certat
atât de tare încât a venit poliția/ strigam de răsunau străzile/ nu o cruțam pe
cea care nu crede în lacrimi/ era supărată și era frumoasă îi zvâcnea o venă/
pulsa kremlinul ca o aluniță pe fața ei/ strivise mucul de țigară cu dinții/ și
îl aruncase pe jos îi tremurau mâinile/ avea mâini frumoase foarte frumoase/
râul moscova ca un decolteu adânc/ îi descoperea sânii mari care săltau de
furie/ sânii ei lăptoși/ i-am strigat despre bunicii mei de siberii și anexări/
despre o limbă stâlcită și inventată/despre toate păcatele tinereții ei/(...)/
și deodată moscova această doamnă de piatră/ a răbufnit a strigat/ ca o femeie
de la țară rănită la picior/ apoi deodată și-a dus palmele la ochi/ aproape ca
un copil a avut o cădere nervoasă/ a plâns a dat din mâini și din picioare/ îi
cursese rimeleul avea ruj pe dinți/rujul ei roșu vulgar/ a oftat mult pe umărul
meu/ toată noaptea a sughițat ca un prunc/ zicând că nimeni nu-i știe și nu-i
va ști durerea// doamne cât de frumoasă era”.
Iar cu mintea vindecată, și inima se simte eliberată și
poate iubi în voie, drept pentru care volumul se (aproape) încheie cu un foarte
frumos poem de dragoste dedicat celui ce dă și titlul volumului, rusului cel
bun: „tu ești rusul cel bun/ moscova fără
tine era pustie/ tu ești un rus adevărat/ rusul din casa mea/ rusul cel frumos/
tu ești marea mea rusie/ matușka rusie din patul meu/ ești mai mult decât un
stat/ tu ești țara mea/ ivan tzara/ țarul căruia îi zic dada”.
De altfel, cu acest poem de dragoste, volumul capătă și o
frumoasă rotunjime, se închide ca un cerc, fapt ce denotă instaurarea unui
climat de pace în lumea interioară a poetei.
Per total, Tu ești
rusul cel bun este un volum de poeme complex dar totodată unitar, în care
se potrivesc ca într-un puzzle, dragostea și furia, resentimentele și
împăcarea, umorul și drama, istoria și prezentul, toate într-un climat poetic
echilibrat, definit printr-o dozare optimă atât a metaforelor și a altor figuri
de stil, cât și a elementelor biografice, Maria Pilchin dovedindu-se o poetă
matură, având foarte bine dezvoltate atât simțul poetic cât și pe acela al
construcției epice.